luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Polițistul de frontieră doljean, care coordona o rețea de braconieri, eliberat sub control judiciar

Magistraţii Tribunalului Dolj au hotărât, marți, 23 mai a.c., să-l elibereze sub control judiciar pe poliţistul de frontieră doljean arestat preventiv în luna octombrie a anului trecut pentru că lua şpagă să protejeze o reţea de braconieri. Hotărârea a fost luată în dosarul în care a fost trimis în judecată împreună cu alţi doi colegi și cu braconierii pe care îi proteja.

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au hotărât, marți, 23 mai a.c., să-i înlocuiască arestarea preventivă cu măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile agentului Poliţiei de Frontieră Dolj, Aurel Iovan, ajuns după gratii anul trecut, în luna octombrie, pentru luare de mită şi complicitate la braconaj cinegetic. Instanţa a stabilit și o serie de obligații pe care inculpatul trebuie să le respecte:  „Dispune înlocuirea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul IOVAN AUREL prin încheierea nr.256 din data de 18.10.2016 a Tribunalului Dolj, cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durata de 60 zile, începând cu data de 23.05.2017 până la data de 21.07.2017 inclusiv. Conform art. 215 alin. 1 C.p.p. pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, respectiv la Poliţia Comunei Rast, Jud.Dolj, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat”.

Reamintim că, ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj au anunţat trimiterea în judecată în acest dosar instrumentat sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, a trei poliţişti din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră (SPF) Calafat, dar şi a altor şase doljeni, acuzaţi de braconaj, dare de mită, falsul în înscrisuri sau divulgarea secretelor de serviciu şi constituire de grup infracţional organizat. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au început cercetările în acest dosar în octombrie, anul trecut, când au destructurat gruparea de braconieri coordonată de agent poliţie de frontieră Aurel Iovan din cadrul SPF Calafat – Sectorul Poliţie de Frontieră Bistreţ. Anchetatorii au reţinut că, în perioada iunie – octombrie 2016, inculpaţii Florin Şarlă, Alexandru Ozunu, Cosmin Bărbulescu şi Nicolae Balaci  „s-au deplasat în zona Bistreţ, judeţul Dolj, unde, pe timpul nopţii, au braconat prin împuşcare mistreţi şi iepuri, acest lucru întâmplându-se pe timpul executării serviciului de către agentul de poliţie Iovan Aurel, care avea în competenţă zona respectivă. Agentul de poliţie le facilita braconierilor accesul în perimetrul fondului cinegetic, iar după ce aceştia împuşcau animalele sălbatice, le asigura părăsirea în siguranţă a zonei, pentru aceste facilităţi Iovan Aurel primind ulterior foloase necuvenite, respectiv vânat braconat“. În urma cercetărilor s-a stabilit că agentul Iovan a primit de la braconieri vânat în valoare de aproximativ 2.500 de euro. În urma extinderii cercetărilor, procurorii au pus sub acuzare încă doi poliţişti de frontieră de la Bistreţ, dar şi alţi doi inculpaţi. Este vorba de agenţii de poliţie Cătălin Grecu şi Sorin Andrei, dar şi de Florin Tătoiu şi Gigi Bozgan. Primii doi sunt acuzaţi că au divulgat secrete de serviciu, pentru ca braconierii să nu fie prinşi în urma unor eventuale controale.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Iovan Aurel, folosindu-se tocmai de prerogativele funcţiei de agent de poliţie, le-a permis celorlalţi inculpaţi sau suspecţi din cauză să comită în mod repetat infracţiuni de braconaj cinegetic sau piscicol, cu complicitatea sa activă şi cu sprijinul agenţilor de poliţie Grecu Cătălin şi Andrei Sorin, prin oferirea de informaţii secrete de serviciu sau nepublice, pentru a nu fi depistaţi de alte organe abilitate ale statului cu atribuţii de constatare a infracţiunilor sau contravenţiilor“, au mai reţinut procurorii în rechizitoriu. Dosarul a ieșit din camera preliminară la Tribunalul Dolj, urmând să fie stabilit primul termen de judecată.

Politica