luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Fostul primar din Malu Mare, reținut

Fostul primar al comunei Malu Mare, Alexandru Dicu, și alte patru persoane au fost reținute, pentru 24 de ore, în urma unor percheziții efectuate de polițiștii doljeni de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice. Acuzațiile aduse sunt de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu, înșelăciune și fals.

Anchetatorii arată că: Din cercetările efectuate până în prezent, s-a stabilit că, în perioada 2009-2012 au fost încheiate contracte de achiziții publice directe de servicii, produse și lucrări cu mai multe societăți cu sediul în Craiova, Băileşti și Drăgănesti-Olt, ocazie cu care au fost acceptate la plată facturi reprezentând achiziţii de bunuri şi materiale, lucrări de pietruire şi reabilitare drumuri, lucrări amenajare şi dotare părculeţ comunal, bunurile fiind achiziţionate la preţuri supraevaluate şi, de asemeanea, lucrările au fost supraevaluate sau nu au fost executate în realitate.
De asemenea, inculpatul D. ALEXANDRU, la datele de 19.12.2011, respectiv 24.09.2012, pentru obţinerea tranşelor de finanţare aferente contractului pentru finanţare nerambursabilă încheiat cu Administraţia Fondului pentru Mediu – Direcţia Implementare Proiecte, în vederea realizării obiectivului de investiţie „Înfiinţare parc comunal – comuna Malu Mare, judeţul Dolj”, a înaintat Administraţiei Fondului pentru Mediu documente justificative care atestau în fals efectuarea anumitor lucrări care nu au fost executate în realitate sau au fost executate parţial, parte din cantităţile de materialele utilizate fiind supradimensionate, documente pe care le-a atestat şi aprobat în calitate de reprezentant U.A.T.C. Malu Mare.
În cazul obiectivului „Înfiinţare parc comunal – comuna Malu Mare, judeţul Dolj”, decontarea lucrărilor s-a efectuat în baza unor situaţii de plată în care au fost înscrise cantităţi de materiale mult mai mari decât cele utilizate în realitate.
Situaţiile de plată atestă faptul că a fost achitată în plus şi în mod nejustificat suma de 519.808,92 lei.
În cazul achiziţiilor de produse efectuate în perioada 2009 – 2012 (plăcuţe numere case şi nomenclatură stradală, pichite incendii, panouri avertizare, panouri intrare/ieşire localitate, staţii de autobuz) s-a achitat în plus şi în mod nejustificat suma de 61.885,84 lei către S.C. M.S. S.R.L., administrată de inculpatul P. CONSTANTIN şi respectiv suma de 135.360,43 lei către S.C. S.M. S.R.L., reprezentată de inculpatul A. GHEORGHE.
În ceea ce priveşte obiectivele de investiţie ,,Reprofilare drumuri locale in comuna Malu Mare, sat Preajba, Judeţul Dolj”,  respectiv str. Trandafirilor, str. Narciselor, str. Liliacului, Aleea III, Aleea IV si Aleea V; Pietruire drumuri locale in comuna Malu Mare, sat Preajba, Judeţul Dolj, respectiv str. Bujorului, aleea I si aleea II, executate în anul 2012 de societatea comercială al cărei  reprezenta a fost inculpata S. FLORENTINA, expertiza tehnică în specialitatea drumuri şi poduri efectuată în cauză a stabilit că s-a produs, în dauna bugetului local, un prejudiciu de 105.321,66 lei.
Plăţile pentru cele trei societăţi au fost efectuate de către inculpata C. Rodica, contabil în cadrul Primăriei comunei Mîrşani şi persoană responsabilă cu viza de control preventiv, prin emiterea unor ordine de plată fără a verifica existenţa obligaţiei de plată prin documentele justificative din care să rezulte plata.
Polițiștii de la Economi au făcut, joi, 7 percheziții în acest caz, în localităţile Craiova, Malu Mare, Cârcea, Filiaşi şi Băileşti, jud. Dolj, Pantelimon, jud. Ilfov şi Drăgăneşti-Olt, Jud. Olt, în baza mandatelor de aducere, au fost conduşi la sediul I.P.J. Dolj inculpaţii D.Alexandru, C. Rodica, S. Florentina, P. Constantin şi A. Gheorghe în vederea audierii.
După audieri, fostul primar și ceilalți patru inculpați au fost reținuți pentru 24 ore și  introduşi în arestul I.P.J. Dolj, iar astăzi urmează a fi prezentaţi Judecătoriei Craiova cu propunerea de sesizare a instanţei de judecată în vederea emiterii mandatelor de arestare preventivă.

Politica