luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Frații implicați în crima din Craiovița Nouă, menținuți în spatele gratiilor

Magistrații de la Tribunalul Dolj i-au menținut în spatele gratiilor, luni, 18 septembrie a.c., pe cei doi frați, Gabriel Teodorescu şi Luigi Teodorescu, de 23, respectiv 20 de ani, din Craiova, implicați în crima din cartierul craiovean Craiovița Nouă. Hotărârea a fost luată în cadrul procesului în care cei doi sunt judecați pentru omor. Frații Teodoescu au fost arestați pe 7 decembrie 2016, după ce anchetatorii au stabilit că amândoi au participat la uciderea lui Ionuţ Antoni Fieraru, de 20 de ani, mai exact unul l-a împiedicat să fugă și cel de-al doilea a lovit cu cuțitul. Cei doi au abandonat victima în stradă și au fugit, fiind găsiți după aproape 24 de ore.

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au menținut, luni, 18 septembrie a.c., arestarea preventivă a fraților Gabriel Teodorescu şi Luigi Teodorescu, de 23, respectiv 20 de ani, din Craiova, implicați în crima din cartierul craiovean Craiovița Nouă: „Menţine măsura arestului preventiv cu privire la inculpaţii Teodorescu Luigi şi Teodorescu Gabriel, măsură dispusă prin încheierea nr. 305 din data de 07.12.2016 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj. Cheltuielile judicare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 18.09.2017”, se arată în încheierea de ședință a instanței.

Pe fond, Tribunalul Dolj a dispus, pe 22 mai a.c., începerea procesului, respingând excepțiile invocate de inculpați, Gabriel Teodorescu urmând să fie judecat pentru săvârşirea infracţiunilor de: omor, lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar Luigi Teodorescu pentru săvârşirea infracţiunilor de: omor, tulburarea ordinii şi liniştii publice. Contestațiile formulate de cei doi inculpați au fost respinse de Curtea de Apel Craiova, iar primul termen de judecată al cauzei a fost pe 4 septembrie a.c. Procesul a fost amânat pentru 27 septembrie a.c.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Reamintim că oribila crimă s-a petrecut pe 6 decembrie 2016, dimineața, aproape de ora 2.00, în apropierea hipermarketului Kaufland din cartierul craiovean Craiovița Nouă, victimă fiind un tânăr de 20 de ani. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care au condus cercetările în acest caz, după ce s-a pus totul cap la cap s-a stabilit că discuțiile dintre victimă și fratele agresorului erau mai vechi și că cei doi se cunoșteau, ambii frați fiind implicați direct în comiterea crimei: „Marţi, 6 decembrie, în jurul orei 1.45, în timp ce se aflau pe bulevardul Tineretului din municipiul Craiova, în zona Poştei din Craioviţa Nouă, pe fondul unui conflict preexistent între Teodorescu Luigi (20 de ani) şi Fieraru Antoni-Ionuţ (20 de ani), Teodorescu Gabriel (23 de ani) l-a lovit pe acesta din urmă cu un cuţit în zona cervicală anterioară, cu consecinţa producerii unor leziuni traumatice care i-au produs decesul, fiind ajutat de fratele său care, prin agresiuni exercitate concomitent asupra victimei, a contribuit la menţinerea şi întărirea rezoluţiei infracţionale de suprimare a vieţii acesteia”.

Conform procurorilor, crima a avut la bază o serie de neînţelegeri care existau deja între victimă, Ionuţ Antoni Fieraru, şi Luigi Teodorescu, din cauza relaţiilor lor cu o fată. În momentul când s-au întâlnit pe stradă, Luigi s-a apucat la ceartă cu Fieraru, l-a lovit, şi l-a împiedicat să fugă în momentul când Gabriel a scos cuţitul: „Inculpatul Teodorescu Luigi i-a redus acestuia posibilitatea de a se apăra şi de a-şi asigura scăparea, atunci când a încercat să se îndepărteze, întrucât a observat că inculpatul Teodorescu Gabriel era înarmat cu o armă albă (corp tăietor-înţepător)”, au mai precizat procurorii.

Medicii legiști au stabilit că numitul Fieraru Antoni-Ionuţ a fost lovit cu corp tăietor-înţepător, în zona cervicală anterioară, fiindu-i provocate leziuni traumatice incompatibile cu viaţa.

Imediat după comiterea faptei, cei doi fraţi au dispărut, fiind depistaţi pe 6 decembrie, seara, de poliţiştii craioveni şi duşi la audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj. Au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar o zi mai târziu, pe 7 decembrie, au fost prezentaţi Tribunalului Dolj, care le-a emis mandate de arestare pentru 30 de zile, mandate prelungite de mai multe ori de instanță, astfel că inculpații sunt și acum după gratii.

Politica