luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Oltenii, admitere în şcolile Ministerului de Interne. Criterii noi, printre care alte probe sportive şi eliminarea criteriului de înălţime

Oferta educațională a Școlilor de agenți și subofițeri ale MAI, pentru sesiunea ianuarie 2018, a fost prezentată, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute de reprezentanţii ISU, IPJ şi IJJ Olt. Deşi sunt prezentate actualele condiţii de admitere, Ministerul pregăteşte noi norme printre care alte probe sportive şi eliminarea criteriului de înălţime.

La conferință au participat inspector şef al ISU Olt, locotenent-colonelul Adrian Tănase, şeful Serviciului Resurse Umane al IPJ Olt, comisar șef Viorel Preda, şeful Serviciului Cabinet, comisarul șef Claudia Radu, şeful Serviciului Resurse Umane IJJ Olt, maiorul Florin Buricata și purtătorii de cuvânt ai celor trei instituţii.

Deşi au fost prezentate condiţiile actuale de admitere la unităţile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, cei prezenţi le-au recomandat viitorilor candidaţi să se pregătească conform prevederilor din noul ordin al MAI. Aflat în transparenţă decizională, noul act normativ prevede o serie de modificări, printre care renunţarea la criteriul de înălţime.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Sunt decizii care se vor lua la nivel de minister, sunt în transparenţă decizională propunerile de modificare a condiţiilor de admitere. Vineri a fost postat în transparenţă decizională ordinul ministrului care practic elimină criteriul de înălţime. Durează 15 zile, conform legislaţiei. Este posibil ca termenul să fie urgentat, intenţia fiind de a se schimba condiţiile în favoarea cât mai multor candidaţi. Tot în acest ordin sunt precizate şi probele noi, care vor fi susţinute în interior, în sală, având în vedere că examenul se dă în luna ianuarie. Probele se susţin pe un traseu tehnico-operativ. Ordinul are şi o serie de anexe. Pentru Poliţie şi Jandarmerie sunt anumite probe, iar pentru pompieri există şi câteva probe specifice armei”, a declarat locotenent colonelul Tănase.

De asemenea, şi probele sportive au suferit modificări: segmentul 1 – alergare, segmentul 2 – ridicarea greutăţii de pe sol, urcarea pe o bancă de gimnastică, segmentul 3 – deplasare pe aparatul de trecere în spaţii înguste, segmentul 4 – deplasare în şicane, segmentul 5 – escaladare, trecere peste calul de gimnastică, segmentul 5 – săritură în alergare, segmentul 7 – escaladarea unei scări poziţionate în unghi.

Dacă au fost puse în transparenţă decizională, există intenţia de a se aproba. Eu, dacă aş fi candidat, m-aş pregăti pe aceste probe care au apărut. Sunt nişte probe specifice şi ar ajuta mult la trierea candidaţilor”, a mai declarat Adrian Tănase.

Până în prezent, la ISU Olt au fost depuse 10 cereri de înscriere pentru sesiunea din ianuarie. La concursul de admitere din septembrie 2017, ISU a recrutat 40 de candidaţi, 22 au finalizat dosarele şi au susţinut probele eliminatorii, iar 14 au fost admişi.

Cei mai mulţi candidaţi, 175, şi-au depus dosarele pentru a deveni poliţişti. În septembrie 2017, s-au înscris 196 de candidaţi, din care 94 au fost declaraţi admişi.

La Jandarmeria Olt, au fost depuse 43 de cereri înscriere, nouă femei şi 34 bărbaţi.

Politica