luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

LIGA 2 / Misiune dificilă pentru Pandurii

În ultimul joc al etapei a V-a, elevii lui Iencsi joacă, de la ora 18:30, pe terenul unei echipe care n-a cunoscut gustul înfrângerii

 

După eșecul din intermediara de miercurea trecută, scor 1-2, la Motru, cu Academica Clinceni, CS Pandurii Târgu Jiu va încerca să recupereze punctele pierdute, în deplasarea de la Mioveni. Pregătiți de Florin Marin, argeșenii încă n-au pierdut în acest sezon, având 2 victorii, ambele acasă, scor 4-0 cu CS Afumați și 3-0 cu Olimpia Satu Mare, și 2 remize, obținute în deplasările de la Călărași (1-1) și Arad (1-1). Așadar, cu 3 puncte avans peste gorjeni și fără gol primit pe propriul teren, CS Mioveni pare favorită, dar antrenorul Adrian Iencsi nu se teme de forța ofensivă a gazdelor. De altfel, nici Pandurii n-a pierdut în  deplasare, unde a remizat, în runda inaugurală, la Pitești, cu FC Argeș (0-0), iar în urmă cu 2 etape s-a impus la Metaloglobus (2-1).

“Indiferent de adversar, eu nu sunt genul de antrenor care să joace la egal sau care să se mulțumească cu un punct. Mergem la Mioveni cu gândul victoriei”, a declarat Iencsi.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Partida de astăzi începe la ora 18:30 și va fi televizată în direct de DigiSport.

 

Luceafărul s-ar putea desființa

 

Până la meciul CS Mioveni – Pandurii, etapa a V-a s-a remarcat prin neprezentarea echipei Luceafărul Oradea la Pitești, pentru jocul cu FC Argeș. Imediat după înfrângerea din intermediara de miercuri, scor 3-4 cu Dacia Unirea Brăila, după ce la pauză scorul era 2-0 pentru gazde, patronul bihorenilor a anunțat că desființează clubul. Dacă nu se va prezenta nici la următorul joc, cel cu Chindia Târgoviște, de sâmbătă, Luceafărul Oradea va fi exclusă din campionat și toate rezultatele îi vor fi anulate. Conform ultimelor informații, salvarea Luceafărului ar putea veni de la omul de afaceri gorjean Nicolae Sarcină, care s-a mai interesat în această vară de preluarea Forestei Suceava. Negocierile nu s-au finalizat, iar Sarcină a devenit patron la ACS Șirineasa, din Liga 3, pe care a mutat-o ulterior pe Petroșani. Revenind la runda a V-a din Liga 2, nicio echipă nu mai are punctaj maxim, după ce și Ripensia Timișoara a remizat la Brăila, scor 2-2. Alături de nou-promovata Ripensia, fără înfrângere a mai rămas doar CS Mioveni, după ce UTA a pierdut la Sibiu.

 

Etapa a V-a

Sâmbătă

ASA Târgu Mureș – Sportul Snagov                             1-1

CS Balotești – Olimpia Satu Mare                       2-0

Academica Clinceni – ASU Politehnica Timișoara         2-3

Metaloglobus București – Știința Miroslava                  1-2

Chindia Târgoviște – Foresta Suceava                 6-0

FC Argeș – Luceafărul Oradea                    3-0 (N)

Dacia Unirea Brăila – Ripensia Timișoara           2-2

CS Afumați – Dunărea Călărași                           0-1

Hermannstadt Sibiu – UTA Arad                         2-0

Luni, ora 18:30

CS Mioveni – Pandurii Târgu Jiu

 

Clasament  

  1. Ripensia 5 4        1        0        25-5  13
  2. Hermannstadt 5 4        0        1        8-3    12
  3. C. Târgoviște 5 3        1        1        20-4  10
  4. ASA Tg.Mureș 5 3 1        1        14-7  10
  5. FC Argeș 5 3        1        1        9-2    10
  6. ASU Politehnica 5 3        0        2        8-9    9
  7. Dacia Un. Brălia 5 2        2        1        21-13 8
  8. Mioveni 4 2        2        0        9-2    8
  9. UTA Arad 5 2        2        1        5-3    8
  10. S. Snagov 5 2        2        1        5-4    8
  11. A. Clinceni 5 2        1        2        9-9    7
  12. D. Călărași 5 2        1        2        6-8    7
  13. Olimpia S. Mare 5 2        1        2        4-6    7
  14. Pandurii Tg. Jiu 4 1        2        1        7-7    5
  15. Metaloglobus B. 5 1        1        3        5-6    4
  16. Balotești 5 1        1        3        3-6    4
  17. Ș. Miroslava 5 1        1        3        7-19  4
  18. L. Oradea 5 0        1        4        7-13  1
  19. Afumați 5 0        1        4        0-8    1
  20. F. Suceava 5 0        0        5        1-39  0

Politica