luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Liga a 3-a / CSO Filiași începe luni pregãtirea

Formația lui Florin Șoavã mai are doar o sãptãmânã, iar pe 25 iulie se va prezenta la vizita medicalã.

 

Vacanța se apropie cu pași repezi de sfârșit pentru gruparea din Liga a 3-a, ACSO Filiași. Conducerea clubului care își disputã meciurile pe terenul de lângã Combinat a stabilit și datele privind pregãtirile pentru noul sezon competițional. Astfel, pregãtirea va fi reluatã pe 17 iulie, la ora 11.00, la Sala Sporturilor din Filiași, iar pe 25 iulie este programatã vizita medicalã.

”O perioadã ne vom pregãti pe plan local, însã luãm în calcul și un cantonament. O decizie în acest sens va fi luatã zilele urmãtoare, pentru cã ne încurcã puțin Cupa României, noi urmând sã avem meci pe 9 august. Pânã atunci vom susține o serie de partide amicale, pe care le vom anunța la momentul oportun. Am discutat și cu factorii locali care sprijinã echipa și am primit asigurãri cã se vor achita restanțele cãtre jucãtori și cã vom intra fãrã datorii în noul sezon”, a declarat președintele clubului din Filiași, Florin Spînu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În sezonul trecut filieșenii au terminat pe poziția a 11-a deși în prima parte a campionatului se regãseau pe un onorabil loc 4.

“Dacã turul l-am terminat excelent și avem speranțe pentru o clasare în primele echipe, a urmat un retur în care am avut multe probleme de efectiv, iar unii jucãtori importanți cum ar fi Fotescu și Bãlașa nu au mai putut continua cu noi. Mai mult s-a accidentat la meciul cu CSU II și Bogdanovici, o altã piesã importantã și astfel au apãrut acele rezultate. Am încercat sã gãsim soluții la fiecare meci, dar ele nu au dat roade tot timpul”, a spus antrenorul echipei din Filiași, Florin Șoavã.

Gruparea din Filiași cel mai probabil va face parte seria a 3-a unde mai mult ca sigur se vor regãsi echipele CS Atletic Bradu, FC Voluntari, FCM Alexandria, CSM Flacãra Moreni, Concordia II Chiajna, Sporting Roșiori, CSU II Craiova, FCSB II, CS Mioveni II, Voința Saele, AS Milcov, FC Aninoasa și ACS Șirineasa. Ultima echipã a fost preluatã de omul de afaceri gorjean Nicolae Sarcinã. Cu restanțe de peste cinci luni, jucãtorii de la Șirineasa și antrenorul Gabi Mangalagiu și-au primit ieri circa jumãtate din banii pe care îi aveau de încasat și au semnat cã renunțã la restul sumei, pentru a nu se mai ajunge la litigii. Vâlcenii vor fi conduși administrativ de Eugen Pîrvulescu, fost președinte la Pandurii sau Gaz Metan. Altfel, actualii componenți ai echipei Șirineasa vor juca marțea viitoare un amical cu noul FC Argeș, echipã aflatã în cantonament la Bãile Govora, iar noii investitori și-au anunțat prezența, pentru a evalua lotul.

Liga a 3-a va începe în partea a doua a lunii august, iar termenul limitã pentru depunerea cererilor de înscriere completate la Departamentul Competiții al Federației Române de Fotbal este de 20 iulie.

Politica