Friendship Season 2016/2017
- It never gets old -
Săptămâna nr. 26
JOI, 18 MAI 2017, ORA 18:00
Sala "Filip Lazăr", Filarmonica "Oltenia"
Întâlnirile AmiTea - prietenie româno-portugheză
Invitaţi: DIRIJORUL ANTÓNIO SAIOTE (PORTUGALIA)
PIANISTUL CONSTANTIN SANDU
Moderatori: Constantin Secară - muzicolog,
Ramona Bădescu - PR Filarmonica "Oltenia"
VINERI, 19 MAI 2017, ORA 19:00
Concert simfonic Rahmaninov-Enescu-Ravel
ORCHESTRA SIMFONICĂ A FILARMONICII „OLTENIA”
DIRIJOR: ANTÓNIO SAIOTE (PORTUGALIA)
SOLIST: CONSTANTIN SANDU (pian)
În program:
Luis de Freitas Branco: ”Moartea lui Manfred” (primă audiție)
Serghei Rahmaninov: Concertul nr. 2 în Do minor pentru pian și orchestră, op. 18
George Enescu: Rapsodia română nr. 1 în La major, op. 11
Maurice Ravel: La valse
Dirijorul ANTÓNIO SAIOTE
Născut în orașul Loures (Portugalia), António Saiote este clarinetist, dirijor și profesor. A concertat și a predat muzica în aproape 30 de țări - în Europa, America, Asia și Africa. A deținut statutul de clarinetist principal la Teatro Nacional de São Carlos, Orchestra Simfonică - Reggie și Orquestra Clássica do Porto.
Actualmente este profesor la Conservatorul Superior de Muzică și Artele Spectacolului (Escola Superior de Música, Artes e Espectáculo) din Porto. Ca dirijor, colaborează cu diferite ansambluri din Portugalia și din străinătate. A activat ca dirijor principal al Orchestrei Naționale de Suflători - Templários și ca dirijor asistent la Orquestra Clássica do Porto.
António Saiote a înregistrat, de asemenea, câteva CD-uri; este membru în juriile unor concursuri internaționale (printre care Toulon, Constança, Sevilla, Kortrijk, Gand, Varșovia, Caracas) și președintele juriului Concursului ”Valentino Buchi” - Roma. Studenții săi sunt angajați în toate orchestrele portugheze (atingând cel mai bun raport naționalități/instrument) și predau în cele mai bine cotate școli de muzică. De altfel, eu au câștigat numeroase premii internaționale.
António Saiote a dirijat, de asemenea, Ansamblul ”Remix”, Opera Națională și Orchestra Simfonică a Conservatorului Superior de Muzică și Artele Spectacolului (ESMAE), unde în prezent este dirijor principal. De asemenea, este director artistic al Festivalului și Academiei din Guimarães.
Pianistul CONSTANTIN SANDU
Arta interpretativă a pianistului Constantin Sandu s-a cristalizat sub îndrumarea maeştrilor săi, Sonia Rătescu, Constantin Niţu, Constantin Ionescu-Vovu şi a altor presonalităţi marcante - Sequeira Costa, Dimitri Başkirov, Helena Sá e Costa şi Tania Achot. Personalitatea sa artistică îmbină rigoarea şi respectul pentru textul muzical cu o sensibilitate poetică şi o imaginaţie sonoră fascinante.
De la debutul cu orchestra, la vîrsta de 14 ani, a susţinut o intensă activitate solistică în diverse ţări din Europa şi Asia, culegând aplauzele publicului şi elogiile criticii de specialitate: „personalitatea sa sensibilă îi permite o interpretare foarte personală şi, în acelaşi timp, autentică” („Piano Journal” - Marea Britanie), „muzician cu o personalitate indiscutabilă, (...) un magnific simţ al culorii şi al ritmului, care se alătură unei viruozităţi categorice” („Diario de Sevilla” - Spania).
Pianistul Constantin Sandu a realizat diverse înregistrări CD cu lucrări de Beethoven (2001), Albeniz şi Gershwin (2002), compoziții portugheze şi româneşti pentru pian (2005), concerte de W. A. Mozart și A. J. Fernandes (2009). De asemenea, a realizat și CD-uri cu muzică de cameră, alături de diferite formații instrumentale. Din 1991 s-a stabilit în Portugalia, unde în prezent este șef - catedra de pian la Escola Superior de Música, Artes e Espectáculo do Porto (Şcoala Superioară de Muzică şi Artele Spectacolului din Porto).
***
Încă din timpul adolescenței, Luis de Freitas Branco a fost fascinat de personalitatea personajului Manfred al lui Lord Byron. În 1906, la vârsta de 16 ani, a compus Simfonia dramatică ”Manfred” pentru soliști, cor și orchestră simfonică. În aceeași perioadă, a compus ”Moartea lui Manfred”, în varianta pentru sextet de coarde și în cea pentru orchestră de coarde - parte din programul acestui concert. De-abia în 1910, Poemul simfonic ”Paradisuri artificiale” (inspirat de Baudelaire) a impresionat prin limbajul muzical deosebit de îndrăzneț, marcând astfel începutul modernismului muzical portughez. ”Moartea lui Manfred” este o lucrare neoclasică cu parfum modal, care însă surprinde prin forța expresivă notabilă pentru un adolescent-compozitor. Orchestrația are un caracter evocativ sumbru, care ilustrează moartea lentă a eroului lui Byron.
*
Concertul nr. 2 în Do minor pentru pian şi orchestră, op.18 reprezintă opus-ul definitoriu al lui Rahmaninov. Compusă între anii 1900 - 1901, lucrarea evidenţiază gândirea muzicală profundă a compozitorului, ce este subordonată în totalitate elementului dramatic. Structurile arhitectonice sunt ”desenate” cu rafinament, în interiorul lor evoluând conflictul solist-ansamblu, caracterul concertant şi cel simfonic predominând alternativ. Partitura pianului, impresionantă prin amploare şi prin problematica estetică dezvoltată, este integrată în planul general al ansamblului cu concursul subtilelor mijloace orchestrale. Poate că toate aceste repere nu ar fi suficiente dacă nu ar exista acel extraordinar simţ melodic al autorului, filonul cantabil ce guvernează lucrarea şi o impune în conştiinţa auditorilor.
*
Deşi popularitatea Rapsodiei Române nr. 1 în La major, op. 11 de Enescu a câştigat în amploare în ultimele decenii, la vremea scrierii ei lucrarea figura în programele de concerte mai degrabă ca un exemplar “de nişă”, provocator prin “exotismul” melodic de sorginte est-europeană. Din păcate, aceeaşi percepere deformată era valabilă şi în cazul Dansurilor slave de A. Dvořák, însă nici cea de-a doua Rapsodie ungară de F. Liszt nu făcea excepţie în această privinţă.
Bogăţia melodică, ca şi autenticitatea motivelor populare sintetizate cu măiestrie în cuprinsul Rapsodiilor române le-au consacrat pe acestea în întreaga lume, generaţii după generaţii fredonând cu plăcere fragmente melodice din cuprinsul lor (ex.: vechiul cântec ”Am un leu şi vreau să-l beu”, devenit faimos datorită interpretării lui de nu mai puţin talentatul lăutar virtuoz Lae Chioru, de la care copilul-minune George Enescu şi-a însuşit primele lecţii de vioară la patru ani).
*
Atras încă din 1907 de ritmurile dansante vechi, dar şi de cele moderne, Ravel s-a gândit la o lucrare prin intermediul căreia să celebreze valsul vienez şi, în special, pe J. Strauss-fiul. Lucrarea astfel creată între anii 1919 - 1920 a fost denumită ”La Valse”, în semn de omagiu pentru îndrăgitul gen de dans ce reprezentase cândva gloria saloanelor aristocrate vest-europene. Referindu-se la finalitatea compoziţiei sale, Ravel urmărea realizarea unei lucrări - „un fel de apoteoză a valsului vienez, care se îmbină cu ideea fatalei întoarceri a roţii destinului”. Dincolo de aluziile paseiste, Valsul ravelian nu este deloc anacronic, compozitorul fiind interesat şi de experimentarea principiilor componistice moderne. Tehnica orchestrală denotă un rafinament nemaiîntâlnit, iar linia melodică se distinge prin claritatea de cristal a scriiturii; aşa cum descria însuşi compozitorul, pe parcursul lucrării se insinuează „o atmosferă mistică, ce dezvăluie treptat contururile unui somptuos salon de bal”.
