luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Lotul HCM pentru următorul sezon, prezentat oficial

Lotul HCM Râmnicu Vâlcea pentru sezonul competiţional 2017 – 2018 a fost prezentat oficial, vineri, la Sala Sporturilor ”Traian”.

 

Continuatoarea Oltchimului, antrenată de Aurelian Roșca, are în lot nu mai puțin de 10 jucătoare „străine”, doar trei dintre acestea evoluând și în sezonul trecut, austriaca Petra Blazek, macedoneanca Andrea Beleska și tunisianca Ines Khouildi, scrie gsp.ro.

Opt dintre 8 handbalistele din lotul formației vâlcene îmbracă și tricoul „naționalelor” țărilor lor, exceptându-le pe românce, pe lângă Blazek, Beleska și Khouildi, aflându-se în această postură Marina Razum (Croația), Irina Glibko (Ucraina), Sara Vukcevici (Muntenegru), Natalia Vasileuskaia (Belarus) și Marta Herrero Lopez (Spania).

Policlinica Buna Vestire Craiova

Au mai fost transferate la Vâlcea și Ana Maria Tănasie, care e medaliată cu bronz la Mondialul din 2015 cu naționala României, dar și Raluca Băcăoanu, spaniola Alicia Fernandez Fraga și muntenegreanca Natasa Krnici și Cristina Mitrache, mai arată sursa citată.

„Vrem să reînnoim tradiția handbalului vâlcean, să umplem din nou Sala „Traian”. Deși avem o echipă tânără, cu o medie sub 25 de ani, majoritatea au multă experiență, sunt internaționale, ceea ce ne dă multă încredere. Avem obiectiv de a ajunge în cupele europene, sunt încrezător că acesta se va putea realiza”, a declarat antrenorul Aurelian Roșca.

La prezentarea oficială a lotului au luat parte, pe lângă conducerea Handbal Club Municipal Râmnicu Vâlcea, primarul Mircia Gutău, președintele Consiliului Judeţean Constantin Rădulescu, dar și parlamentarii Eugen Neaţă şi Vasile Cocoş.

“În prezentarea făcută de preşedintele HCM, Petre Berbecaru, acesta a evidenţiat meritele şi atuurile fiecărei handbaliste componentă a lotului local, anunţând că ţinta clubului este prezenţa într-o competiţie europeană. Acest obiectiv a fost însuşit şi de antrenorul Aurelian Roşca, care a vorbit în numele staff-ului tehnic, apreciind experienţa acestuia, arătându-se încrezător în performanţele noilor achiziţii ale echipei şi spunând că vrea să readucă iubitorii de handbal în tribunele Sălii Sporturilor”, au transmis reprezentanții Primăriei.

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a anunţat că instituţia pe care o conduce caută o modalitate de sprijinire din punct de vedere financiar a HCM Râmnicu Vâlcea, iar primarul Mircia Gută a afirmat că, chiar dacă nu se compară cu finanţarea de care s-a bucurat fosta echipă Oltchim, clubul HCM are o bugetare care îl situează în primele trei cluburi la nivel naţional, le-a asigurat pe handbaliste că îşi vor primi la timp salariile cuvenite, dar a şi cerut ca fiecare meci să fie abordat din perspectiva unor învingătoare.

Edilul-şef a mai precizat că handbalistele de la HCM trebuie să se înscrie în ”tradiţia Oltchim” în ceea ce priveşte handbalul la Vâlcea, exprimându-şi speranţa că, la finalul sezonului, handbalistele vâlcene vor ocupa o poziţie în primele patru.

Gutău a mai anunţat că a început demersuri pentru transferul în administrarea şi proprietatea Primăriei a Sălii Sporturilor ”Traian”, pentru o mult mai bună gospodărire a clădirii şi a spaţiilor adiacente, precum şi finalizarea, în primăvara viitoare, a modernizării Arenelor ”Traian”, unde va exista şi un teren de sport în aer liber ce va putea fi folosit pentru antrenamentele echipei HCM.

O prezentare pentru suporteri şi pentru publicul larg a noii echipe a HCM Râmnicu Vâlcea va mai avea loc şi pe 30 iulie, în ultima seară a concertelor de la scena de pe Splaiul Independenţei dedicate Zilei Imnului Naţional.

p-14-hcm6

LOT HCM RÂMNICU VÂLCEA:

PORTARI: Petra Blazek, Marina Razum (Lokomotiva Zagreb), Olivia Nanu; EXTREME STÂNGA: Cristina Florica, Ana Maria Tănasie, Hermina Stoicănescu; INTERI STÂNGA: Andreea Adespii, Natasa Krnic (Danubius Galaţi), Ines Khouildi; COORDONATORI DE JOC: Irina Glibko (Roman), Alicia Fernandez Fraga (Bera Bera), Maria Gavrilă;

PIVOȚI: Sara Vukcevic (VAC), Raluca Băcăoanu (Cisnădie), Florentina Craiu; INTERI DREAPTA: Natallia Vasileuskaya (Bekescsaba), Andrea Beleska;

EXTREME DREAPTA: Marta Herrero Lopez (Bera Bera), Alexandra Badea (Dinamo), Cristina Mitrache (Cisnădie);

ANTRENORI: Aurelian Roșca (principal), Gheorghe Sbora, Ionel Gheorghe (secunzi).

Politica