luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Stâlpul din mijlocul drumului

Imagini cu un stâlp de electricitate situat în mijlocul drumului, la Caracal, au devenit virale pe site-urile de socializare. Primarul din Caracal spune că „aşa a fost proiectul făcut că a «căzut» stâlpul acela exact acolo”.

Un stâlp de electricitate în mijlocul drumului este cea mai nouă problemă la centura de ocolire a municipiului Caracal, care se construieşte de şapte ani, perioadă în care terenul a suferit atât de multe modificări, încât stâlpii de iluminat trebuie relocaţi, fiind nevoie de noi exproprieri.

Stâlpul de electricitate a rămas exact în mijlocul căii de rulare, într-un sens giratoriu al centurii de ocolire a municipiului Caracal, încă nedeschisă traficului rutier.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Fotografiile făcute de şoferii care au trecut pe aici s-au viralizat pe site-urile de socializare, însă autorităţile asigură că situaţia va fi rezolvată.

Primarul din Caracal, Liviu Radu, a declarat că la proiectarea centurii de ocolire a municipiului nu s-a luat în calcul locaţia în care vor fi amplasate sensurile giratorii care fac legătura cu reţeaua de drumuri naţionale existente.

Ei nu au luat în considerare sensurile giratorii, la prima licitaţie, atunci când au început construcţia centurii. Apoi, aşa a fost proiectul făcut că a «căzut» stâlpul acela exact acolo. Se va muta şi vor fi cabluri subterane. În scurt timp va dispărea acel stâlp, nu va rămâne”, a declarat Liviu Radu.

Primarul a adăugat că autoturismele circulă prin sensul giratoriu, în ciuda stâlpului.

Acest sens giratoriu este situat la ieşire spre Bucureşti, unde începe şi centura din partea de Est. Se circulă pe lângă, pentru că stâlpul nu este în centru, este spre marginea sensului giratoriu. Este doar o chestie de moment. Nu s-a rezolvat, până acum, pentru că nu au luat în considerare că sensul giratoriu vine exact în acel loc”, a afirmat primarul Radu.

Aceasta nu este singura problemă întâmpinată la construcţia centurii municipiului Caracal. Din cauza modificărilor prin care a trecut terenul din zona centurii de ocolire a municipiului Caracal, este nevoie ca stâlpii de iluminat să fie mutaţi, însă nu mai există teren.

Astfel, CNAIR trebuie să treacă la o nouă procedură de expropriere, chiar dacă este vorba de aproximativ 20 de centimetri pentru fiecare stâlp.

Guvernul a alocat, la începutul acestui an, 1,5 milioane de lei pentru finalizarea centurii ocolitoare a Caracalului, lucrare începută în anul 2011 şi nefinalizată nici până acum.

Banii ar fi trebuit să ajungă pentru finalizarea celor trei sensuri giratorii care leagă varianta de reţeaua existentă de drumuri. Cele trei sensuri giratorii erau prevăzute în proiectul de reabilitare a DN6 Alexandria – Craiova, investiţie care ar fi trebuit finalizată înaintea centurii ocolitoare. Cum DN 6 a rămas fără constructor, iar centura a fost finalizată, CNAIR a trebuit să lanseze un proiect separat pentru sensurile giratorii. Începute anul trecut, lucrările nu au fost finalizate nici acum.

Lucrările au început pe 4 mai 2011, dar contractul a fost reziliat pe 4 decembrie 2012, deoarece progresul fizic la data transmiterii înştiinţării de reziliere era de 16,85%. Abia în 2014, contractul de lucrări a fost atribuit prin licitaţie deschisă firmei Societa Edile Costruzioni e Lavori S.p.A., având o durată de execuţie de 12 de luni şi o perioadă de garanţie a lucrărilor de 24 luni.

Contractul pentru construcţia variantei de ocolire a municipiului Caracal are o valoare de 44.472.173,75 lei, fără TVA.

Politica