luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Avocat din Baroul Mehedinți, trimis în judecată

Avocatul Adelin George Vlai, din cadrul Baroului Mehedinți, a fost trimis în judecată, de procurorii DNA, pentru trafic de influență în formă continuată, el fiind acum în arest preventiv.
Fratele acestuia, Florin Gabriel Vlai, chimist în cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală Arad, este și el vizat în acest dosar și a fost trimis în judecată, la fel ca și alte patru persoane, fiind acuzat de fals intelectual, uz de fals și favorizarea făptuitorului.
“În perioada februarie-iunie 2017, inculpatul Vlai Adelin George a pretins și primit de la inculpații Brănișcan Adrian Ioan, Groza Diana Gabriela și o altă persoană, toți cercetați pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sumele de 14.500 lei (9.000 lei și 5.500 lei) și 2.300 euro.
Banii respectivi au fost primiți de inculpat pentru a-și folosi influența reală ce o avea asupra fratelui său, Vlai Florin Gabriel, pentru ca acesta din urmă, chimist în cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală Arad, să emită buletine de analiză toxicologică favorabile persoanelor respective.
Concret, inculpatul Vlai Florin Gabriel a menționat, în fals, în documentele respective valori ale alcoolemiei situate sub 0,80 g/l alcool pur în sânge, aspect care ar fi atras răspunderea persoanelor respective doar din punct de vedere contravențional.
În aceeași manieră a procedat și inculpata Burchiu Nicoleta, în total cei doi chimiști emițând buletine de analiză toxicologică, false, pentru 4 persoane: inculpații Groza Diana Gabriela, Brănișcan Adrian Ioan, Rohozneanu Marian și o altă persoană.
Prin această conduită, inculpații Vlai Florin Gabriel și Burchiu Nicoleta au oferit ajutor celor patru persoane în scopul îngreunării sau împiedicării tragerii acestora la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului”, arată anchetatorii.

Procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumei de 14.500 lei, aflată în contul unei unități bancare, consemnată de inculpat pe seama și la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție, iar dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Timișoara, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.

Politica