luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, la Craiova: „Nu judecaţi proiectul de lege în faza în care se află astăzi”

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, s-a aflat vineri la Craiova, unde a primit distincția de Doctor Honoris Causa al Universității din Craiova, în cadrul Conferinței Internațioale Bienale, defășurată în perioada 6-7 octombrie în Bănie.

După ședința solemnă a Senatului Universității din Craiova, Tudorel Toader a răspuns mai multor întrebări puse de jurnaliști, legate inclusiv de proiectul de modificare a legilor justiției.

(Studenților nemulțumiți de proiectul de modificare a legilor justiției – n.r.) le-aş spune să aştepte forma finală, să nu judece formele intermediare. Ieri am auzit o voce la Radioul Public, n-am recunoscut-o, cred că era un jurist, care întreba de ce nu am solicitat avizul Comisiei de la Veneţia, din august, mai demult, pentru că între timp ajunge şi acesta? Este un singur motiv, că nu ceri avizul decât atunci când ai forma finală a proiectului de lege. Nu ceri avizul dacă o soluţie legislativă poate să mai primească modificări. Dacă se modifică de cinci ori, ceri de cinci ori avizul? Atunci, ce le-aş spune studenţilor? Studenţii facultăţilor de drept sunt foarte bine pregătiţi, ei duc până la urmă această putere judecătorească, se regăsesc sau se vor regăsi în celelalte două puteri şi am deplină încredere în capacitatea lor, în puterea şi dorinţa lor de a se specializa. Prin urmare, nu judecaţi proiectul de lege, în faza în care se află astăzi, aşteptaţi forma finală, care va putea suferi modificări, precum am spus pe data de 23 august, când am enunţat posibile direcţii de modificare, când am vorbit despre posibilitatea de a consacra Inspecţia Judiciară ca o instituţie autonomă, nici sub umbrela MJ-ului, nici sub cea a CSM-ului, aşa cum este şi în alte ţări”, a spus Tudorel Toader.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Acesta a precizat că proiectul de lege se apropie de forma sa finală și că numai atunci pot fi trase concluzii.

Concluziile intermediare se bazează pe soluţii, pe variante intermediare, ceea ce înseamnă că nu au tot fundamentul de a fi emise judecăţi de valoare”, a conchis ministrul Justiţiei.

Obligaţia mea ca ministru al Justiţiei este aceea de a finaliza proiectul de lege”

Tudorel Toader a mai afirmat că, în calitate de ministru al Justiției, are obligața de a finaliza proiectul de lege, rămânând ca alte autorități să decidă dacă va fi modificat sau nu.

Ministerul Justiţiei redactează Proiectul de lege pentru modificarea legilor Justiţiei. Avizul CSM-ului este unul consultativ. Proiectul de lege, pe care îl avem aproape finalizat, ia în considerare multe dintre propunerile CSM. Proiectul are în conţinutul lui cele mai multe propuneri venite chiar de la CSM pentru că, în 2016, iniţiativa modificării celor trei legi ale Justiţiei a venit chiar de la CSM. Prin urmare, obligaţia mea ca ministru al Justiţiei este aceea de a finaliza proiectul de lege. Eu nu pot să-l retrag pentru că este pe biroul ministrului Justiţiei. Decizia poate fi luată la palierele superioare. Decizia poate fi a Guvernului, a Parlamentului, dar eu n-am fizic şi nici juridic de unde să le retrag, le voi finaliza. În momentul acela, avem şi forma finală a solicitării de aviz din partea Comisiei de la Veneţia. Atunci, Guvernul sau Parlamentul va decide care este drumul de urmat, care este parcursul pe care Proiectul de lege pentru modificarea legilor Justiţiei trebuie să-l aibă”, a declarat ministrul Justiţiei.

Întrebat dacă va ţine cont şi de memorandumul semnat de cei 1.500 magistraţi din ţară, Toader a răspuns pe ocolite.

Modificările vor fi de natură să preia toate soluţiile, toate propunerile, de natură să îmbunătăţească proiectul de lege, de natură să asigure unitatea proiectului de lege pentru modificarea celor trei legi. Sunt propuneri de modificare în sensul punerii de acord a legilor cu deciziile Curţii Constituţionale, sunt propuneri venite de la asociaţiile magistraţilor, evident şi de la alte structuri profesionale. Am primit, la un moment dat, şi de la CSM dar şi de la judecători şi procurori. Aceste propuneri trebuie să dea o unitate proiectului de lege”, a mai precizat ministrul Justiției.

Despre revocarea lui Kovesi: „Orice funcționar, orice demnitar, este controlat de către autoritățile abilitate”

Pe final, întrebat dacă ia în calcul revocarea procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, Toader a spus că orice funcționar sau demnitar este controlat și trece prin urmările necesare.

Puneți întrebarea concretă, dacă iau în cacul și să nu o revoc. O să spuneți că se subînțelege (…) Orice funcționar, orice demnitar, este controlat de către autoritățile abilitate. Fiecare, indiferent că sunt eu ministru sau dumneavoastră jurnalist, trebuie să ne respectăm normele care dirijează activitățile pe care le desfășurăm. Prin urmare, și asupra mea poate veni oricând revocarea, avem procurori care sunt sancționați pentru anumite abateri și, ulterior, eliminați din corpul magistraților, avem (procurori – n.r.) care sunt suspendați până la soluționarea procedurilor disciplinare. Vă răspund la nivel de principiu (…) Vă asigur că, dacă principul este sănătos, regulile sunt corecte și măsurile sunt, la rândul lor, corecte”, a răspuns ministrul Justiției.

Politica