luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Fotbal – Dolj/ Final de sezon la liga a 5-a

Duminica trecută s-a tras cortina și peste ultimele două serii rămase în competiție.

Odată cu manșa retur a meciului de baraj pentru promovarea în Liga a 3-a dintre Tractorul Cetate și Internațional Bălești, soldat cu un nou eșec pentru doljeni, fotbalul județean mai rămăsese cu disputarea ultimei runde în primele două serii din Liga a 5-a. Astfel, în prima serie, suspansul se menținea deoarece liderul Flacăra Moțăței avea doar un punct avans față de urmăritoarea clasată, Victoria Plenița, aceasta din urmă o echipă de tradiție a Doljului la mijlocul anilor ’90.

Cum liderul s-a impus fără probleme, scor 6-0 în fața grupării Viitorul Ciupercenii Noi, a terminat sezonul pe prima poziție, iar victoria celor din Plenița împotriva celor de la Caraula a fost doar o palidă consolare. Din această serie, trei echipe nu au mai continuat competiția. Este vorba despre Recolta Galicea Mare, Sport Club Poiana Mare și Avântul Giubega, deoarece au fost excluse din campionat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Rezultatele din ultima etapă a seriei 1 au fost: Victoria Plenița – Voința Caraula 2-0 Avântul Rast – Progresul Ciupercenii Vechi 3-0, Flacăra Moțăței – Viitorul Ciupercenii Noi 6-0, Fulgerul Maglavit – Recolta Cioroiași 3-0 și Viitorul Dobridor – Spicul Unirea 1-0, iar Vânătorul Desa și Victoria Perișor au stat.

În clasament pe primul loc a terminat Flacăra Moțăței, 63 de puncte, golaveraj (91-28) urmată de: 2. Victoria Plenița 62 (84-36), 3. Vânătorul Desa 52 (107-50), 4. Viitorul Ciupercenii Noi 44 (82-65), 5. Voința Caraula 43 (66-70), 6. Spicul Unirea 41 (66-54), 7. Recolta Cioroiași 37 (74-51), 8. Avântul Rast 37 (59-55), 9. Progresul Ciupercenii Vechi 35 (58-82),

10. Fulgerul Maglavit 34 (62-66), 11. Viitorul Dobridor 33 (58-99), 12. Sport Club Poiana Mare 19 (41-68), 13. Victoria Perișor 18 (41-89) 14. Avântul Giubega 4 (13-95).

În cea de-a doua serie în care s-a încheiat sezonul, gruparea de pe primul loc, Gloria Catane, a pierdut, cu scor 2-3, derbiul de la Măceșu de Sus, înregistrând al patrulea eșec în campionat. Formația lui Gică Barbu a terminat sezonul la 5 puncte față de Recolta Măceșu de Jos și, respectiv, 12 față de adversara din jocul de duminica trecută. În ultima rundă din seria a 2-a, pe lângă jocul de la Măceșu de Sus, s-au mai disputat: Recolta Măceșu de Jos – Aktiv Padea 4-1, Știința Calopăr – Dunărea Gighera 3-0, Viitorul Țuglui – Viitorul Giurgița 3-0, Viitorul Afumați – Progresul Cerăt 3-2, Recolta Urzicuța – Triumf Bîrca 0-3, CSM Progresul Băilești – Unirea Goicea 2-3 și Fulgerul Întorsura – Recolta Seaca De Camp 1-2.

Clasamentul final al seriei a doua arată, după 30 de runde, astfel: 1. Gloria Catane 74 (117-49), 2. Recolta Măceșu de Jos 69 (86-33), 3. Viitorul Măceșu de Sus 62 (94-45), 4. Viitorul Țuglui 57 (86-57), 5. Știința Calopăr 55 (86-54), 6. Viitorul Afumați 55 (85-60), 7. Progresul Cerăt 53 (98-63), 8. Viitorul Giurgița 47 (101-68), 9. CSM Progresul Băilești 43 (82-81), 10. Fulgerul Întorsura 43(68-75), 11. Unirea Goicea 40 (57-74), 12. Triumf Bîrca 36 (59-61), 13. Recolta Seaca de Câmp 27 (44-129), 14. Aktiv Padea 22 (69-124), 15. Recolta Urzicuța 15(28-107) , 16. Dunărea Gighera 5(11-91).

Politica