luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Marea nesimțire! La Severin, locuințele ANL nu-s gata nici după 10 ani!

Firma care s-a apucat de construit, din 2008, cele 3 blocuri ANL din Drobeta Turnu Severin și nu le-a mai terminat nici acum, în 2017, a intrat în faliment și a spălat putina! Pe lângă problema unui înlocuitor serios care încă nu s-a ivit, a apărut alta și mai gravă. În urma lui, pe șantier, constructorul falimentar a lăsat locuințe vandalizate, cu uși noi nouțe dar sparte, chiuvete noi nouțe dar rupte, tencuieli picate, ziduri crăpate. După ce a sesizat Poliția și ANL București, primăria Severin se apucă acum de reparațiile necesare. Reparații la o lucrare la care s-a lucrat și se va lucra în continuare, din an în Paști…

 

Primăria Severin a anunțat că începe reverificarea dosarelor depuse de tineri pentru obținerea unei locuințe ANL. Viceprimarul municipiului, Daniel Cîrjan, ne-a declarat că primăria le solicită celor care au depus dosare să își actualizeze documentele conform legii, adică an de an. De exemplu trebuie să depună adeverință de venit, contract de muncă, certificat fiscal și certificat medical în cazul solicitanților cu diverse boli. Actualizarea datelor se va face până pe data de 29 decembrie 2017, iar verificarea lor va începe de pe 23 ianuarie 2018. Urmează apoi punctajul fiecărui dosar în parte și în funcție de această departajare prin punctaj, repartizarea locuințelor. Ce simplu pare pentru cine nu știe cum stau lucrurile în realitate și cât de impotente sunt unele instituții ale statului. Pentru cine nu știe câtă indolență zace în unii oameni care fac parte dintr-un sistem.

Constructorul, în faliment, beneficiarul, în derivă…

Policlinica Buna Vestire Craiova

Mulți dintre tinerii din Severin care așteaptă o locuință ANL sunt cu nervii la pământ ori s-au îmbolnăvit de inimă rea. Unora le-a albit părul pe cap și nu mai sunt tineri cu adevărat. Au îmbătrânit! An de an au fost mințiți că vor primi o casă. Au așteptat enorm și speranțele lor au fost spulberate. Povestea ANL-urilor care nu se vor finaliza/repartiza nici în acest an 2017, și poate nici în 2018, este urâtă rău de tot. A început în anul 2008, deci în urmă cu 10 ani când firma Building Exim a omului de afaceri severinean Tibi Giuca a obținut prin licitație de la ANL București contract de construire a 3 blocuri ANL în Severin cu 172 unități locative: 36 apartamente cu 3 camere, 12 apartamente cu 2 camere și restul garsoniere.

Cum era și firesc, primăria Severin a pus la dispoziție în 2008 terenul, amplasamentul, tot în zona Aluniș în care mai sunt blocuri ANL locuite. Iar constructorul s-a apucat de lucrare. Termenul de finalizare a lucrărilor a fost anul 2012. Bineînțeles că în 2012 constructorul n-a terminat lucrarea din diverse motive, cel mai invocat fiind slaba finanțare, nu lenea. Atunci beneficiarul lucrării, adică reprezentanții ANL, i-au prelungit termenul de finalizare a construcției cu 2 ani.

Blocurile, cele 172 de unități locative, urmau să fie terminate în anul 2014. Firma lui Giuca nu a terminat lucrările nici în 2014, nici în 2015, nici în 2016. Întrebat de-a lungul acestor ani, mai mult de presă, de ce nu termină de construit ANL-urile, Giuca s-a eschivat și nu a spus răspicat că nu i s-au dat banii necesari ori că are el probleme cu firma. A lălăit-o așa până la jumătatea acestui an când firma lui, Building Exim, a intrat în faliment. În aceste condiții, când lucrările nu erau finalizate de aproape 10 ani, de la semnarea contractului de execuție, intervin, în sfârșit, și ștabii din ANL.

,,Pentru că firma Building a intrat în faliment, în data de 3 august 2017 cei de la ANL au demarat procedura de licitație pentru restul lucrărilor. Nu s-a prezentat nicio firmă la licitație. S-a reluat licitația de ANL pe data de 25 august și din câte am înțeles s-a prezentat o firmă din Craiova la licitație. Nu știm exact ce s-a întâmplat însă vă pot spune că la noi, oficial, nu s-a prezentat nicio firmă, nici la primăria Severin, nici pe șantierul de lucru”, ne-a declarat ieri Radu Lăpădat, directorul DADPP din cadrul primăriei Drobeta Turnu Severin.

Culmea prostiei: primăria repară în urma constructorului păgubos

Ar putea intra în istoria prostiei o acțiune pe care primăria Severin o va demara în zilele următoare: va remedia toate stricăciunile lăsate de constructorul falimentar. A se înțelege că nu va lucra la finalizarea construcțiilor, că nu are voie din punct de vedere legal, nu e treaba primăriei. Va repara sau înlocui uși stricate, chiuvete sparte, tencuieli picate. Căci după ce constructorul a părăsit șantierul, Dumnezeu cu mila. N-a mai rămas pază, nu nimic, de vreme ce prin unele apartamente de la parter și nu numai se perindau câini vagabonzi ori oameni ai străzii.

,,Am înaintat și la Poliție și la ANL sesizări cu privire la faptul că au fost vandalizate o serie de unități locative și până în prezent nu am primit nici un răspuns. În aceste condiții noi am făcut necesarul de trebuință și cred că săptămâna viitoare primăria va demara lucrările în acest sens”, a declarat directorul Radu Lăpădat.

