luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Genoiu, despre Termo: „Singura lor problemă este să se activeze”

Noua Termoficare din Craiova nu poate funcționa decât ca un parteneriat între Primărie, Consiliul Local și Complexul Energetic Oltenia. Este declarația făcută de către primarul Craiovei, Mihail Genoiu, în cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri. Aceasta ar fi singura formulă în care societatea poate accesa fonduri europene de modernizare și dezvoltare. Primarul a spus că societatea aflată în insolvență trebuie să se activeze și să înceapă să colecteze banii de pe facturi, dar și că aceasta trebuie să treacă la măsuri mai dure pentru rău-platnici.

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a spus, într-o conferință de presă susținută miercuri, că societatea de Termoficare, aflată în insolvență, trebuie să se activeze și să înceapă să colecteze banii de pe facturi. Totodată, primarul spune că trebuie luate și măsuri mai dure pentru rău-platnici, cum ar fi debranșarea.

Nu am cu ce să ajut Termoficarea. Singura lor problemă este să se activeze. Am avut o discuție și cu doamna care reprezintă firma de lichidatori, să se activeze și să colecteze banii, pentru că nu e normal să spunem că nu putem să strângem banii pentru factura din luna martie. Atunci, cum putem să sperăm la o nouă firmă care nu va ajunge în aceeași situație? Dacă plecăm de la aceeași premisă, că nu putem să strângem banii, nu mai facem nicio nouă firmă. Trebuie să strângă banii. Trebuie să înțeleagă cei de la Termoficare, trebuie să înțeleagă și cetățenii. Din punctul meu de vedere, trebuie să ia și măsuri puțin mai dure, să debranșeze de la apa caldă asociațiile care sunt rău-platnice, pentru că nu este normal să suporte o scară întreagă sau un bloc întreg sau un cartier întreg din cauza unora mai mult sau mai puțin rău platnici. Trebuie să conștientizeze toată lumea”, a spus Genoiu, dând ca exemplu Compania de Apă Oltenia.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Complexul Energetic să intre partener în noua societate, cu un procent de până la 50%”

Primarul a explicat că societatea de Termoficare de la nivelul municipiului Craiova trebuie să aibă o singură formulă, adică producția și distribuția să fie într-o singură entitate juridică, pentru a putea fi accesate fonduri europene pentru dezvoltare și modernizare.

Am avut discuții și cu Termoficarea, și cu conducerea Complexului Energetic, și cu domnul secretar de stat care răspunde de Complexul Energetic, legată de viitorul acestei Termoficări. Le-am transmis tuturor un singur lucru: societatea de Termoficare nu poate să existe decât într-o singură formă. Una în care este partener Primăria, Consiliul Local și Complexul Energetic Oltenia. De ce? Este singura formă agreată pentru a accesa fonduri europene de modernizare și dezvoltare, ca producția și distribuția să fie într-o singură entitate juridică. Ați văzut bine că prima care se dezvoltă pe aceste baze este la București. Numai că, acolo, producția este tot a Consiliului Local, nu a unui complex energetic. Propunerea pe care noi am făcut-o și pe care am transmis-o Complexului Energetic este de a intra partener în noua societate, cu un procent de până la 50%, pe care noi îl oferim. De aici încolo, fiecare își ia atribuțiile și responsabilitățile de rigoare. Spre exemplu, Complexul Energetic să se ocupe de tot ce înseamnă furnizarea de agent termic, de tot ce înseamnă conducte, magistrale care sunt în orașul Craiova, precum și reabilitarea lor. La fel, prin această societate comună, reabilitarea tuturor conductelor, dar mai ales un lucru care este foarte necesar: contorizarea independentă. Fără o contorizare independentă, nu poți să ții controlul banilor. Asta este modalitatea pe care am propus-o, în condițiile în care, pentru Complexul Energetic, pentru CET 2, Craiova devine foarte interesantă, atâta timp cât uzina Ford, care este consumator de energie termică și pe perioada de vară, devine foarte importantă și își crește producția. Interesul CET 2, al Complexului Energetic, pentru orașul Craiova, din punct de vedere al Termoficării, este foarte mare, mai ales că CET 2 Craiova nu este concepută ca o centrală electrică, ci ca una de cogenerare”, a mai punctat primarul Craiovei.

Nu putem, ca Primărie, să ne asumăm noi totul”

Acesta a subliniat că se poate ajunge și la soluții alternative, cum ar fi debranșarea tuturor consumatorilor și subvenționarea, de la Primărie, a centralelor termice.

Numai împreună pot să depășească acest nivel. Altfel, există varianta a doua, în care toată lumea se debranșează, putem și noi să găsim soluții pentru a subvenționa centralele termice de apartament, așa cum s-au găsit în alte orașe, și am încheiat discuția. Dar nu putem noi, ca Primărie, să ne asumăm singuri totul, în condițiile în care viitorul nu poate fi decât împreună, pentru că numai așa ai acees la fonduri pentru dezvoltare și tot ce înseamnă punerea la punct, ca să nu ajungi din nou în aceeași situație”, a mai spus Genoiu.

Politica