luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Grădina Botanică din Craiova, 65 de ani de existență

Universitatea din Craiova a marcat, vineri, 65 de ani de la înființarea Grădinii Botanice „Alexandru Buia”. La eveniment au participat directori ai grădinilor botanice din țară, dar și reprezentanți au autorității locale, care a preluat această grădină, în urmă cu doi ani, pentru a o moderniza.

65 de ani au trecut de la înființarea Grădinii Botanice din Bănie, una care poartă numele marelui profesor Alexandru Buia. Acesta a fost omagiat, vineri, la Facultatea de Agronomie, în aceeași zi în care Universitatea din Craiova a și organizat o vizită la Grădina Botanică.

Este o grădină excepțională, o revăd după câteva luni, nu este chiar o surpriză totală pentru mine. Îmi place să o regăsesc atât de frumoasă, cu colecții atât de bogate. Îi felicit pe colegii de aici și pe colaboratorii lor, cei de la Primăria Municipiului Craiova. Fiecare grădină botanică are specificul ei”, a declarat Paulina Anastasiu, directorul Grădinii Botanice din București.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Este un eveniment foarte important pentru Universitatea din Craiova, este un eveniment atât pentru Grădina Botanică, cât și pentru toate grădinile din România, ele fiind reprezentate aici. După cum ați văzut, Grădina Botanică este într-un plin proces de schimbare a plantelor. Trebuie să le schimbăm într-una”, a declarat unul dintre reprezentanții Grădinii Botanice din Craiova.

Și primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a fost prezent la eveniment.

Grădina Botanică a trecut în anul 2015 în patrimoniul Primăriei Municipiului Craiova, instituție care a demarat un amplu proces de reabilitare al acesteia. Astfel, la 65 de ani de la înființare, Grădina Botanică din Craiova poate fi considerată una dintre cele mai frumoase grădini botanice din România”, a declarat acesta.

Grădina Botanică „Al. Buia”, aflată sub conducerea Universităţii din Craiova, a fost înfiinţată din iniţiativa şi sub îndrumarea prof. dr. univ. Alexandru Buia în anul 1952, atunci cand Parcul „7 Noiembrie – Fântâna Jianu” a fost donat Institutului Agronomic din Craiova. Grădina Botanică este o instituţie ştiinţifică, didactică şi educativă, iar prof. Buia a înţeles că nu poate fi vorba de un învăţământ superior agronomic sau horticol fără o grădină botanică universitară.

Profesorul Alexandru Buia a decedat la 53 de ani, la Craiova. A avut o carieră fulminantă, fiind absolvent al Academiei de Înalte Studii Economice din Cluj (1929) cu diploma de inginer agronom cu distincţie (1934), apoi rector al Institutului Agronomic din Craiova (1955-1964). A descoperit multe lucruri noi pentru ştiinţă, care îi poartă numele.

În anul 2015, Primăria Craiova a preluat Grădina Botanică de la Universitatea din Craiova pentru a efectua lucrări de modernizare. Aceasta a devenit rapid un punct de interes pentru craioveni, care vin zilnic la plimbare pentru a admira colecțiile grădinii și pentru a se relaxa.

Politica