luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Procesul polițistului de frontieră doljean abonat la șpăgile braconierilor, amânat

Magistraţii Tribunalului Dolj au admis solicitarea inculpaților și au hotărât, luni, 3 iulie a.c., să amâne pentru luna septembrie procesul în care trei polițiști de frontieră doljeni sunt judecați, împreună cu braconierii pe care i-au protejat, pentru constituire de grup infracțional organizat, luare de mită și braconaj. În schimb, inculpații vor mai ajunge la instanță, întrucât pe 20 iulie judecătorii au stabilit termen pentru verificarea măsurilor preventive.

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au hotărât, la ultimul termen, de luni, 3 iulie a.c., să amâne procesul rețelei de braconieri doljeni și a celor trei polițiști de frontieră împreună cu care sunt judecați până după vacanța judecătorească:  „admite cererea de amânare şi acordă termen la 11.09.2017. Stabileşte termen pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurilor preventive la data de 20.07.2017, ora 11.00”, se arată în încjeierea de ședință a instanței. Asta după ce, pe 19 iunie, au fost menținute măsurile preventive în cauză:„Constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar. Menţine măsura controlului judiciar dispusă prin Încheierea nr.256/18.10.2016 de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj cu privire la inculpaţii Şarlă Florin, Bărbulescu Cosmin Bogdan şi Ozunu Alexandru Ovidiu. Menţine măsura controlului judiciar dispusă prin Ordonanţa nr. 303/P/2016 din 17.10.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj cu privire la inculpatul Balaci Nicolae. Menţine măsura controlului judiciar dispusă de instanță prin Încheierea din 23.05.2017cu privire la inculpatul Iovan Aurel. În baza art.275 alin.3 C.p.p.cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în ședință publică, azi, 19.06.2017”.

Reamintim că, ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj au anunţat trimiterea în judecată  în acest dosar instrumentat sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă  Tribunalul Dolj, a trei poliţişti din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră  (SPF) Calafat, dar  şi a altor  şase doljeni, acuzaţi de braconaj, dare de mită, falsul în înscrisuri sau divulgarea secretelor de serviciu  şi constituire de grup infracţional organizat. Procurorii Parchetului de pe lângă  Tribunalul Dolj au început cercetările în acest dosar în octombrie, anul trecut, când au destructurat gruparea de braconieri coordonată  de agent poliţie de frontieră  Aurel Iovan din cadrul SPF Calafat – Sectorul Poliţie de Frontieră  Bistreţ. Anchetatorii au reţinut că, în perioada iunie – octombrie 2016, inculpaţii Florin  Şarlă, Alexandru Ozunu, Cosmin Bărbulescu  şi Nicolae Balaci  „s-au deplasat în zona Bistreţ, judeţul Dolj, unde, pe timpul nopţii, au braconat prin împuşcare mistreţi  şi iepuri, acest lucru întâmplându-se pe timpul executării serviciului de către agentul de poliţie Iovan Aurel, care avea în competenţă  zona respectivă. Agentul de poliţie le facilita braconierilor accesul în perimetrul fondului cinegetic, iar după  ce aceştia împuşcau animalele sălbatice, le asigura părăsirea în siguranţă  a zonei, pentru aceste facilităţi Iovan Aurel primind ulterior foloase necuvenite, respectiv vânat braconat“. În urma cercetărilor s-a stabilit că  agentul Iovan a primit de la braconieri vânat în valoare de aproximativ 2.500 de euro. În urma extinderii cercetărilor, procurorii au pus sub acuzare încă  doi poliţişti de frontieră  de la Bistreţ, dar  şi alţi doi inculpaţi. Este vorba de agenţii de poliţie Cătălin Grecu  şi Sorin Andrei, dar  şi de Florin Tătoiu  şi Gigi Bozgan. Primii doi sunt acuzaţi că  au divulgat secrete de serviciu, pentru ca braconierii să  nu fie prinşi în urma unor eventuale controale.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Iovan Aurel, folosindu-se tocmai de prerogativele funcţiei de agent de poliţie, le-a permis celorlalţi inculpaţi sau suspecţi din cauză  să  comită  în mod repetat infracţiuni de braconaj cinegetic sau piscicol, cu complicitatea sa activă  şi cu sprijinul agenţilor de poliţie Grecu Cătălin  şi Andrei Sorin, prin oferirea de informaţii secrete de serviciu sau nepublice, pentru a nu fi depistaţi de alte organe abilitate ale statului cu atribuţii de constatare a infracţiunilor sau contravenţiilor“, au mai reţinut procurorii în rechizitoriu. Dosarul a ieșit din camera preliminară  la Tribunalul Dolj, urmând să  fie stabilit primul termen de judecată.

Politica