luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Craiovenii mai au de așteptat după autobuzele noi

Autobuzele noi, cele cinci care ar fi trebuit să ajungă deja la Craiova în baza acordului-cadru cu firma Solaris, vor fi livrate până la finele anului. Cel puțin așa dau asigurări reprezentanții municipalității, asta în ciuda faptului că Primăria Craiova a plasat comanda pentru ele la începutul lunii mai.

Aşa cum ştiţi, din luna mai s-a dat comanda pentru cinci autobuze Solaris. Şi astăzi am vorbit cu cei de la Solaris. Suntem într-un schimb de documente cu ei, în sensul în care fac nişte modificări pe care i-au obligat Uniunea Europeană şi noile norme să le facă, cu care înţeleg că ai noştri colegi de la RAT SRL şi cei de la Achiziţii sunt de acord. Autobuzele vor veni până la sfârşitul acestui an. Aceasta a fost garanţia pe care ne-au dat-o, în condiţiile în care ei au trecut de termenul prevăzut în contract şi şi-au asumat acele penalități. Deci, autobuzele vor veni anul acesta și vor fi plătite penalități”, a explicat, miercuri, Sorin Manda, administratorul public al Craiovei, în cadrul unei conferințe de presă.

Contractul cu firma Solaris este pe o perioadă de patru ani, cu un maxim de 50 de autobuze. 24 dintre ele au fost deja aduse la Craiova, iar contractul expiră în luna septembrie 2018.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Autobuzele Solaris trebuie livrate, conform contractului, în termen de 60 de zile de la plasarea comenzii, în caz contrar firma fiind nevoită să plătească penalități.

Achiziția de autobuze second-hand, demarată în septembrie

În ceea ce privește celelalte cinci autobuze, de data aceata second-hand, pe care RAT SRL le-a prins în bugetul pentru anul acesta, administratorul public a explicat că licitația va fi urcată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice în luna septembrie, caietul de sarcini fiind deja gata.

Autobuzele vor avea un an de fabricație mai recent, după cum explica, în luna martie, directorul RAT SRL, Marcel Tănăsescu.

Ne-am trecut pe lista de investiții achiziționarea a cinci autobuze second hand. Noi am trecut acolo, ca o condiție – în ideea că parcul auto este foarte vechi și să nu mai aducem unele și mai vechi -, ca anul de fabricație să fie 2010. Ne-am bugetat suma pentru cele cinci bucăți și vom vedea, pe parcursul anului, cum ne vom încadra să le achiziționăm”, spunea Tănăsescu.

Practic, aceste autobuze second hand ar fi, după anul de fabricație, cele mai noi după cele achiziționate în ultimii ani de către Primăria Craiova. Pe lista de investiții a RAT SRL, aceste autobuze au fost trecute cu suma totală estimată de 1.125.000 de lei.

Politica