luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Încheierea Friendship Season 2016 – 2017

VINERI,  16  IUNIE  2017,  ORA  19:00
Concertul de închidere a stagiunii 2016 – 2017

Își dă concursul
ORCHESTRA  SIMFONICĂ
A  FILARMONICII  “OLTENIA”

DIRIJOR
GIAN  LUIGI  ZAMPIERI

SOLIȘTI
ANDREEA  CHIRA  nai AUSTRIA

Policlinica Buna Vestire Craiova

ADRIAN  GAȘPAR  pian  AUSTRIA

În program:
Jean Baptiste Arban: ”Carnavalul venețian” (temă și variațiuni)

Carl Stamitz: Concertul în Sol major pentru flaut, op. 29 (partea I

Johann Sebastian Bach:
Badinerie din Suita nr. 2 pentru flaut și orchestră, BWV 1067

Daniel Alomía Robles (arr. Gian Luigi Zampieri): “El Condor pasa”

James Last (arr. Gian Luigi Zampieri):
“Păstorul singuratic” din filmul “Paradise”

Ennio Morricone (arr. Gian Luigi Zampieri): ”Gabriel’s Oboe”

Ennio Morricone (arr. Gian Luigi Zampieri):
Western medley din filmele lui Sergio Leone:
– “Once upon a time in the West”
– “Duck, you sucker”
– “A fistful of Dollars”

Mircea Suchici: Tango depresiv

Adrian Gașpar: Sonatină pentru nai și pian

Angheluş Dinicu (arr. Adrian Gașpar): “Ciocârlia” (improvizație Duo nai – pian)

Grigoraş Dinicu (arr. Adrian Gașpar): “Hora mărțișorului”

Grigoraş Dinicu (arr. Adrian Gașpar): “Hora staccato”

Carlos Gardel (arr. Gian Luigi Zampieri):
“Por una Cabeza” (tango din filmul ”Scent of a Woman”)

Astor Piazzolla (arr. Gian Luigi Zampieri): “Libertango” din filmul ”Frantic”

Gian Luigi Zampieri, născut în 1965 la Roma, este reprezentant al şcolii italiene de dirijat, fiind unul dintre ultimii discipoli ai maestrului Franco Ferrara. A urmat studiile la Accademia di Santa Cecilia şi apoi la Accademia Chigiana, obţinând în 1988 Diploma de onoare. În calitate de organist şi dirijor, s-a perfecţionat cu muzicieni de prestigiu precum Francesco De Masi, Carlo Maria Giulini, Ghenadi Rojdestvenski şi Leonard Bernstein.
La vârsta de 15 de ani, a devenit organist la Basilica di Santa Maria in Trastevere din Roma, unde a activat timp de 20 de ani. În 1997, a câştigat Concursul Internațional ”A. Pedrotti”, fiind primul dirijor italian laureat al acestui concurs. Lansat din anii studenţiei în cariera dirijorală, Gian Luigi Zampieri a condus prestigioase orchestre din România (Filarmonicile din Bucureşti şi din Craiova, Orchestra de Cameră Radio), precum şi din străinătate
De la mijlocul anilor 80, s-a dedicat prezentării operei lui Astor Piazzolla şi este considerat de critică drept unul dintre experţii de seamă pe scenele internaționale: a realizat transcripții și orchestrații interpretate în toată lumea (Vladimir Spivakov, Lalo Schifrin, Jorge Calandrelli, Ettore Stratta etc.). Dirijorul Gian Luigi Zampieri deține titlul de merit de Cavaler al „Sacro Militare Ordine Constantiniano di San Giorgio”. În prezent, este dirijor invitat al Filarmonicii din São Carlos (Brazilia) și dirijor al Filarmonicii „Oltenia” din Craiova.

