luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Crosul Craiovei a adunat peste 300 de oameni la alergat

Craiovenii s-au strâns cu o săptămână mai târziu să alerge prin Parcul Tineretului, dar au făcut-o în număr mare. Crosul Craiovei, eveniment organizat de DJTS Dolj în parteneriat cu Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport Craiova, Asociaţia Pro EFS şi Asociaţia Judeţeană de Atletism Dolj, s-a ținut duminica trecută în loc de 8 octombrie așa cum a fost programat inițial, dar amânat din cauza vremii neprielnice pentru mișcare în are liber. Totul a ieșit însă bine acum două zile când starea vremii a fost una favorabilă, iar peste 300 de craioveni s-au întrecut la această competiție amicală care are scopul să promoveze mișcarea în rândul cetățenilor din Craiova.

Întrecerile s-au desfășurat pe trei categorii, crosul principal de 7.200 de metri, cursa Fun de 1.800 de metri și ștafeta familiilor în care au participat echipe de două persoane (adult+copil) alergând 550 de metri fiecare.

Mihalea Neacșu și George Minoiu, câștigătorii cursei de 7.2 km

Policlinica Buna Vestire Craiova

La cursa principală a Crosului Craiovei s-au impus doi cunoscători ai sportului. În proba feminină, prima care a trecut linia de sosire a fost Mihaela Neacșu, o fostă atletă de performanță care în prezent îndrumă alți copii în tainele atletismului din postura de profesor la LPS Petrache Trișcu Craiova, în timp ce la băieți pe primul loc s-a clasat George Minoiu, practicant al disciplinei orientare sportivă la CS Universitatea Craiova. Mai departe, la cursa Fun s-au impus Lorena Elena la fete și Gabriel Matei la băieți, dar atracția principală a zilei a fost întrecerea familiilor care a presupus ca fiecare adult și copil din echipă sa parcurgă câte o jumătate din distanța totală a cursei (1.100 de metri), la final trecând linia de sosire copiii care au primit fructe, medalii și diplome.

De altfel, organizatorii au premiat primii trei clasați la crosul de 7,2 km și la cursa de 1.800 de metri cu echipament sportiv și au oferit diverse recompense pentru participanți prin tragere la sorți. Una peste alta, evenimentul și-a atins scopul, acela de a oferi craiovenilor oportunitatea de a face mișcare într-un cadru organizat și a prinde gustul acestui gen de activități benefice pentru un stil de viață sănătos.

Politica