luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Traficanți de migranți, reținuți

O grupare specializată în trafic de migranți a fost destructurată de procurorii DIICOT Mehedinți. Patru persoane au fost reținute, iar alte trei puse sub control judiciar.

Acestea sunt acuzate că ajutau migranți de orginie arabă să treacă fraudulos țara.

La data de 24.07.2017 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Mehedinţi au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor Deliu Daniel, Sandu Bogdan Costinel, Nicolcea Sorin şi Meleancă Mitică-Arun şi măsura controlului judiciar faţă de inculpaţii Manciu Ion Aurel zis Adi Cruceru, Medragoniu Valentin Grigore zis Armanca şi Toma Nicoliţă, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat şi trafic de migranţi. În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 15.05.2017 și până în prezent, în zona comunei Cetate din judeţul Dolj şi pe teritoriul Bulgariei, corespunzător acestei zone, s-a constituit un grup infracţional transnaţional format din inculpaţii Sandu Bogdan Costinel, Deliu Daniel, Meleancă Mitică-Arun, Nicolcea Sorin, Manciu Ion Aurel, Medragoniu Valentin Grigore, Toma Nicoliţă, suspecţii L. T. şi H. A. I. precum și alte persoane, ce a acţionat în vederea săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți, prin racolarea, transferarea, călăuzirea şi transportarea unor persoane de origine arabă, pe teritoriul României în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat și pentru obținerea unor foloase patrimoniale în schimbul acestor activități infracționale.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Atribuţiile membrilor grupului infracţional organizat au constat în călăuzirea şi transportarea persoanelor de origine araba la graniţa de vest a României, respectiv în municipiul Timişoara, judeţul Timiş”, potrivit DIICOT.

Anchetatorii arată că primul palier al grupului infracţional organizat cu ramificaţie transnaţională a fost constituit de către persoane de origine bulgară ce acţionau pe malul bulgăresc al Dunării şi care aveau rolul de a racola persoane de origine arabă şi de a asigura transferarea acestora pe malul românesc al Dunării, cu ajutorul unor ambarcaţiuni.

Preluarea migranţilor pe malul românesc al fluviului Dunărea era asigurată de către inculpatul Deliu Daniel care era ajutat şi de către suspectul L. T., acesta trasnportându-i cu căruţa în locuri ferite (în plantaţii de vie sau la stâna de ori pe care acesta din urmă o are pe malul Dunării). Inculpatul Deliu Daniel era singura persoană din cadrul grupului infracţional care ţinea legătura cu persoana de origine bulgară, cei doi hotărând data, ora şi locul în care migranţii erau transferaţi cu ambarcaţiunea de pe malul bulgăresc pe malul românesc al Dunării”, mai arată DIICOT.

Tot Deliu Daniel era cel care organiza transportul pe teritoriul României de la graniţa de sud, din Dolj până la graniţa de vest în Timiş.

Pentru organizarea transportului, Deliu Daniel lua legătura cu Sandu Bogdan Costinel care, la rândul său, îi contacta pe Manciu Ion Aurel, Medragoniu Valentin Grigore şi Toma Nicoliţă care aveau rolul de cărăuşi în sensul că transportau migranţii cu diverse autoutilitare la graniţa de vest a României sau rol de „antemergători” pe parcursul traseului, acest rol presupunând anunţarea şoferului care trasporta migranţii despre eventualele filtre ale poliţiei, mai spun anchetatorii.

Astfel membrii grupării au efectuat transporturi ale migranților spre granița de vest a României în data de 15.05.2017, 04.06.2017, 12.06.2017 şi 24.07.2017. În aceeaşi perioadă infracţională, membrii grupului au intenționat în mod permanent să preia migranți ce erau trecuți fraudulos în România și să îi transporte la granița cu Ungaria fiind însă împiedicați fie de organele poliției de frontieră care se aflau în zona în care aceştia operau, fie nu era un număr suficient de migranți pentru ca activitatea infracțională să fie profitabilă sau ca pe teritoriul Bulgariei să fie depistate călăuzele ce acţionau pe teritoriul României. Uneori, în funcţie de disponibilitatea persoanelor ce alcătuiau grupul infracţional, au mai fost folosiţi în asigurarea transportului migranţilor şi inculpaţii Nicolcea Sorin şi Meleancă Mitică-Arun. În cursul nopţii din data de 24.07.2017, ora 03.10, au fost interceptate 2 autoutilitare cu numere emise de către autoritățile bulgare, într-un vehicul fiind depistat inculpatul Meleancă Mitică-Arun care conducea autovehiculul respectiv precum şi 12 cetăţeni de origine arabă care nu aveau asupra lor nici un document de identitate. În cel de-al doilea autovehicul au mai fost depistate 2 persoane, cetăţeni români, respectiv inculpatul Sandu Bogdan Costinel şi inculpatul Nicolcea Sorin, aceştia având rol de antemergător în transportarea migranţilor pe teritoriul României spre graniţa cu Ungaria. Pentru destructurarea grupului infracţional, la data de 24 iulie a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T.Mehedinţi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate Craiova și Mehedinţi au efectuat 6 percheziţii domiciliare, în judeţele Dolj şi Mehedinţi.

Inculpaţii urmează să fie prezentaţi Tribunalului Mehedinţi cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile”, potrivit DIICOT.

Politica