luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Șeful IPJ Mehedinți, anul trecut putred de bogat, anul acesta sărac lipit

80.000 de euro și 55.000 de lei, bani declarați în anul 2016 de comisarul șef Mirel Dumitru nu se regăsesc în declarația de avere pe 2017. Asta în condițiile în care șeful IPJ Mehedinți nu și-a cumpărat ulterior nici casă, nici mașini, nici vreun petic de pământ. Rămâne un mister unde au dispărut acești bani, poate i-au fost furați, poate i-o fi pierdut…

Nu mai are nici pe departe banii de anul trecut. Atunci era putred de bogat, acum trăiește doar din salariu și din mărunțișul primit pe drepturi de autor de la edituri. În cauză este vorba despre comandantul IPJ Mehedinți, comisarul șef scriitor Mirel Dumitru, fost șef al Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Mehedinți. Potrivit declarației de avere din anul 2017 comandantul IPJ Mehedinți, comisarul șef Mirel Dumitru, este un om sărac. Fără casă, fără bani deoparte, chiar dator la o băncă. Are doar un autoturism marca Renault, achiziționat în leasing printr-un credit de 15.200 de euro contractat în 2015 și scadent în anul 2020. Interesant este că, în această ultimă declarație de avere, șeful IPJ Mehedinți scrie că nu are nici o locuință, nu are nici un ban pus deoparte, nu are nici un fel de teren, nu are bijuterii, aur sau tablouri de valoare. Pe scurt e un om sărac. Însă din declarația de avere pe anul trecut, adică pe 2016, reiese că polițistul Mirel Dumitru a obținut 80.000 de euro din vânzarea unui imobil, data exactă fiind noiembrie 2015. Pe lângă această sumă comisarul -șef Mirel Dumitru mai avea în 2016 la ,,teșcherea”, adică la Piraeus Bank, un depozit bancar de 55.000 de lei. Creditul de leasing de 15.200 de euro contractat pentru autoturismul Renault este trecut și în declarația de avere din 2017 și în declarația de avere din 2016. Un mister rămâne unde s-au topit 80.000 de euro și 55.000 de lei, bani declarați în anul 2016 de comisarul șef Mirel Dumitru. Asta în condițiile în care nu și-a cumpărat nici casă nici mașini nici vreun teren…

Face câțiva crăițari ca scriitor

Policlinica Buna Vestire Craiova

Comandantul IPJ Mehedinți a încasat în anul 2017 suma de 2.383 de lei din drepturi de autor de la Editura CH BECK, pe lângă venitul salarial de 61.131 de lei, iar în anul 2016 tot din drepturi de autor-publicare carte – a primit de la aceeași editură suma de 3.865 de lei. Pe site-ul IPJ Mehedinți la rubrica CV, comandantul IPJ Mehedinți se laudă cu următoarele publicații scrise de dumnealui.

Publicaţii:

Ghid de cercetare penală – Editura C.H.Beck, București – edițiile 1–4, 2009, 2012, 2014, 2016

Infracțiuni de criminalitate economică prevăzute de noul Cod penal – Editura C.H.Beck, București 2016

Curierul Judiciar nr. 2/2016 – Începerea și extinderea urmăririi penale in rem și in personam. Limitele competenței organului de cercetare alpoliției judiciare și ale procurorului în accepțiunea noului Cod de procedură penală – Editura C.H.Beck, București februarie 2016

Infractiuni economico-financiare prevazute în Codul penal. Teorie și practică judiciară.  – Editura Hamangiu, București, 2010

Legislatia privind evaziunea fiscala. Actualizata la 01.03.2017 – Editura C.H.Beck, București, martie 2017

 

Politica