Săptămâna trecută, la Bursa Locurilor de Muncă din Mehedinți au participat pușcăriași din Penitenciarul Drobeta Turnu Severin. Este vorba de un număr de șapte persoane care execută pedepse privative de libertate în regim deschis. Bursa Locurilor de Muncă a fost organizată de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mehedinți, la Palatul Cultural” Theodor Costescu ”, din Drobeta Turnu Severin. Cu această ocazie, deținuții în cauză au avut ocazia să interacţioneze cu angajatorii din judeţul Mehedinți, să se informeze cu privire la piaţa locurilor de muncă şi să identifice oportunităţi de angajare după liberare. ,,Activitatea se înscrie în seria de activităţi destinate îmbunătăţirii şanselor de reintegrare în societate a persoanelor private de libertate, exersarea atitudinilor persoanelor private de libertate în cadrul unor interviuri de angajare, sensibilizarea angajatorilor cu privire la nevoile persoanelor private de libertate şi la perspectivele de ocupare a unui loc de muncă, promovarea, pe piaţa muncii, a unei categorii de forţă de muncă specială şi conștientizării societăţii civile cu privire la faptul că persoanele aflate în detenţie sunt parte componentă activă a societăţii”, a declarat purtătorul de cuvânt al penitenciarului Severin, comisar șef de penitenciare Valerică Ciocea.
Și Jandarmeria a fost prezentă la Bursă
350 de locuri la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi ,,Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani și 350 de locuri la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș” Fălticeni, sunt scoase la concurs pentru sesiunea ianuarie 2018. Aceasta este oferta educațională prezentată de către jandrmii din cadrul IJJ Mehedinți din cadrul Serviciului Resurse Umane, cetățenilor care au participat la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți. Tinerii interesați de a urma o carieră în Jandarmeria Română sunt așteptați la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți, unde se pot înscrie până pe data de 5 decembrie 2017 și să depună dosarul de candidat până pe data de 11 decembrie 2017. Pentru detalii suplimentare, doritorii se pot adresa lucrătorilor din cadrul Serviciului Resurse Umane, zilnic între orele 09.00-12.00, la sediul din Drobeta Turnu Severin, strada Portului nr.2, la telefon 0525311078/0252311079 sau pot accesa pagina web a inspectoratului www.jandarmeriamehedinti.ro.