Andreea Chira este o tânără și talentată naistă, născută la București, într-o familie de bogată tradiție muzicală.  La vârsta de 11 ani, i-au fost recunoscute calitățile muzicale de către prof. Stelian Coman, de la Palatul Național al Copiilor. Îndrumată de părinții săi, la vârsta de 12 ani, Andreea Chira a devenit elevă a Liceului de Muzică ”Dinu Lipatti” din București – secția nai, clasa prof. Cornel Pană. În anul 2007 (la vârsta de 16 ani), Andreea Chira a fost remarcată de către binecunoscuta cântăreață de jazz Aura Urziceanu, care i-a apreciat în mod deosebit talentul artistic. Drept urmare, alături de alți tineri muzicieni talentați, Andreea Chira a înființat Fundația ”Aura Urziceanu”, având ca scop promovarea tinerilor artiști în devenire.
După absolvirea cu rezultate de excepție a Liceului de Muzică ”Dinu Lipatti” (promoția 2011), Andreea Chira a decis să își urmeze visul de a pleca din țară. Stabilindu-se la Viena, și-a continuat studiile la Universitatea din Viena, secția muzicologie. În următorii doi ani petrecuți în capitala Austriei artista a fost cooptată de agenția de impresariat ArtCor, care a promovat-o într-o serie de concerte susținute în Luxemburg, România, Austria (Viena) – 2012. Andreea Chira activează (din 2012) în cadrul Organizației Internaționale ”Live Music Now” (fondator Yehudi Menuhin, 1977).
Un an mai târziu, compozitorul austriac Roland Baumgartner, impresionat fiind de talentul tinerei muziciene, a introdus naiul în producțiile sale scenice – musical-urile ”Hundertwasser” și ”Sissi, die Seele einer Kaiserin”, acestea fiind prezentate într-un turneu la Viena (Teatrul ”Pygmalion”), Bamberg (Teatrul de Stat), Freistadt, Schweinfurt.  Din anul 2016, Andreea Chira predă naiul în cadrul Galeriei ”Five Plus Art”, precum și la Școala Populară (Volkshochschule) din Baden (Austria).

Adrian Gașpar, un tânăr compozitor de etnie romă din satul Pojejena (situat la graniţa României cu Serbia), este astăzi un muzician de succes la Viena şi compune piese clasice”, relata cotidianul ”Die Presse” într-un articol ce îi este dedicat artistului. Tânărul a compus o lucrare de muzică clasică pentru bas, cor şi orchestră intitulată „Symphonia Romani – Bari Duk”, prezentată la Casa de Cultură a ORF. Ea descrie viaţa şi pătimirile unui om care l-a fascinat pe tânărul compozitor: Hugo Höllenreiner, cel care în copilărie a fost printre puţinii care au supravieţuit experimentelor oribile ale lui Josef Mengele, suportând tortura doar pentru simplul motiv că provenea din rândurile ţiganilor.
Părinţii lui Adrian Gașpar au plecat în Germania acum 27 de ani. Revenind în România natală, familia Gașpar a înfiinţat, cu banii economisiţi în Germania, o firmă în oraşul Caransebeş. În zonă trăiau încă mulţi şvabi, astfel că Adrian a mers la o şcoală cu predare în limba germană. Tot acolo activa şi o şcoală de muzică, unde mama lui Adrian l-a îndrumat să urmeze cursuri de pian. În scurt timp, micuțul pianist avea să se remarce prin talentul său deosebit. Temându-se că potențialul artistic al fiului lor nu va putea fi valorificat pe deplin în România, părinții lui Adrian Gașpar s-au hotărât să se stabiliească în Austria. La Viena, Adrian a urmat cursurile Liceului de Muzică, iar din 2006 a studiat compoziția la Universitatea de Muzică.
Încă din adolescenţă, Adrian Gașpar și-a manifestat pasiunea pentru domeniul compoziției, creând o serie de lucrări în care a îmbinat stilul clasic cu elemente ritmico-melodice specifice muzicii țigănești. În 2008, paşii săi s-au intersectat cu cei ai lui Hugo Höllenreiner, pe care familia sa îl cunoscuse la o procesiune de comemorare a victimelor lagărului de exterminare de la Auschwitz.

Politica