luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

S-a aprobat o finanțare de 5 milioane de euro pentru drumuri

Potrivit preşedintelui CJ Mehedinţi, Aladin Georgescu, solicitarea depusă de reprezentanții Consiliului Județean Mehedinți pentru reactualizarea Proiectului Tehnic și a cererii de finanțare privind reabilitarea drumului judeţean 607 A – Drobeta Turnu Severin – Cerneți – Valea Copcii – Husnicioara – Peri – Prunișor a fost aprobată de Comitetul de Monitorizare pentru programul INTERREG V-A România-Bulgaria, program care finanțează această investiție.

Peste cinci milioane de euro se ridică investiția pentru consolidarea și asfaltarea unui tronson de drum de aproximativ 30 de kilometri. Lucrările vor începe în primăvara anului viitor, când toate procedurile de licitație vor fi îndeplinite.

Reactualizarea proiectului a fost necesară după ce o bucată de mai bine de 500 de metri din ruta care urma să fie reabilitată inițial s-a prăbușit, iar mai multe localități au rămas izolate, localnicii fiind nevoiți chiar și acum să ocolească mai bine de 30 de kilometri pentru a ajunge în Drobeta Turnu Severin. Pentru remedierea situației, Consiliul Județean Mehedinți a identificat un nou traseu denumit varianta ocolitoare: ,,Ocolirea zonei calamitate prin varianta ocolitoare se va face pe sectoare de drum ce au aparținut DC 21, sector de drum aflat pe teritoriul Comunei Șimian, fostul drum comunal DC 21A, sector de drum amplasat pe teritoriul Comunei Husnicioara, care au fost luate în patrimoniu. Noul traseu al drumul județean care se dorește a fi reabilitat/modernizat în cadrul acestui program, DJ 607A, pornește din E70 (DN 6) din nodul terțiar municipiul Drobeta Turnu Severin și traversează localitățile aparținătoare Județului Mehedinți – Cerneți – Valea Copcii – Husnicioara – Peri – Prunișor, iar la final face legătura tot cu E70” , a precizat Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica