luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Bănia, fără primar

Mihail Genoiu și-a depus, luni, 22 mai, demisia din calitatea de consilier local și din funcțiile de viceprimar și primar interimar al municipiului Craiova. Miercuri, consilierii locali se vor întruni în ședință extraordinară pentru a vota delegarea exercitării atribuțiilor primarului către viceprimarul Adrian Cosman.

Mihail Genoiu și-a dat demisia în contextul în care, duminică, și-a depus candidatura pentru alegerile locale parțiale din 11 iunie. Mihail Genoiu este candidatul Partidului Social Democrat (PSD) la funcția de primar al Craiovei.

Decizia de a demisiona face parte din strategia pe care am stabilit-o, la nivelul organizației județene Dolj a PSD, strategie prin care urmărim să desfășurăm o campanie electorală corectă și onestă în relația cu cetățenii Craiovei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Am avut în permanență convingerea că, în calitate de viceprimar și de primar interimar, trebuie să-mi dedic integral timpul și eforturile activității administrative. Tocmai de aceea, în acest moment, în care ne mai despart câteva zile de începutul campaniei, am înțeles să demisionez din toate funcțiile și calitățile deținute în cadrul autorității publice locale.

Am luat această decizie pentru a mă putea implica în acțiuni electorale, asigurând în același timp condițiile pentru buna gestionare a activității Primăriei Municipiului Craiova de către persoanele care vor fi desemnate în acest sens.

În egală măsură, nu am dorit să las loc niciunei interpretări conform căreia aș beneficia, în campania pentru alegerile din 11 iunie, de un avantaj electoral conferit de funcțiile pe care le dețineam, în raport cu ceilalți competitori. Înțeleg, totodată, să le solicit contracandidaților mei Adrian Claudiu Prisnel și Mario Ovidiu Oprea, parlamentari, și Anișoara Stănculescu, director al Cancelariei Prefectului, să demisioneze din funcțiile pe care le dețin, pentru a nu beneficia de o poziție avantajată în campania electorală și pentru a permite derularea unei competiții în care toți candidații pornesc cu șanse egale.

Îmi exprim convingerea că electoratul craiovean va ști să aprecieze proiectele la a căror realizare am contribuit, în calitate de viceprimar și de primar interimar, precum și demersurile pe care le propun pentru a continua parcursul pozitiv al orașului nostru, iar la scrutinul din 11 iunie îmi va acorda încrederea pentru a duce mai departe, în calitate de primar ales, inițiativele pentru dezvoltarea Craiovei“, a declarat Mihail Genoiu, conform unui comunicat transmis de PSD Dolj.

Politica