Fondul de carte și manuscrise care va deservi viitorul Muzeu al Cărții și Exilului Românesc primește o nouă donație consistentă. Nucleului dur al viitorului muzeu, colecția donată de academicianul Basarab Nicolescu și constituită la momentul actual în “Biblioteca Exilului Românesc din Paris – Basarab Nicolescu”, i s-au adăugat în ultimele luni o serie de manuscrise și documente editate de Mircea Eliade, cărțile, manuscrisele și corespondența provenind din biblioteca lui Vintilă Horia de la Madrid, o colecție valoroasă de carte cu profil științific și religios donată de Institutul pentru Studii Trandisciplinare în Știință, Spiritualitate, Societate – IT4S și, mai recent, arhiva lui Paul Barbăneagră. Proiectul viitorului muzeu se îmbogățește cu fiecare nouă colecție de cărți, manuscrise și elemente audio-video care intră în patrimoniul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”.
În direcția completării în permanență a colecțiilor consacrate reprezentanților exilului și operei lăsate de aceștia posterității, demersurile privind întregirea fondului de carte au înregistrat un nou și important succes la finalul săptămânii trecute. Urmare a contractului de donație semnat între Bénédicte Mămăligă, păstrătoarea unui veritabil tezaur cultural, și Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”, la Craiova a ajuns arhiva cunoscutului animator al exilului românesc din Paris, Leonid Mămăligă. Intermediat de academicianul Basarab Nicolescu, contactul stabilit între Biblioteca Aman și doamna Bénédicte Mămăligă s-a concretizat într-o nouă colecție de cărți, reviste și documente care se va alătura celor deja constituite.
Ineditul arhivelor lui Leonid Mămăligă derivă din alcătuirea colecției care a ajuns zilele trecute la Craiova. Alături de numărul mare de cărți și reviste ale exilului românesc publicate în mai multe țări, corespondența dintre Leonid Mămăligă și Horia Stamatu dar și manuscrisele acestora din urmă, colecția cuprinde arhivele celebrului Cenaclu de la Neuilly și Asociației Hyperion.
Fondat în 1963, după o scurtă perioadă de tatonare în timpul căreia, cu începere din anul 1958, la inițiativa lui Leonid Mămăligă, se inițiaseră o serie de reuniuni literare și artistice, Cenaclul de la Neuilly a reunit diverse figuri ale intelectualității românești stabilite în exil de la Basarab Nicolescu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Theodor Cabazan și alții, la Mircea Eliade, Vintilă Horia, Stéphane Lupasco, Horia Stamatu și Horia Damian, pentru a enumera doar o parte dintre cei care au luat parte la întâlnirile inițiate de Leonid Mămăligă. Alături de scriitori și filosofi, la reuniunile de la Neuilly participau și pictori, sculptori, cineaști, fizicieni, medici și ingineri, fapt care deși surprindea, generând reacții intransigente la unii dintre membrii scriitori, era de natură să asigure o deschidere și popularizare cât mai amplă a eforturilor de căutare de noi forme de expresie literară și editare de carte.
Bilanțul Cenaclului de la Neuilly este unul impresionant. În cei peste 30 de ani de activitate, au fost organizate peste 130 de reuniuni, au fost citite peste 3000 de pagini în limbile română și franceză și au fost editate cinci cărți în colecția “Caietele Inorogului”, o serie de cărți pe care Basarab Nicolescu a continuat-o atunci când, în anul 1996, și-a publicat în România lucrarea „Teoreme poetice”.
