luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Handbal de calitate în Polivalenta severineană

Spectacolul handbalistic este la el acasă în Polivalenta severineană. Opt dintre cele mai bune echipe de junioare din țară evoluează în aceste zile la Drobeta-Turnu Severin, la turneul final al campionatului național de handbal junioare I. CSM București și Corona Brașov par a fi principalele favorite la titlul național, dar și celelalte formații pot ajunge pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Finala națională va fi o adevărată șansă pentru iubitorii mingiei mici din Drobeta-Turnu Severin să vadă pe viu cele mai valoroase sportive pe care România se va baza în viitorul apropiat. Un motiv în plus constă și în faptul că Severinul va fi reprezentat pe parchet de trei tinere care au deprins tainele handbalului în orașul natal. Andreea Mihart (CS Dacia Mioveni 2012), Andra Rovența și Lorena Stoican (ambele la CSM București) sunt speranțele locale în handbalul de performanță, care vor evolua, din nou, pe parchetul Sălii Polivalente.

Este foarte emoționant că mă întorc la mine acasă, în polivalenta unde am învățat să joc handbal! Îmi doream foarte mult să mai pot juca aici un meci, dar iată că mi-am început viața de sportiv la Severin și termin junioratul tot la Severin, cu aceiași oameni dragi lângă mine! Voi da tot pentru ca echipa mea să câștige și să ieșim victorioase după fiecare meci. Vreau să jucăm finala pentru că știu cât am muncit împreună cu fetele și cât ne-am dăruit la fiecare antrenament pentru a ajunge la turneul final! Obiectivul nostru este foarte simplu. Câștigam tot pentru a termina competiția cu medalia de aur la gât”, a dezvăluit Lorena Stoican, fiica antrenorului echipei de fotbal de la Pandurii Târgu Jiu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Opt… se bat pentru marele premiu

Se anunță un spectacol pe cinste, cu cele mai importante formații din țară, dornice să își încununeze sezonul cu titlul național. Campioana ultimelor două ediții, CSM București, e printre favorite, însă „tigroaicele” vor avea adversari de calibru. În grupa A au fost repartizate echipele: CSM București, Marta Baia Mare, HC Activ CSO Plopeni, CSS 2 Baia Mare, în vreme ce ACS Corona 2010 Brașov, ASC ȘC. 181 SSP București, CS Dacia Mioveni și CSS 2 București fac parte din grupa B. Duelurile celor 8 echipe finaliste vor fi tip turneu.

Turneul final al campionatului național de handbal junioare I este organizat de Federația Română de Handbal, în colaborare cu Primăria Drobeta-Turnu Severin, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Mehedinți și Asociația Județeană de Handbal Mehedinți.

Programul jocurilor:

MARȚI (9.05.2017)

14.00 ACS Corona 2010 Brașov – CSS 2 București 39-33

15.45 ASC Șc. 181 SSP București – CS Dacia Mioveni 33-23

17.30 CSM București – CSS 2 Baia Mare

19.15 Marta Baia Mare – HC Activ CSO Plopeni

MIERCURI (10.05.2017)

14.00 CSS 2 București – CSS Dacia Mioveni

15.45 ACS Corona 2010 Brașov – ACS Șc. 181 SSP București

17.30 CSS 2 Baia Mare – HC Activ CSO Plopeni

19.15 CSM București – Marta Baia Mare

JOI (11.05.2017)

14.00 ACS Șc. 181 SSP București –CSS 2 București

15.45 CSS Dacia Mioveni – ACS Corona 2010 Brașov

17.30 Marta Baia Mare – CSS 2 Baia Mare

19.15 HC Activ CSO Plopeni – CSM București

VINERI (12.05.2017)

10.30 LOCURILE 7-8

12:15 LOCURILE 5-6

16.00 SEMIFINALA 1

17.45 SEMIFINALA 2

SÂMBĂTĂ (13.05.2017)

10.30 FINALA MICĂ

12.15 FINALA MARE

Politica