Cu greu poți salva vieți în cazul unui accident feroviar. Este concluzia la care au ajuns reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) din Mehedinți, în urma analizării rezultatelor exercițiului desfășurat luna trecută la Tufări, exercițiu în cadrul căruia a fost simulat un accident feroviar produs într-un tunel.
Tunelurile feroviare sunt adevărate cavouri. În cazul producerii unui accident feroviar, călătorii nu au pe unde să fie evacuați, iar tunelurile nu sunt dotate nici măcar cu instalații de ventilare în caz de inundare cu fum. Acestea sunt doar câteva dintre problemele semnalate de reprezentanții ISU Mehedinți.
“Așa cum știți, la calea ferată este foarte complicat de ajuns cu forțe de intervenție. Nu există drumuri de acces. Și nu vorbim numai de viaducte sau traseul acesta Severin – Orșova, ci practic pe toată magistrala Orșova – Craiova se află pe câmp, în zone mai puțin locuite unde accesul nu este posibil decât în gările sau haltele respective.
Toate tunelurile feroviare nu asigură accesul forțelor și mijloacelor de intervenție la capetele și în interiorul acestora. Toate tunelurile feroviare sunt neiluminate, nu sunt dotate cu instalații de ventilare în caz de inundare cu fum, nu asigură căi de evacuare pentru victime și pentru forțele de intervenție în cazul unor riscuri apărute pe timpul intervenției, neexistând spații de refugiu.
Intrările în tunel nu sunt semaforizate, nu există posibilitatea acționării cu echipamente de stingere pe calea ferată, deoarece în acest moment la nivel național nu există trenuri de stingere a incendiilor sau transport persoane accesorii de intervenție la tunel”, a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, Florentin Dragomir, șeful ISU Mehedinți.
Concluziile au fost trase în urma exercițiului de gestionare a unei situații de urgență desfășurat luna trecută la tunelul Tufări, exercițiu care a simulat producerea unui accident feroviar pe magistrala 900 București-Timișoara. Implicat a fost un tren Regio cu peste 40 de călători.
Timpul de intervenție al echipelor ISU a fost unul bun. Au ajuns repede la fața locului chiar și pompierii din Drobeta Turnu Severin. Nu suficient de repede însă pentru eventualii pacienți, spune șeful ISU Mehedinți. Toate problemele întâmpinate, care se regăsesc însă la nivel național, au fost expuse unui secretar de stat din Ministerul Transporturilor prezent la exercițiu.
„S-au făcut promisiuni, se au în atenție astfel de lucruri. Măcar o parte din ele să putem rezolva. Noi le-am dat și câteva sugestii, ca măcar la una dintre intrările în tunel să permită accesul echipelor de intervenție, cu niște scări, în special în zona viaductelor, unde fiind pantă abruptă nu se poate coborî nici pedestru”, a mai spus Dragomir.
Potrivit acestuia, la nivelul județului Mehedinți sunt șapte poduri feroviare foarte mari, cu o lungime mai mare de 100 metri, iar la trei nu există acces pentru autospeciale de intervenție; 12 poduri feroviare cuprinse între 50 și 100 metri, iar la șase dintre acestea nu există acces pentru autospecialele de intervenție; 20 de poduri feroviare medii, între 20 și 50 metri, 58 de poduri feroviare mici, între 5 și 20 metri, și 247 podețe feroviare.
Exercițiul de luna trecută, de lângă Orșova, a fost derulat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, în parteneriat cu alte structuri MAI.
Potrivit scenariului, din cauza unor defecțiuni tehnice, garnitura de tren a deraiat de pe șina de cale ferată în tunelul Tufări, vagoanele 4 și 5 au ieșit de pe șina de cale ferată și au fost proiectate în pereții laterali ai tunelului, provocând avarii majore la structura acestora. În urma impactului, a izbucnit un incendiu violent la instalația electrică a vagonului nr. 4, existând pericolul de propagare la vagoanele învecinate aflate în tunelul Tufări, iar inspectorul șef al ISU Mehedinți a declanșat Planul Roșu de Intervenție, mai arată scenariul exercițiului.
Simularea accidentului feroviar, prima de acest fel în ultimii 30 de ani, a avut drept scop testarea modului de acțiune al tuturor structurilor implicate la nivelul județului Mehedinți în atenuarea efectelor unor situații de urgență.