luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Şcoală nouă la Brâncoveni, realizată cu peste un milion de lei, bani de la Banca Mondială

Şcoala „Voievod Brâncoveanu” din comuna Brâncoveni a fost dată în folosinţă, luni, după ce a fost reabilitată din temelie, în cadrul unui proiect în valoare de peste un milion de lei, finanţat de Banca Mondială.

Redeschiderea unităţii de învăţământ s-a produs, luni, în cadrul unei ceremonii la care au participat vicepreşedintele CJ Olt, Virgil Delureanu, şi inspectorul şcolar general, Adrian Bărbulete.

img_7713

Primarul comunei Brâncoveni, Ion Cheroiu, a explicat că unitatea de învăţământ a fost reabilitată din temelie, fiind refăcut inclusiv acoperişul.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Proiectul se numeşte «Reabilitare, modernizare şi extindere Şcoala Voievod Brâncoveanu» din Brâncoveni, fiind finanţat de Banca Mondială, cu ajutorul Inspectoratului Şcolar şi al Ministerului Educaţiei. Este un proiect început în luna septembrie a anului 2016. Cei 255 de copii ai comunei Brâncoveni vor beneficia de condiţii europene, şcoala întrunind toate cerinţele. S-a făcut totul, de la instalaţii şi pardoseli, până la zugrăveli şi schimbarea tocăriei şi acoperişului sau a mobilierului. Valoarea totală a investiţiei este 1.170.000 lei”, a afirmat Cheroiu.

La rândul său, Virgil Delureanu a ţinut să felicite administraţia locală pentru implementarea acestui proiect.

Vreau să vă asigur de tot sprijinul Consiliului Judeţean, al domnului Marius Oprescu şi al meu, în toate proiectele pe care le aveţi pentru comuna Brâncoveni. Vreau să felicit consiliul local pentru eforturile făcute, iar într-un timp cât mai scurt şi comuna Brâncoveni să devină una europeană. Să sperăm că, anul viitor, se va realiza tot ceea ce şi-a propus domnul primar şi consilierii săi”, a spus Delureanu.

img_7698

Şi Adrian Bărbulete a lăudat comunitatea locală pentru noua şcoală în care învaţă peste 250 de elevi.

Sunt foarte bucuros să fiu astăzi aici, într-o comună unde toată lumea şi-a dat concursul pentru realizarea acestui obiectiv, reabilitarea Şcolii Gimnaziale «Voievod Brâncoveanu». Este o şcoală nouă iar copiii şi colegii mei, profesorii, vor obţine cu siguranţă, rezultate foarte bune. Mă bucur să văd că şi părinţii sunt alături de unitatea şcolară”, a spus Bărbulete.

Politica