Ceva speranțe pentru repartizările virtuale de ANL –uri din 2012

În anul 2012, an electoral, reprezentanții primăriei Severin au făcut o ,,fentă” prin care au păcălit primii 45 de tineri aflați în lista de așteptare a unei locuințe ANL. Le-a dat la fiecare câte o casă. Pe hârtie, sub formă de repartiție. Era de fapt un fel de precontract, semnat de beneficiar și o armată de ștabi din primăria Severin. Tot atunci, cei 45 de ,,norocoși” au fost informați că în maxim 2 luni de zile se vor muta în casă nouă. Minciuni ordinare, gogoși electorale.

Nici în ziua de azi nu au văzut acei tineri cum arată casa lor, chiar dacă mulți s-au pregătit de-a lungul anilor, luându-și în rate mobilă, mașină de spălat, frigider, televizor. Poate aceștia au înjurat cel mai mult la autorități căci în fiecare zi, timp de 5 ani, de când stau cu ,,repartițiile” în brațe, sperau să se mute în casa repartizată fictiv prin minciună și înșelăciune.

Ieri, directorul Radu Lăpădat ne-a declarat că primăria Severin are vești bune pentru cele 45 de persoane care au semnat contracte în vederea atribuirii unei locuințe ANL: ,,Într-un bloc ANL cu 4 tronsoane, mai era un tronson de finalizat, celălalte 3 tronsoane erau gata. În 2012 am făcut recepția la 45 de unități locative care erau gata. Există un protocol în acest sens între primărie și ANL. De aceea în 2012 primăria a fost îndreptățită din punct de vedere legal să repartizeze cele 45 locuințe la beneficiari. Au fost de fapt niște precontracte căci nu s-au putut muta efectiv în case întrucât nu erau gata utilitățile. Acum utilitățile sunt gata dar, cum v-am spus anterior, trebuie efectuate lucrări de reabilitare după vandalizare. Când va fi gata, noi am vrea acum de sărbători, dacă nu cel târziu în iarna aceasta, cei 45 de tineri se vor muta în casă nouă”, ne-a declarat Radu Lăpădat, directorul DADPP din primăria Severin.

Exif_JPEG_420

Povești de râsu-plânsu

Directorul general adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, Sorin Martin Vereş, a rămas consternat de ceea ce a găsit la Turnu Severin în urma unei inspecții.

Din punctul meu de vedere, ţinând cont că acest amplasament a fost deschis în 2008 şi că cel puţin noua conducere a Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe şi-a manifestat disponibilitatea de a asigura resursele financiare, mă declar nemulţumit de modul în care se lucrează şi faptul că după atâţia ani nu au reuşit să termine. Penalităţile care au început să fie calculate pentru depăşirea termenului de execuţie sunt aproape la nivelul sumei pe care ar mai avea de încasat această firmă şi nu înţeleg de ce nu continuă să depună tot efortul să termine. Noi am asigurat întotdeauna de câte ori am avut discuţii cu reprezentanţii firmei că din punctul nostru de vedere există disponibilitate şi resursele pentru a finaliza acest amplasament”, a declarat, în 2014, Sorin Martin Vereş.

El a mai spus atunci că nu ia în calcul schimbarea firmei de construcţii întrucât „ar fi contraproductiv de a rezilia acest contract şi a începe procedurile de licitaţie pentru atribuirea restului de executat altei firme”.

De cealaltă parte constructorul Tibi Giuca băga și el din top: ,,Nu suplimentăm forţa de muncă ca să se calce pe bătături, nu se poate. Trebuie să se lucreze respectându-se tehnologia de lucru, că nu pot să bag acum electricienii când se fac pereţii. Încercăm să recuperăm întârzierile, altă soluţie nu e, decât să le recuperăm”, spunea Giuga.

Screciu, moldovenii și zidurile crăpate

Primarul Severinului, Marius Screciu, s-a luat cu mâinile de cap la începutul mandatului când a mers să vadă care este stadiul lucrărilor la blocurile ANL din cartierul Aluniș. Nu mică i-a fost mirarea edilului-șef când a constatat că nu are cu cine să stea de vorbă. Mai exact, pe șantierul cu pricina nu se muncea deloc, lucrările fiind abandonate. Totul era pustiu, nici picior de muncitor, în condițiile în care blocurile trebuiau finalizate în 2012 și atribuite tinerilor de pe listele de așteptare ale primăriei Drobeta Turnu Severin.

Primarul Marius Screciu a mai avut parte de surprize neplăcute, chiar șocante, în aventura sa de pe șantierul abandonat. El a constatat cu tristețe că în aceste blocuri pustii există uși nou nouțe dar sparte, tencuieli picate, ziduri crăpate. Locația cu pricina a ajuns adăpost clandestin pentru câinii maidanezi dar și pentru un grup de muncitori moldoveni. Paznicul zonei, un domn pe nume Ion Neamțu, i-a recunoscut primarului Screciu că aici mai dorm noaptea niște muncitori: ,,Sunt niște municitori moldoveni ai constructorului care acum au o lucrare în comuna Malovăț. Noaptea vin și dorm și ei aici într-o cameră sau două”, i-a spus paznicul primarului Screciu.

Noi ne dorim să se termine aceste blocuri să le repartizăm tinerilor cât mai repede. Dar nu le vom lua în primire cu uși rupte sau tencuieli căzute. Nu, în nici un caz!”, a declarat în finalul vizitei primarul Marius Screciu.

 

Politica