Asociația Hyperion, pe de altă parte, a luat naștere la începutul anilor 1980 cu obiectivul declarat de a se constitui într-o platformă de distribuție a cărții românești în exil. Nu mai puțin de 10000 de volume, publicate la peste 130 de case de editură, au fost răspândite, în acei ani de greutate și vicisitudine, pe toate mapamondurile. Alături de activitate de răspândire a cărților cu autori români, Asociația Hyperion s-a implicat în organizarea primului colocviu asupra operei lui Stéphane Lupasco la Sorbona, în 1982, precum și în desfășurarea altor evenimente științifice și culturale. De asemenea, tot la acest registru poate fi menționată și organizarea unui mare congres internațional intitulat „Hommage à Mircea Eliade”, tot la Sorbona, în 1987. Președinte al acestei asociații, acad. Basarab Nicolescu recunoaște faptul că Leonid Mămăligă era animatorul întreg demersului. În fond, și acest proiect, așa cum aveau să o dovedească și celelalte, fondarea Centrului Internațional de Cercetări Transdisciplinare, demonstrează complicitatea celor doi, prietenia indestuctribilă care i-a unit și viziunea comună pe care au împărtășit-o până la începutul anului 2001 când, în mod fulgerător, Leonid Mămăligă, veritabil înnoitor al limbii române și intelectual de marcă al generației exililului, a trecut la cele veșnice.
Memoria acestui om, facilitator al contactelor de la Paris și devotat apărător al limbii și culturii românești, va fi, deci, cinstită prin încadrarea arhivei pe care a constituit-o în cadrul Muzeului Cărții și Exiului Românesc.
Fără excepție, toate colecțiile purtând numele unora dintre cei mai iluștri reprezentanți ai exilului românesc din Paris și nu numai fixează, pentru Craiova și Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman”, calitatea onorantă de oraș, respectiv instituție, depozitare ale celei mai importante părți din memoria Exilului (1945-1989).
“Arhiva lui Leonid Mămăligă a ajuns la Craiova, la „Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman”. Aceasta se va adăuga în cel mai scurt timp colecțiilor și fondurilor deja existente în „Biblioteca Exilului Românesc din Paris – Basarab Nicolescu”. Ea conține corespondență și cărți de la Leonid (Arcade) Mămăligă, documentele Cenaclului de la Neuilly și actele Asociației Hyperion. Vorbim, deci, despre un valoros fond documentar care va fi inventariat în mod profesionist pentru a fi deferit în condiții optime tuturor celor interesați de activitatea reprezentanților exilului românesc. Fără deosebire, documentele din acest ultim transport au o semnificație aparte pe care o dă valoarea tuturor înscrisurilor”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”.
“Muzeul Cărții și Exilului Românesc” va fi găzduit de Casa Dianu, unul dintre imobilele de vază ale Craiovei. Valoarea de patrimoniu a acestei clădiri, precum și potențialul său istoric inestimabil vor fi valorificate și, implicit, redate circuitului cultural și turistic prin atribuirea unei funcții culturale și știinifice deopotrivă.
“Muzeul Cărții și Exilului Românesc” va avea în componența sa săli de expoziții permanente și temporare pentru adulți și copii, săli de concerte, săli multimedia, spații de lectură și de petrecere a timpului liber. Muzeul va reuni cele mai valoroase fonduri de carte și documente pe care le deține Biblioteca Aman, majoritatea intrate în posesia bibliotecii în anii trecuți. Lucrările și toate celelalte materiale donate de academicianul Basarab Nicolescu, manuscrisele și documentele lui Mircea Eliade, nu mai puțin de 28 de dosare cuprinzând lucrări în manuscris, dactilograme și, cel mai important, singurele file în limba română (112) ale Jurnalului pentru anii 1959-1962, vor fi, de asemenea, parte din colecția noului Muzeu. Acestora li se vor adăuga donațiile academicienilor Dan Berindei și Dinu C. Giurescu dar și manuscrisele și corespondența provenind din biblioteca lui Vintilă Horia de la Madrid, o colecție valoroasă de carte cu profil șțiințific și religios donată de IT4S, reprezentat de Magda Stavinschi, președinte al Asociației pentru Dialogul dintre Știință și Teologie din România și, mai recent, arhiva lui Paul Barbăneagră, respectiv Leonid Mămăligă, ultimii doi reprezentanți de marcă ai exilului românesc din Paris.
Alexandru Ionicescu,
Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman”