luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Pandurii, tot fără victorie “acasă”

Echipa lui Iencsi a rămas fără victorie pe propriul teren și după cel de-al treilea meci disputat la Motru

Deși venea după cel mai categoric succes stagional, scor 4-0 în deplasarea de la Mioveni, CS Pandurii Târgu Jiu n-a reușit nici de data aceasta să lege victoriile și a suferit a doua înfrângere consecutivă pe propriul teren. La Motru, elevii lui Adrian Iencsi au întâlnit, duminică, nou-promovata AFC Hermannstadt Sibiu, iar ardelenii s-au impus cu 3-1. Prima repriză a aparținut în totalitate oaspeților, care au marcat prin șuturile, din interiorul careului, ale lui Ionuț Stoica (21) și Petrișor Petrescu (31). În minutul 54, antrenorul “pandurilor” decide să opreze toate cele 3 schimbări, iar, în minutul 63, nou-intratul Ciprian Rus reduce din diferență, de la punctul cu var, după ce Daniel Tătar comisese henț în suprafața de pedeapsă. Nervos, încă de la primele faze ale jocului, pe prestația arbitrilor, Iencsi, e în cele din urmă, evacuat din suprafața tehnică și, în ultimul sfert de oră, nu mai poate da indicații decât din tribună, la fel ca omologul său Alexandru Pelici, care fusese eliminat etapa trecută, cu UTA (2-0), tot pentru proteste. Cei doi “principali” stau la câțiva metri unul de celălalt și asistă, cum, pe contraatac, Petrișor Petrescu izbutește “dubla” și duce scorul la 3-1. Partida se încheie cu victoria Sibiului, care urcă pe primul loc, profitând și de remiza liderului Ripensia, în partida disputată sâmbătă, cu FC Argeș (1-1).

Am întâlnit o echipă puternică, mult mai bine organizată. Am avut o primă repriză destul de slabă, pe parcursul căreia adversarul a făcut diferența din toate punctele de vedere. În partea secundă, am jucat mult mai bine, după ce am schimbat sistemul. Ne-am creat ocazii, dar n-am reușit să mai întoarcem rezultatul (n.r. – așa cum Pandurii o făcuse în primul meci de la Motru, cu Chindia, scor 3-3, după 0-2 la pauză). Din păcate, încă nu reușim să câștigăm meciurile de acasă. Mi-aș fi dorit foarte mult să obținem prima victorie la Motru. Mi-e și rușine de suporterii care fac eforturi și vin de la Târgu Jiu, să ne susțină. Nu reușim să avem continuitate, dar, pe de altă parte, mă așteptam să pierdem! Spun că mă așteptam, fiindcă Pandurii e o echipă care suferă la capitolul omogenitate. N-am făcut pregătirea de vară împreună și vom mai avea oscilații. Nu e însă normală maniera de arbitraj. Pe mine nu au cum să mă păcălească domnii arbitri. Nu pot să dau însă vina pe arbitraj pentru înfrângere, chiar dacă multe faulturi au fost acordate împotriva noastră”, a spus Iencsi.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Etapa viitoare, echipa sa va juca la Balotești. “Dacă aș ști că se repetă istoria ultimelor etape, aș sta liniștit, dar sunt convins că ne așteaptă un joc dificil. Echipa din Balotești a făcut egal la UTA”, a conchis Iensci.

CS Pandurii a câștigat ultimele două deplasări, de la Metalogobus București (3-2) și CS Mioveni (4-0), succese interpuse de eșecurile de pe porpriul teren, cu Academica Clinceni (1-2) și Hermannstadt Sibiu (1-3).

 

 

Pandurii – Hermannstadt 1-2

Marcatori: Ciprian Rus (63 – pen) / Ionuț Stoica (21), Petrișpr Petrescu (32, 80)

Pandurii: R. Stanca (cpt) – Homei, D. Lung, Celea, Drugă – Şut, Brânzan (Şendroiu 54′), Tudoran (C. Rus 54′) – M. Maxin, Dodoi, Bujor (Dănăricu 54′)
Rezerve neutilizate: Jianu – D. Pîrvulescu, Vodă, Turda
Antrenor: Adrian Iencsi

Hermannstadt: H. Moldovan – D. Tătar, I. Stoica, R. Crişan, Pamfile – Dâlbea (cpt.), Boboc – S. Lupu (Al. Neacşa 61′), C. Neagu (Herghelegiu 71′), P. Petrescu (I. Popa 84′) – Bg. Rusu
Rezerve neutilizate: Ciorgovean – Criştiu, Cîrstean, Necşulescu
Antrenor: Alexandru Pelici

 

Stadionul Minerul, Motru, spectatori 400

Arbitri: A. Antonie (Bucureşti) M. Badea (Râmnicu Vâlcea) şi F. Pucheanu (Târgovişte)

 

Etapa a VI-a

ASA Târgu Mureș – Dacia Unirea Brăila 2-1

Sportul Snagov – Dunărea Călărași 0-1

Ripensia Timișoara – FC Argeș 1-1

Foresta Suceava – Metaloglobus București 1-1

Știința Miroslava – Academica Clinceni 1-2

UTA Arad – CS Balotești 2-2

Olimpia Satu Mare – CS Afumați 0-1

Luceafărul Oradea – Chindia Târgoviște 2-1

ASU Politehnica Timișoara – CS Mioveni 1-0

Pandurii Târgu Jiu – Hermannstadt Sibiu 1-3

 

 

 

Clasament

1. Hermannstadt 6 5 0 1 11-4 15

2. Ripensia 6 4 2 0 26-6 14

3. ASA Tg.Mureș 6 4 1 1 16-8 13

4. ASU Politehnica 6 4 0 2 9-9 12

5. FC Argeș 6 3 2 1 10-3 11

6. C. Târgoviște 6 3 1 2 21-6 10

7. A. Clinceni 6 3 1 2 11-10 10

8. D. Călărași 6 3 1 2 7-8 10

9. UTA Arad 6 2 3 1 7-5 9

10. Dacia Un.Brălia 6 2 2 2 22-15 8

11. Pandurii Tg.Jiu 6 2 2 2 12-10 8

12. Mioveni 6 2 2 2 9-7 8

13. S. Snagov 6 2 2 2 5-5 8

14 Olimpia S. Mare 6 2 1 3 4-8 7

15. Metaloglobus B. 6 1 2 3 6-7 5

16. Balotești 6 1 2 3 5-8 5

17. L. Oradea 6 1 1 4 9-14 4

18. Afumați 6 1 1 4 2-8 4

19. Ș. Miroslava 6 1 1 4 8-21 4

20. F. Suceava 6 0 1 5 2-41 0

 

 

Etapa viitoare

FC Argeș – ASA Târgu Mureș

CS Balotești – Pandurii Târgu Jiu

Dacia Unirea Brăila – Sportul Snagov

Chindia Tîrgoviște – Ripensia Timișoara

Metaloglobus București – Luceafărul Oradea

Academica Clinceni – Foresta Suceava

CS Mioveni – Știința Miroslava

Hermannstadt Sibiu – ASU Politehnica

Dunărea Călărași – Olimpia Satu Mare

CS Afumați – UTA Arad

 

 

Politica