luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

AJF Dolj, la ora bilanțului

Sâmbãtã la Casa Armatei din Craiova, forul doljean a convocat Adunarea Generalã, întrunire care a încheiat practic sezonul 2016-2017.

Reprezentanții a numai puțin de 80 de cluburi afiliate la AJF Dolj au fost prezenți acum douã zile la Adunarea Generalã. Printre punctele de pe ordinea de zi, președintele forului de pe Gheorghe Doja, nr. 2, Horațiu Stãnescu, a ținut sã aducã la cunoștințã celor prezenți realizãrile, dar și unul din eșecurile majore ale fotbalului doljean din acest final de sezon și anume ratarea promovãrii în liga a 3-a, pentru a al doilea an consecutiv, a campioanei județului, Tractorul Cetate.

Sunt mulțumit de faptul cã la nivel național echipele de juniori s-au descurcat excelent, în special juniorii C de la Dinamyk Craiova, care au ajuns pânã la faza semifinalã, dar sunt mâhnit de faptul cã nu s-a reușit promovarea la liga a 3-a din partea celor de la Cetate. Este o dezamãgire mare faptul cã județul nostru a ajuns acum sã aibã doar douã echipe în liga a 3-a, una în primul eșalon și iatã cã suntem pe locul 12 la nivel național, ceea ce nu poate fi deloc mulțumitor. Oricum în noua ediție de campionat în liga a 4-a va fi cu totul altceva”, a declarat Horațiu Stãnescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Acesta l-a desemnat apoi pe președintele Comisiei de Fair-Play, Georgel Cioc, sã înmâneze plachete celor mai cuminți 3 grupãri din fotbalul doljean: Avântul Pielești, Flacãra Drãgotești și Voința Caraula. Ultima grupare, care activeazã în prima serie din liga a 5-a, a primit în tot sezonul doar 6 cartonașe galbene. Totodatã echipele prezente au primit mingi și accesorii sportive din partea forului doljean. Pe lângã reprezentanții instituțiilor cu care AJF colaboreazã pe plan local și anume ISU Dolj, Inspectoratul Județean de Poliție, Gruparea Mobilã de Jandarmi Craiova și Inspectoratul de Jandarmi Dolj, au fost prezenți și 4 membri ai Federației Române de Fotbal. La întrunire, din partea FRF, au rãspuns invitației Radu Vișan (secretar general al FRF), Gabriel Bodescu (secretar general adjunct), Octavian Goga (al doilea vicepreședinte al FRF și reprezentantul AJF-urilor) și Ion Geolgãu (reprezentantul departamentului de scouting). Acesta din urmã a ținut sã îi anunțe pe cei prezenți cã din ediția viitoare la nivel național se va înființa competiția Cupa Regiunilor, pentru grupa de juniori 2004, iar Doljul sã aibã o colaborare cu Argeșul, de selecție urmând a se ocupa directorul de la CSS Craiova, Alin Staicu.

Sunt multe talente în zona noastrã a Olteniei și e pãcat ca ele sã nu fie descoperite. Cum eu am fãcut performanțã fiind descoperit la liceul din Pielești de profesorul Silviu Stãnescu, sunt convins cã în comunele din județul nostru gena fotbalisticã nu a dispãrut. Important este sã fim atenți și sã avem grijã de copiii cu calitãți native și care pot face performanțã”, a spus Geolgãu. La finele întrunirii reprezentanții FRF au fãcut o vizitã la stadionul din Ișalnița, precum și la stadionul “Tineretului”, existând posibilitatea ca una din cele douã baze sã fie modernizate și sã aibã parte de un gazon sintetic, ajutorul urmând sã vinã din partea forului suprem al fotbalului românesc. De asemenea printre dezbaterile Adunãrii Generale a AJF Dolj a fost prezentat și bilanțul contabil de cãtre cea care supervizeazã economic activitatea acestei instituții, Ana Maria Curcã, dar au fost supuse la vot și afilierea provizorie a douã echipe de futsal precum și dezafileirea unor echipe din Liga a 5-a, dar și a uneia din Liga a 4-a.

Politica