luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

CJ Dolj anunță investiții în infrastructura rutieră

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a anunțat semnarea contractelor de finanțare pentru patru obiective de infrastructură rutieră care vor fi realizate în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL), în perioada 2017 – 2020, investiții a căror valoare cumulată este de aproape 30 de milioane de euro.

În acest context, Ion Prioteasa, președintele CJ Dolj, a evidențiat faptul că administrația județeană a reușit să atragă de la începutul anului, din surse nerambursabile, doar pentru îmbunătățirea rețelei de drumuri, o sumă totală de peste 65 de milioane de euro.

Ne face plăcere să putem spune că, în cursul acestei săptămâni, au fost perfectate, la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, cele patru contracte de finanțare a obiectivelor pe care Consiliul Județean le-a propus pentru includerea în PNDL și, astfel, în Dolj intră aproape 30 de milioane de euro. Sunt inițiative prin care reușim să rezolvăm o serie de aspecte importante privind infrastructura rutieră, probleme care, în lipsa fondurilor nerambursabile oferite de Guvernul României, ar fi fost foarte dificil de abordat din sursele proprii pentru investiții ale CJ.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cel mai important dintre aceste proiecte, ca valoare alocată, vizează modernizarea drumului județean 542, arteră rutieră care asigură conexiunea cu județul Olt și care unește orașul Dăbuleni de comunele Amărăștii de Jos și Amărăștii de Sus, o zonă cu aproape 20.000 de locuitori. Un alt drum de legătură cu un județ învecinat, pe care vom putea să-l reabilităm prin intermediul PNDL, este cel care traversează comuna Bulzești, până la limita cu Vâlcea, respectiv DJ 643D. Mai exact, este vorba de cel de-al doilea tronson al acestei șosele, în condițiile în care primii 8 kilometri au fost finalizați în anul precedent, tot cu finanțare guvernamentală prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

Alături de aceste două investiții, au mai fost incluse spre finanțare intervenția pe DJ 643A, pe raza comunei Murgași, într-o zonă care prezintă risc de alunecare a terenului, precum și modernizarea unui tronson din drumul județean 606C, facilitând astfel accesul la două obiective importante, monumente istorice de interes național – culele din Cernătești și Brabova, pentru restaurarea cărora am obținut finanțare europeană.

Anul acesta marchează, așadar, un important pas înainte pe care, cu ajutorul fondurilor acordate de Guvern, îl facem în privința îmbunătățirii rețelei rutiere județene. Dacă adăugăm și faptul că tot în 2017 a fost semnat și contractul de finanțare europeană pentru șoseaua care leagă Craiova de Cetate, cea mai amplă investiție a CJ Dolj în domeniul infrastructurii de transport, vom vedea că am reușit să atragem, într-un interval de câteva luni, peste 65 de milioane de euro pentru modernizări și reabilitări ale drumurilor județene, sumă care reprezintă echivalentul bugetului propriu pentru dezvoltare al instituției pe o perioadă de 5 ani“, a precizat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

La rândul său, vicepreședintele CJ Cosmin Vasile a evidențiat faptul că anul 2017 marchează, pentru Consiliul Județean Dolj, cea mai consistentă sumă alocată printr-un program derulat cu fonduri asigurate de Guvernul României.

Consider o reușită importantă faptul că am semnat cele patru contracte de finanțare și, în felul acesta, putem să implementăm o serie de investiții care contribuie la atingerea unuia dintre principalele obiective ale administrației județene în privința infrastructurii rutiere – asigurarea unei mai bune interconectări, la nivel regional.

Îmbucurător este și faptul că fondurile obținute ne permit derularea unor demersuri complexe, deoarece vorbim nu doar de intervenții asupra părții carosabile, ci și de realizarea tuturor lucrărilor conexe, care includ reabilitarea podurilor și podețelor, amenajarea intersecțiilor cu drumurile laterale, a punctelor de acces la proprietăți și a stațiilor de autobuz. Sunt investiții de care beneficiază, în mod direct, peste 33.000 de doljeni, care trăiesc în localitățile traversate de drumurile vizate pentru reabilitare sau modernizare, cărora li se adaugă, bineînțeles, toți cei care tranzitează aceste zone, cu atât mai mult cu cât două dintre șosele fac legătura cu județe învecinate.

Trebuie subliniat faptul că, pentru CJ Dolj, această etapă a Programului Național de Dezvoltare Locală înseamnă și cea mai importantă sumă acordată de Guvern instituției noastre pentru susținerea unor proiecte în beneficiul comunității. Este o realitate care se reflectă la nivelul întregului județ, care, de asemenea, se bucură de cea mai consistentă finanțare obținută de la Executiv, autoritățile locale din Dolj primind 813 milioane de lei, echivalentul a aproape 180 de milioane de euro, pentru realizarea unui număr total de 141 de investiții – fie că vorbim despre rețele de apă și de canalizare, despre drumuri, unități sanitare sau de învățământ“, a declarat vicepreședintele CJ Dolj Cosmin Vasile.

Guvernul României a aprobat pentru Consiliul Județean Dolj, prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2017 – 2020, o finanțare totală de 134.354.502 lei pentru patru obiective de investiții: „Modernizarea DJ 542 limita județului Olt – Zvorsca – Amărăștii de Sus – Amărăștii de Jos – Dăbuleni“, „Modernizarea DJ 606C Sârsca – Ștefănel – Gogoșu – Grecești – Secu – Argetoaia – limita județului Mehedinți“, „Reabilitarea DJ 643D Bulzești – Prejoi – Înfrățirea – Frățila – limita județului Vâlcea“ și „Eliminare zonă care prezintă risc de alunecare a benzii carosabile, cuprinsă între km. 33+200 – 33+500, la obiectivul de investiții DJ 643A“.

Politica