luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Severinencele, medaliate cu bronz

Desfășurat la Timișoara, turneul final al Cupei Tymbark Junior a adus locul al III-lea pentru echipa de fotbal fete U10 a Școlii Generale nr.6 din Drobeta Turnu Severin

Fotbalul feminin începe să prindă tot mai mult contur la malul Dunării, iar Cupa Tymbark e un exemplu elocvent. La categoria de vârstă U10, Școala Generală nr.6 din Drobeta Turnu Severin a izbutit să urce pe podiumul de premiere și astfel a obținut primele medalii la nivel național. În competiția desfășurată la Timișoara și organizată de Federația Română de Fotbal, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, severinencele au fost învinse în primul meci de Școala Generală nr. 40 București (2-4), după care au câștigat următoarele două jocuri, cu Școala Gimnazială „Mârsănești” din Teleorman (5-0) și cu Școala Generală „Serafim Duicu” Târgu Mureș (3-2), rezultate care le-a adus locul secund în grupă și calificarea în finala mică. În jocul decisiv pentru medaliile de bronz, fetele antrenate de Daniel Ispas au învins la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Baia Mare, cu scorul de 1-0.

„Elevele mele au început mai greu competiția și au pierdut primul joc cu echipa din București, care a și câștigat turneul, după care și-au învins celelalte adversare și au luat bronzul. Deși e primul an în care participă la o competiție națională, fetele s-au clasat pe locul al III-lea. De altfel, reprezentanții fotbalului feminin din partea Federației Române de Fotbal au remarcat-o pe căpitanul echipei, Maxim Ionășcuț, iar acum o au în vizor pentru loturile naționale. Totodată, Simona Leonte a fost desemnat cel mai bun portar”, a declarat profesorul Daniel Ispas. Lotul echipei sale a fost format din: Simona Leonte, Giulia Căpeț, Sonia Pană, Maxim Ionășcuț, Aisa Mândreci, Adriana Chiosa, Luiza Oproiu, Gabriela Paralescu, Alexandra Ploștinaru, Andra Tudor și Alexandra Popescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

Articolul precedent
Articolul următor

Politica