luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Victorie mare la Timișoara

Pandurii se apropie din ce în ce mai mult de îndeplinirea obiectivului impus după restructurarea echipei, acela de a se menține în Liga I. Formația gorjeană a făcut un meci bun împotriva contracandidatei Poli Timișoara și a câștigat cele trei puncte în meciul de marți seara, disputat pe stadionul Dan Păltinișanu din Timișoara, ce a contat pentru etapa a XII-a a play-out-ului, impunându-se cu scorul de 1-0. Elevii lui Flavius Stoican au condus încă din prima repriză, Păcurar (19) reușind să deschidă scorul la Timișoara în jumătatea primului act, după ce Batin a șutat la poartă dar Straton a respins în primă fază, mingea ajungând la unicul marcator al meciului. După ce Cânu nimerise bara în minutul 38, gazdele reușiseră să marcheze prin Henrique, dar acesta o făcuse cu mâna, așa că centralul Găman i-a anulat golul. Jucătorul Timișoarei a reproșat apoi arbitrului această decizie și a văzut al doilea cartonaș galben, implicit și eliminarea de pe teren, lăsându-și echipa în inferioritate numerică. În prelungirile primei părți, timișorenii au mai avut o bară, la mingea trimisă de Soljic. Actul secund însă a adus mai puțin fotbal pe stadionul Dan Păltinișanu, iar scorul a rămas neschimbat, deși gorjenii ar mai fi putut marca prin Batin, care a ratat două ocazii spre finalul partidei. Și Pandurii a avut parte de o eliminare, dar această a venit de pe banca tehnică. Antrenorul principal al formației din Târgu Jiu, Flavius Stoican, a fost trimis în tribună pentru proteste la adresa abritrajului. Într-un final, partida a fost un succes pentru echipa gorjeană, care astfel și-a mărit considerabil șansele la salvare. „A fost un meci crâncen, era şi normal să fie aşa. Am luat o opţiune serioasă în a ne salva de la retrogradare. Am deschis scorul repede, am avut şi şansă, ce-i drept, adversarii au nimerit de două ori bara. Timişorenii au pus presiune pe noi, au aruncat multe mingi în careu. Îi felicit pe aceşti băieţi. Contrar tuturor previziunilor, avem şanse de a ne salva. Totuşi, trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, mai avem două etape, nu suntem încă salvaţi. Urmează un meci greu cu Gaz Metan, dar mizez pe băieţii mei, care îşi doresc enorm să atingă acest obiectiv.  Am fost eliminat pentru că i-am reproşat ceva arbitrului. I-am reproşat că acordă foarte uşor anumite faulturi, dar pe un ton civilizat. Cred că am fost uşor eliminat. Dacă se va considera că trebuie să fiu suspendat, îmi voi ispăşi pedeapsa, asta este”, a declarat Flavius Stoican, după victoria de pe terenul lui Poli Timișoara. Chiar și cu această victorie, salvarea nu este încă una sigură pentru echipa olteană, care în acest moment se clasează pe locul cinci cu 26 de puncte, cu trei peste ocupantele locurilor șase (Poli Timișoara) și șapte (Concordia Chiajna). Însă, mai sunt de disputat două etape în play-out, în care Pandurii va întâlni două echipe mai puternice, Gaz Metan Mediaș și FC Botoșani, iar situația din clasament se poate schimba în urma acestor partide dacă echipa lui Stoican nu va scoate puncte din aceste două întâlniri și Chiajna sau Timișoara merg bine. Mâine echipa gorjeană va întâlni pe teren propriu Gaz Metan Mediaș, pe stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin, de la ora 20.30.

Pandurii începe cu -3 puncte, în sezonul viitor, dacă rămâne în Liga I

Procesul de licențiere a cluburilor pentru ediția 2017-2018 s-a încheiat pe plan național la data de 23 mai, când au primit licența de participare la campionatul național Liga I doar 17 din cele 21 de cluburi care au solicitat-o, Viitorul Constanța, FCSB, Dinamo București, CFR 1907 Cluj, CSU Craiova, Astra Giurgiu, CSM Poli Iași, Gaz Metan Mediaș, FC Voluntari, FC Botoșani, ACS Poli Timișoara, Concordia Chiajna, Juventus București, SEPSI OSK Sfântu Gheorghe, UTA Bătrâna Doamnă Arad, CS Mioveni și Chindia Târgoviște.

Policlinica Buna Vestire Craiova

”La data de 19 mai, Comisia pentru acordarea licenței cluburilor — instanța de fond — a acordat, la propunerea Administrației de licențiere din cadrul FRF, licența de Liga I cu sancțiuni pentru încălcarea criteriului financiar, următoarelor cluburi: 1. Asociația Fotbal Club ASA 2013 Târgu Mureș — deducere a 6 puncte din clasamentul sezonului regulat al Ligii I, ediția 2017-2018; 2. Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Tg. Jiu — deducere a 3 puncte din clasamentul sezonului regulat al Ligii I, ediția 2017-2018”, precizează site-ul FRF. 

ACS Poli Timișoara — CS Pandurii Târgu Jiu 0-1 (0-1)

Stadion „Dan Păltinișanu” — Timișoara 

A marcat: Paul Păcurar (19). 

Poli Timişoara: Straton – Străuț, Scutaru (’74, Ignea), Cânu, Şeroni – Soljic, Artean – Bărbuț, Croitoru (’75, O. Drăghici), Fucek (’74, Doman) – Henrique. Antrenor: Ionuț Popa.

Pandurii: Popescu – Negoiță, Erico, Ene, Buşu (’61, Nwabueze) – Cioinac, Stana (’68, Zaina) – Firțulescu (’53,  Surugiu), Păcurar, Hamed – Batin. Antrenor: Flavius Stoican.

Cartonaşe galbene: Straton, Străuț, Cânu, Şeroni, Fucek, Henrique (2) / Popescu, Negoiță, Buşu, Firțulescu, Batin.

Cartonaș roșu: Pedro Henrique (Poli, 41). 

Arbitru: George Cătălin Găman (Craiova); asistenți: Ovidiu Artene

(Vaslui), Mircea Orbuleț (București); arbitru de rezervă: Florin Mihai Marcu (Oradea) 

 

 

Sursăfoto: prosport.ro

Politica