luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Ministerul Educației caută inspector școlar general și inspectori adjuncți

Cum pe 31 august expiră delegările pentru cele două posturi de inspector general adjunct ale Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, dar şi mandatul Feliciei Man, valabil până pe 4 septembrie, conform ordinului de demitere, Ministerul Educaţiei anunţă selecţie de cadre didactice pentru ocuparea acestor posturi până la ocuparea lor prin concurs.

Potrivit unui anunţ publicat pe site-ul Ministerului Educaţiei, la selecţie se pot înscrie cadre didactice care, conform prevederilor articolului 260 aliniatul 1 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: sunt titulare în învățământ, au absolvit cu diplomă de licență studii universitare, au gradul didactic I sau titlul științific de doctor, sunt membre ale corpului național de experți în management educațional.

Pe 31 august expiră mandatele celor două inspectoare adjuncte, Mariana Gheorghe şi Florica Grecu, iar cel de inspector şcolar general, ocupat în prezent de Felicia Man, expiră pe 4 septembrie, după cum reiese din ordinul de demitere.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cei care doresc să ocupe aceste posturi până la organizarea unui concurs trebuie să-şi depună CV-ul şi o scrisoare de intenţie până cel târziu miercuri, 23 august, ora 14.00.

Potrivit Ministerului Educaţiei, sunt 14 posturi vacante de inspector şcolar general la nivelul întregii ţări în judeţele Arad, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Călărași, Constanţa, Ialomiţa, Ilfov, Mehedinţi, Mureş, Olt, Sibiu, Tulcea, Vrancea, dar şi o funcţie temporar vacantă de inspector şcolar general la ISJ Braşov.
Alte 12 funcţii vacante sunt de inspector şcolar general adjunct în inspectoratele şcolare judeţene: Alba-1, Arad-1, Botoşani-1, Gorj-1, Giurgiu-1, Harghita-1, Mureş-1, Olt-2, Teleorman-1, Tulcea-1 şi Vrancea-1. Alte două funcţii de inspector şcolar general adjunct sunt temporar vacante la ISJ Sălaj şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Politica