vineri, noiembrie 15, 2024

Ultima ora

Sport

Craioveanul Nisipașiu, condamnat definitiv la 10 ani de închisoare

Judecătorii Curţii de Apel Craiova au soluţionat apelul craioveanului Florin Cristian Nisipaşiu, de 29 de ani, care în vara anului 2015 a provocat un scandal uriaş în zona „Groapă”, de pe bulevardul Nicolae Titulescu, din Craiova, după ce a înjunghiat de mai multe ori un bărbat, apoi l-a urmărit cu pistolul. Trimis în judecată, în lipsă, pentru tentativă de omor, şi dat în urmărire internaţională, craioveanul, care este recidivist, a fost prins în Italia şi extrădat pe 15 ianuarie 2016, fiind preluat sub escortă şi introdus în arestul IPJ Dolj. Tribunalul Dolj l-a condamnat, în iulie 2016, la 10 ani şi 8 luni de închisoare, iar la sfârșitul săptămânii trecute Curtea de Apel Craiova i-a redus inculpatului pedeapsa la 10 ani de închisoare. Hotărârea este definitivă.
Reamintim c
ă, pe 15 ianuarie 2016, o escortă formată din poliţişti din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienescă Internaţională şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dolj l-a preluat, din Italia, pe Florin Cristian Nisipaşiu, de 29 de ani, din municipiul Craiova, judeţul Dolj. Acesta a fost extrădat în baza mandatului de arestare preventivă, emis în data 6.08.2015, de magistraţii Tribunalului Dolj pentru comiterea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor. Craioveanul era urmărit la nivel naţional şi internaţional din 27.08.2015, după ce oamenii legii l-au căutat zile la rând, întrucât a fost la un pas să omoare un tânăr, în urma unui scandal petrecut într-un bar din Craiova.

Pe rolul Tribunalului Dolj s-a înregistrat, pe 29 septembrie 2015, dosarul în care craioveanul Florin Cristian Nisipaşiu, de 29 de ani, recidivist, a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor asupra lui Vasile Cosmin Ștefan, tulburarea ordinii şi liniştii publice, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă neletală fără drept şi portul fără drept de obiecte periculoase şi folosirea fără drept de obiecte periculoase. Este vorba despre un scandal pe care l-a provocat pe 17 iunie 2015, într-un bar de pe bulevardul Nicolae Titulescu din Craiova. Potrivit rechizitoriului întocmit în cauză de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat următoarea situaţie de fapt: în noaptea de 16 spre 17 iunie, în jurul orei 3.30, persoana vătămată Ştefan Vasile Cosmin, de 29 de ani, din Craiova, împreună cu fraţii săi şi alte câteva persoane au ajuns la un club de pe bulevardul Nicolae Titulescu, din zona „Groapă”, cu două maşini. Cu toţii s-au aşezat la o masă de pe terasa localului. Acolo era şi Florin Cristian Nisipaşiu, care a avut o discuţie în contradictoriu cu Ştefan Vasile Cosmin, reproşându-i că i-a făcut avansuri unei prietene de-a lui. Nisipaşiu a continuat să se certe cu Vasile Cosmin Ștefan, cel din urmă afirmând, la un moment dat că „el şi fraţii lui nu sunt sclavii nimănui”.

„Riposta verbală a persoanei vătămate l-a deranjat probabil pe inculpat care a devenit agresiv şi l-a lovit pe Ştefan Vasile Cosmin de două ori cu palma peste faţă, iar apoi cu un cuţit în zona obrazului stâng şi la mâna dreaptă. În urma loviturilor recepţionate, persoana vătămată s-a dezechilibrat şi s-a aplecat către masă, timp în care a fost înjunghiată de inculpat cu cuţitul în zona hemitoracelui stâng şi hemitoracelui drept”, se arată în rechizitoriul Parchetului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Mai mult, Nisipaşiu l-a lovit şi pe unul din fraţii victimei cu cuţitul, provocându-i o rană superficială în zona cervicală stângă. Șiroind de sânge, victima a fugit în direcţia supermarketului Billa, iar fraţii acesteia către centrul oraşului, fiind urmăriţi de Nisipaşiu, care a tras mai multe focuri de armă după ei, cu un pistol cu proiectile de cauciuc. Vasile Cosmin Ștefan a urcat într-un taxi şi s-a oprit la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a fost diagnosticat cu plagă înjunghiată hemitorace drept posterior penetrantă. Hemopneumotorax drept. Hemotorax minim stâng. Contuzie pulmonară bazală drept. Sindrom algic toracic. Plăgi tăiate în regiunea zigomatic, mâna dreaptă, hemitorace stâng. Insuficienţă respiratorie moderată.

Pe 8 iulie 2016 judecătorii Tribunalului Dolj au pronunţat sentinţa pe fond şi l-au condamnat pe inculpat la o pedeapsă totală de 10 ani şi 8 luni închisoare. În plus, acesta are de achitat peste 2.000 de lei, cheltuieli judiciare şi spitalizarea victimei. Atât inculpatul, cât şi partea vătămată au declarat apel, care s-a înregistrat pe 2 august 2016, pe rolul Curţii de Apel Craiova. Joi, 8 iunie a.c., instanța a soluționat apelul și i-a redus cu 8 luni pedeapsa lui Nisipașiu:„Desfiinţează în parte sentința și, rejudecând, Descontopeşte pedepsele aplicate inculpatului, pe care le repune în individualitatea lor. Achită inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor. Achită inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de port fără drept de obiecte periculoase. Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 8 ani închisoare la care se adaugă un spor de 2 ani închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, aşa încât, în final, inculpatul va executa pedeapsa de 10 ani închisoare. Deduce din durata pedepsei închisorii aplicată inculpatului perioada arestului preventiv de la 19.11.2015 la zi. Menține restul dispozițiilor sentinței. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 8.06.2017”, se arată în hotărârea instanței.

Politica