luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Pădure virgină din Gorj, inclusă în patrimoniul UNESCO

O suprafață de pădure virgină, aflată pe teritoriul comunei gorjene Padeș, a fost inclusă în patrimoniul UNESCO. Pădurea face parte din Parcul Național „Domogled-Valea Cernei”.

Nicolae Giorgi, directorul Agenției pentru Protecție a Mediului Gorj, a precizat că pădurea din Gorj care a fost inclusă în patrimoniul UNESCO este virgină și cvasi-virgină: „O anumită suprafață de pădure virgină și cvasi-virgină se află pe teritoriul județului Gorj și a fost inclusă în patrimoniul UNESCO. Această pădure se supune unor reguli mai stricte privind administrarea și exploatarea“.

La cea de-a 41-a sesiune a Comitetului Patrimoniului Mondial, care s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute la Cracovia, a fost acceptată includerea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO a pădurilor virgine de fag de la Izvoarele Nerei, Cheile Nerei-Beușnița, Domogled-Valea Cernei (Caraș-Severin), Masivul Cozia, Lotrișor (Vâlcea), Codrul secular Șinca (Brașov), Codrul secular Slătioara (Suceava), Groșii Țibleșului, Strâmbu Băiuț (Maramureș).

Policlinica Buna Vestire Craiova

Copacii pot fi tăiaţi numai dacă sunt bolnavi şi în pericol de prăbuşire

Imediat după intrarea în patrimoniul UNESCO, pădurile sunt complet protejate și trebuie conservate exact în starea în care se află. Acest lucru înseamnă că nu se va mai tăia nici măcar un arbore şi nu vor mai fi exploatări forestiere decât cu respectarea normelor europene care sunt foarte stricte. Copacii pot fi tăiaţi numai dacă sunt bolnavi şi în pericol de prăbuşire. De asemenea, nu sunt permise niciun fel de defrişări.

Este o mare victorie pentru conservarea pădurilor de fag din România, o lovitură hotărâtoare dată tăierilor de păduri ilegale și un mare pas înainte către a obliga autoritățile românești la îmbunătățirea managementului pădurilor, un capitol neglijat sau supus de-a lungul anilor unor nenumărate abuzuri“, a anunţat senatorul USR Vlad Alexandrescu, cel care a condus delegația română, pe contul său de Facebook.

Și Radu Vlad, coordonator proiecte regionale și program păduri WWF România, una dintre organizațiile care au militat pentru acest proiect, a spus că este un eveniment istoric: „Este un eveniment istoric pentru silvicultura românească, în fapt recunoașterea «valorii universale excepționale» a pădurilor virgine din România de către cel mai înalt for științific: Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO)“.

Până în prezent, din categoria valorilor naturale în România numai Rezervația Biosferei Delta Dunării a fost inclusă in anul 1991 în UNESCO.

Sursa: cult-ura.ro

 

Politica