Formația gorjeană are în continuare un parcurs slab în play-out, care o ține ancorată de locurile retrogradabile. Pandurii a fost învinsă în ultimul meci pe terenul lui CSM Poli Iași, luni seara, într-un joc care a contat pentru etapa a IX-a a play-out-ului Ligii I. Ieșenii au câștigat partida cu 3-0 prin dubla lui Golubovic și un autogol al gorjeanului Cioinac, la un șut al lui Răuță.
Echipa lui Stoican a avut o dublă ocazie la numai zece minute de la startul partidei, dar Negruț a trimis, primul, în portarul Caparco, apoi Hlistei a trimis peste transversală. Gazdele au fost cele care au deschis primele scorul prin Golubovic, care în minutul 34 a reluat cu capul în poartă o centrare a lui Țigănușu dintr-o lovitură liberă. Până la pauză nu s-a mai modificat tabela, deși Poli Iași a mai fost aproape de gol prin Ciucă, dar lovitura acestuia de cap a fost respinsă de portarul Popescu.
Gorjenii au revenit mai motivați de la cabine, iar la puțin timp de la reluare Pandurii a trecut pe lângă egalare. Stana (47) a executat bine o lovitură liberă de la marginea careului ieșean însă mingea a nimerit transversala. Avantajul formației din Copou a fost majorat în finalul jocului printr-o nouă reușită a lui Golubovic (81), de această dată mult mai spectaculos, printr-o execuție tip foarfecă. Cinci minute mai târziu scorul s-a făcut 3-0 pentru CSM Poli Iași, după ce Răuță a șutat din careu, iar Cioinac de la Pandurii a deviat mingea în poartă lăsându-l fără reacție pe Laurențiu Popescu. Această înfrângere a adus dezamăgire în tabăra pandură, care cu greu mai speră la salvare.
„Sperăm să rămânem în prima ligă şi am încredere în echipa mea. Suntem dezamăgiţi pentru că am pierdut nemeritat. Dorim să rămânem în prima ligă, dar rămâne de văzut şi dacă o să putem”, a declarat Flavius Stoican, antrenorul gorjenilor, după eșecul de la Iași.
În acest moment, Pandurii ocupă locul șapte în play-out, unul care duce direct în liga secundă, și se află la trei puncte în spatele Concordiei Chiajna, echipa clasată acum pe locul șase – cea care va juca barajul pentru rămânerea în Liga I cu ocupanta locului trei din al doilea eșalon. În următoarea etapă, Pandurii Târgu Jiu va juca acasă un meci foarte important în perspectiva supraviețuirii în Liga 1, cu Concordia Chiajna.
CSM Poli Iași – Pandurii Târgu Jiu 3-0 (1-0)
Marcatori: Golubovic (34, 81), Cioinac (86, autogol)
Iași: Caparco – Voicu, Ciucă, Frăsinescu, Țigănașu (82, Sato) – Ștefănescu, Răuță, Gheorghe (16, Mitic), Bole (74, Ciucur) – Cristea, Golubovic. Antrenor: Eugen Neagoe.
Pandurii: Popescu – Nwabueze, Tătaru, Erico, Bușu – Cioinac, Stana (74, Hamed) – Surugiu (46, Pârcălabu), Păcurar, Hlistei (56, Firțulescu) – Negruț. Antrenor: Flavius Stoican.
Cartonașe galbene: Golubovic / Păcurar, Hlistei, Firțulescu, Erico.
Arbitri: Adrian Cojocaru – Andrei Constantinescu, Marius Marchidanu
REZULTATE ETAPA A IX-A
Sâmbătă, 6 mai
CFR Cluj – Dinamo București 0-3
Duminică, 7 mai
CSU Craiova – FC Viitorul 0-1
Luni, 8 mai
Astra Giurgiu – FCSB 0-1
PROGRAM ETAPA A X-A
Sâmbătă, 13 mai
FC Viitorul – CFR Cluj ora 20.00
FCSB – CSU Craiova ora 20.00
Dinamo București – Astra Giurgiu ora 20.00
CLASAMENT PLAY-OFF
- FC Viitorul 9 4 3 2 11-8 41
- FCSB 9 5 2 2 12-7 41
- Dinamo București 9 5 3 1 14-7 39
- CFR 1907 Cluj 9 3 2 4 8-13 33
- CSU Craiova 9 2 3 4 8-11 31
- Astra Giurgiu 9 1 1 7 9-15 26
REZULTATE ETAPA A IX-A
Vineri, 5 mai
FC Voluntari – Poli Timișoara 2-1
Concordia Chiajna – ASA Târgu Mureș 2-0
Duminică, 7 mai
FC Botoșani – Gaz Metan Mediaș 0-0
Luni, 8 mai
Poli Iași – Pandurii Târgu Jiu 3-0
PROGRAM ETAPA A X-A
Vineri, 12 mai
Gaz Metan Mediaș – FC Voluntari ora 20.30
Duminică, 14 mai
Poli Timișoara – Poli Iași ora 18.00
Luni, 15 mai
ASA Târgu Mureș – FC Botoșani ora 18.00
Pandurii Târgu Jiu – Concordia Chiajna ora 20.30
CLASAMENT PLAY-OUT
- Poli Iași 9 5 4 0 11-2 34
- Gaz Metan Mediaș 9 2 5 2 8-7 31
- FC Voluntari 9 4 3 2 12-10 30
- FC Botoșani 9 2 5 2 10-7 27
- Poli Timișoara 9 4 3 2 9-6 22
- Concordia 9 1 4 4 6-10 20
- Pandurii Tg. Jiu 9 1 4 4 6-14 17
- ASA Târgu Mureș 9 1 4 4 3-9 13