luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Craiova, sub ocupația păpușilor

Timp de o săptămână, Craiova se află sub ocupația păpușilor. Cea de-a IV-a ediție a Festivalului Puppets Occupy Street a debutat, vineri, la ora 21, cu deja celebra Paradă a Păpușilor care, anul acesta, s-a desfășurat pe traseul McDonald’s – Calea București – Piața Mihai Viteazul, unde, de la ora 22, a avut loc deschiderea oficială a evenimentului.


Anul acesta, tema festivalului, care cuprinde peste 200 de evenimente, este Aerul, iar la manifest
ări participă artişti şi companii din 13 ţări: România, Turcia, Spania, Bulgaria, Italia, Anglia, Rusia, Argentina, Elveţia, Brazilia, Germania, Ucraina, Polonia.

Parada Păpușilor a adunat, ca în fiecare an, sute de curioși. Cei mai încântați au fost bineînțeles, copiii.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cel mai mult îmi place dragonul”, a spus unul dintre copiii aduși de părinți la paradă.

Tatăl său a afirmat: „Organizarea festivalului a fost o idee bună. Am fost și anul trecut, i-a plăcut copilului, iar acum nu aveam cum să nu venim. Sper să se organizeze și la anul. Felicitări celui cu ideea!”

Parada Păpușilor s-a încheiat în Piața Mihai Viteazul unde, printr-o proiecție tematică, pe clădirea Palace s-a dat startul oficial al festivalului.

Tot vineri seara, în centrul vechi, a avut loc un concert susținut de trupa Farfarello, Germania.

Este o ediție mai reușită, mai frumoasă, mai bună an de an. Felicitări Adrianei Teodorescu (n.r. – directorul Teatrului de Păpuși Colibri), felicitări întregii echipe care a organizat acest festival, bucuria copiilor, bucuria părinților, bucuria noastră, a craiovenilor. Sunt foarte bucuros că am văzut foarte mulți turiști, foarte mulți turiști străini din multe țări din jurul țării noastre și asta înseamnă că deja a căpătat notorietate. Face foarte bine economiei locale. Doresc să avem cât mai multe festivaluri de acest gen”, a declarat primarul Craiovei, Mihail Genoiu.

Și în această săptămână, craiovenii sunt așteptați la diverse spectacole cu păpuși, concerte, expoziții, dar și ateliere de creație, cele mai multe urmând a se desfășura în aer liber, în locații precum centrul orașului, Grădina Botanică, ori Parcul “Nicolae Romanescu”.
Evenimentele se vor încheia pe 1 septembrie, tot cu o parad
ă a păpușilor.
Festivalul Puppets Occupy Street a debutat în anul 2014, atunci fiind anun
țate și temele pentru următorii ani Apa (2015), Focul (2016), Aerul (2017) şi Pământul (2018).

Puppets Occupy Street este primul festival de arta animației din România care se desfășoară exclusiv în spații neconvenționale și este finanțat integral de Primăria și Consiliul Local Craiova și organizat de Teatrul pentru copii și tineret Colibri.

Programul evenimentelor din ziua de luni

Ateliere de creație

11:00 – 13:00, Casa Băniei:

– Mânuțe dibace, coord. Corina Matei, Irina Matei (6+)

– Făți și bate toba, Valentina Coțofană (6+)

 

11:00 – 13:00, Parcul Romanescu, zona Foișor:

–  Cu capul în nori, coord. SOSONUTI (8+)

–  Jonglăm cu aerul, coord. Compania MAG (6+)

 

11:00 – 13:00, Muzeul de Artă:

–  Fantezie cu mărgele, coord. Andreea Ionescu (6+)

–  Atelier de benzi desenate, coord. Mihai Grăjdeanu și Mădălina Diaconu (8+)

–  Movement theater workshop, coord. Ava Loiacono

 

11:00 – 13:00, Cartier Craiovița Nouă, zona Racheta:

–  Micul marionetist, coord. Tărâmul Poveștilor – Dollo (5+)

–  Zburăm printre nori, coord. Marionet Studio (6+)

 

Spectacole

Centrul Vechi, Piața Frații Buzești

18:00 –  Puppets Circus,  Uçaneller Kuklaevi, Turcia (5+)

19:00 –  Râzi cu Nea Alecu, Eduard Sandu, București, România (6+)

20:00 –  Purcelușul cel isteț, Marionet Studio, Arad, România (4+)

21:00 –  Povești cu zâne, Compania MAG, București, România (toate vârstele)

22:00 –  A-TA-KA!, Cal y Canto Teatro, Spania  (toate vârstele)

 

 

Parcul Nicolae Romanescu, zona Foișor

17:00 –  Scufița roșie și lupul cel flămând, Tiki Riki Ta, Arad, România  (3+)

18:00 –  Shadow dream performance, Annafabuli Company, Germania (toate vârstele)

19:00 –  La Píccola Orquesta, TRAÜT Companyia d’espectacles S.C.P, Spania (toate vârstele)

20:00 –  Melafilo, Luca Bellezze, Italia (toate vârstele)

21:00 –  The McKENSY’S Clan Band, TRAÜT Companyia d’espectacles S.C.P, Spania (all ages)

 

Cartier Brazda lui Novac (loc de joacă zona Baba Novac)

18:00 –  Dust Circus, Circo Poeira, Brazilia  (toate vârstele)

19:00 –  Shadow dream performance, Annafabuli Company, Germania  (toate vârstele)

20:00 –  Puppets Circus, Uçaneller Kuklaevi, Turcia (5+)

21:00 –  Turtița lăudăroasă, Tărâmul Poveștilor – Dollo, Arad, România (3+)

 

Cartier Craiovița Nouă, zona Racheta

18:00 – Melafilo, Luca Bellezze, Italia  (toate vârstele)

19:00 – La bulivar, birjar!, Teatrul Colibri, Craiova, România (4+)

20:00 – Dust Circus, Circo Poeira, Brazilia (toate vârstele)

21:00 – The Miracle of the Scarlet Sails, Teatrol Theater, Rusia (7+)

 

Special story – Piața Mihai Viteazul

19:00 – Sophia Luminosa: The (F)Light of the Dreams, Fire Theatre Mime Company, Bulgaria

 

Face painting   

18:00 – 20:00, Centrul Vechi, Strada Theodor Aman

18:00 – 20:00, Centrul Vechi, Piața Frații Buzești

 

Happening – Centrul Vechi, Strada Theodor Aman

20:00 – SOSONUTI, Arad, România (toate vârstele)

 

Proiecții video – Centrul Vechi, Strada Theodor Aman

21:00 – Sand Art The stories of the wind, coord. Mariana Pachis, București, România

22:00 – Filme de scurt metraj de animație, Institutul Francez, București, România

 

Expoziții

10:00 – 18:00 – Expoziţie An italian puppets story by Bruno Leone – Muzeul de Artă

10:00 – 18:00 – Expoziţie The air of clothing by Mariana Pachis – Centrul Multifuncțional

10:00 – 18:00 – Expoziţie Puppet’s Meeting – Centrul Multifuncțional

 

Arte plastice

10:00 – 13:00 / 19:00 – 21:00 – Craiova Graphic by Mădălina Niculae – Centrul Vechi

10:00 – 13:00 / 18:00 – 20:00 – Street Art by kids, desene pe asfalt – Teatrul Colibri, esplanadă

 

Arte vizuale

10:00 – 13:00 / 18:00 – 21:00 – Craiova frame by frame by Bogdan Dănescu – Centrul Vechi

Politica