luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Fiul unui procuror de la Tribunalul Olt, condamnat pentru trafic de droguri, implicat într-un accident rutier. Poliţiştii au găsit droguri în maşina sa 

Fiul procurorului Ştefan Noajă de la Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Ioan Bogdan Noajă, condamnat definitiv pentru trafic de droguri, a fost implicat într-un accident rutier, joi dimineaţa, pe DN 65, în zona Restaurantului „President” din Scorniceşti. Potrivit informaţiilor Jurnalul Olteniei, tânărul era însoţit de prietenul său, Vasile Pădureţu, ambii fiind suspecţi că se aflau sub influenţa substanţelor interzise, mai multe recipiente cu „material vegetal” fiind găsite în maşină.

Surse apropiate anchetei au declarat, pentru Jurnalul Olteniei, că cei doi tineri au mai fost implicaţi într-un incident, noaptea trecută, la o benzinărie din Slatina, ulterior provocând o tamponare, la Potcoava.

Joi dimineaţă, Noajă, aflat la volanul maşinii lui Pădureţu, a pierdut controlul volanului şi a pătruns de pe DN 65, în zona Restaurantului „President” din Scorniceşti, în pădurea de pe marginea drumului. Cei doi au fost găsiţi de oamenii legii, într-o stare care le-a trezit suspiciuni acestora. Sursele Jurnalul Olteniei spun că tinerii păreau „fumaţi”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Noajă şi Pădureţu au fost conduşi de poliţişti la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, unde le-au fost recoltate probe de sânge şi urină, care vor fi trimise la Institutul de Medicină Legală din Capitală pentru confirmarea sau infirmarea prezenţei substanţelor interzise.

În maşina în care se aflau cei doi, poliţiştii au găsit „material vegetal” susceptibil a fi substanţe interzise.

„În cursul acestei dimineţi, la ora 8.57, prin 112, despre faptul că pe Drumul Naţional 65, pe raza localităţii Scorniceşti, în afara localităţii, a avut loc un eveniment rutier. La faţa locului s-a deplasat Echipa Operativă din cadrul Serviciului Rutier, care a constatat că un bărbat în vârstă de 21 de ani, NIB, în timp ce conducea autoturismul, a pierdut controlul acestuia şi a părăsit partea carosabilă. Din eveniment nu au rezultat victime omeneşti. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. De asemenea, conducătorul auto a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, pentru recoltarea de probe biologice. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, comisarul Iulian Nicolae.

Condamnat în primă instanţă la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri, fiul procurorului Ştefan Noajă de la Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Ioan Bogdan Noajă, a scăpat de puşcărie, în urma deciziei Curţii de Apel Craiova.

Magistraţii Curţii de Apel Craiova au decis, la finalul lunii iunie, să-l achite pe Noajă pentru una dintre acuzaţii, condamnându-l la doar 1 an şi opt luni de închisoare. Cu toate acestea, inculpatul nu va face nicio zi de închisoare deoarece, în urma deducerii pedepsei pe perioada arestului la domiciliu, între 28 noiembrie 2016 şi 17 mai 2017, instanţa a constatat „executată în întregime pedeapsa principală aplicată în prezenta cauză”.

Decizia magistraţilor craioveni este definitivă.

Fiul procurorului Ştefan Noajă de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, Bogdan Noajă, şi prietenul acestuia, Vasile Pădureţu, au fost trimişi în judecată, în mai 2015, de procurorii DIICOT Olt, sub acuzaţia de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic ilicit de droguri de risc şi efectuarea fără drept şi cu intenţie de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Potrivit procurorilor, începând cu anul 2014, pe lângă droguri de risc, membrii grupului infracţional au comercializat fără drept şi produse succeptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege. În cadrul grupului a fost cooptat şi suspectul Vasile Pădureţu.

Oamenii legii mai spun că drogurile erau distribuite în mai multe zone din Slatina, cu precădere în zona Colegiului Naţional „Ion Minulescu”.

Politica