luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Jucătorii de tenis de masă de la CSS Craiova au câștigat Trofeul „Paleta de Argint”

Copiii care practică tenisul de masă la CSS Craiova au reușit să aducă trofeul competiției “Paleta de Argint” în Bănie, după ce au făcut un concurs foarte bun la Bistrița, între 22 și 25 iunie, acolo unde a avut loc această întrecere națională organizată de FRT pentru jucătorii cu vârsta între 8 și 10 ani. Competiția s-a desfășurat pe echipe și individual, iar clubul craiovean s-au impus la întrecerea fetelor pe echipe, cucerind de asemenea și o medalie de bronz la băieți individual. Echipa compusă din Eva Lazăr, Iulia Crăciun și Carmina Găman, primele două fiind pregătite de Loredana Cîrticioiu, iar ultima de Liviu Nicoli, a câștigat aurul la Bistrița, după ce în grupa finală a învins Dunărea Giurgiu cu 4-2, CSM Zalău cu 4-1 și LPS Bistrița cu 4-1. La individual, Carmina Găman s-a clasat pe locul patru pierzând cu 3-2 în finala mică împotriva jucătoarei Bianca Meiroșu (CSS Constanța). „A fost o competiție dificilă cu 28 de echipe participante la fete, iar noi am jucat cu cele mai bune echipe. Dar am reușit să câștigăm, am ajuns din calificări până în finală fără înfrângere. Sunt foarte mulțumită de evoluția fetelor, sunt copii talentați cu foarte multă ambiție, iar astfel munca ne-a fost răsplătită urcând pe cea mai înaltă treaptă a podiumului”, a declarat antrenoarea Loredana Cîrticioiu. În competiția băieților, pe echipe CSS Craiova s-a situat pe locul cinci prin formația compusă din Patrick Anghel, Alexandru Ilie și Luca Petcu. La individual, în schimb, Patrick Anghel a urcat pe a treia treaptă a podiumului, după ce s-a impus în lupta pentru bronz în fața lui Adam Marton (CSM Cluj-Napoca) cu scorul de 3-0. A fost o surpriză că ne-am clasat doar pe locul cinci, ne așteptam ce-i drept la podium. Am pierdut pentru intrarea în grupa finală 1-4 cu CSM Buzău, scor 4-3, și cu Pristavu Câmpulung, scor 4-3. În ambele întâlniri am pierdut jocurile la dublu. Am obținut însă o medalie prin Patrick Anghel, care a luat bronzul la individual, dar și la el speram să ajungă până în finală. Este un rezultat bun și ne pregătim pentru o performanță mai mare la Campionatul Național individual care se va disputa în septembrie, unde sperăm să jucăm finala. Alexandru Ilie a pierdut pentru intrarea în semifinală și a ajuns în cele din urmă pe locul 8”, a declarat antrenorul băieților, Liviu Nicoli.

Trofeul competiției a ajuns în Craiova

În urma rezultatelor obținute de jucătorii craioveni, CSS Craiova a câștigat la final Trofeul “Paleta de Argint”, care i-a fost acordat clubului cu cel mai bun punctaj din concurs. CSS Craiova a acumulat prin prisma performanțelor menționate mai devreme, atât la fete, cât și la băieți, 63 de puncte, cel mai mult dintre toate cluburile participante. “Ne bucurăm că am putut aduce acest trofeu la Craiova, care va rămâne aici un an de zile până la ediția următoare. Am avut în final 63 de puncte după ce s-au cumulat toate rezultatele”, a spus Loredana Cîrticioiu. Pentru antrenorul Liviu Nicoli câștigarea acestui trofeu a reprezentat un moment special fiindcă a reușit asta și ca jucător, în anul 1985. Suntem foarte încântați că am adus acest trofeu din nou în vitrina clubului CSS Craiova. Pentru mine a fost ceva special pentru că în anul 1985 am câștigat ca jucător la CSS Craiova acest trofeu, cu antrenorul Cătălin Cojocaru. Acum, am reușit și ca antrenor, e o satisfacție mare”, a spus Liviu Nicoli.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica