luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Biblioteca Aman prezentă la Poiana Bujorului – Plenița

Considerată a fi o plantă tămăduitoare în trecut, bujorul sălbatic de Plenița adună și astăzi, în pădurea omonimă, mii de persoane dornice să vadă splendidul spectacol de culoare. Deși durata de viață a bujorului este una extrem de scurtă, autoritățile comunei Plenița organizează în luna mai a fiecărui an o sărbătoare câmpenească prin care se promovează activ bogăția unei arii protejate, de interes național, pe de o parte, respectiv se subliniază necesitatea de a proteja și susține existența acestor plante minunate.

Luni, 8 mai, prin secția American Corner, Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” a desfășurat o acțiune de informare și instruire în comuna Plenița, în Poiana Bujorului, cel mai cunoscut obiectiv din localitate. Partenerii bibliotecii în acest proiect au fost Colegiul Național “Carol I din Craiova”, respectiv Agenția pentru Protecția Mediului Craiova.

Profesorii Lidia Năstasie și Carmen Georgescu Bărțăgui, coordonatorii claselor de elevi care s-au deplasat la Plenița, în colaborare cu bibliotecarii prezenți la activitate, le-au pregătit copiiilor câteva activități cu adevărat instructive. Comisarii de mediu prezenți la Plenița le-au prezentat participanților detaliile tehnice ale ariei protejate din localitate, informații prețioase despre flora spontană specifică zonei, insistând într-un mod cu totul special asupra măsurilor cu caracter protectiv pe care toți cei prezenți le-au considerat esențiale pentru păstrarea în condiții bune a Bujorului de Plenița.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La capătul sesiunilor de informare, elevii au răspândit prin pădure o serie de postere pe care le-au realizat la școală și pe care au înscris mesaje pline de sens și semnificație: Ocrotiți natura, Nu rupeți florile, Lăsați florile să trăiască, Florile sunt frumoase vii – Dincolo de pădure se ofilesc. Acțiunea s-a vrut un semnal de alarmă în perspectiva desfășurării Sărbătorii Bujorului, eveniment planificat pentru sfârșitul săptămânii în curs, dar și un apel la responsabilitate și grijă față de valoarea și unicitatea acestei rezervații etalon. La eveniment au participat bibliotecarii: Carmen Tica, coordonatorul acțiunii, Sofia-Lavinia Cercel și Georgeta Poenaru.

Poiana Bujorului din localitatea Plenița este un obiectiv renumit la nivel național. Splendoarea  de culoare de la finalul lunii mai atrage în fiecare an un număr mare de turiști și grupuri organizate dornice să vadă bujorul oltenesc de Plenița. La fel ca în anii trecuți, Biblioteca Aman a prefațat Sărbătoarea Bujorului prin organizarea unei activități instructive și interactive în egală măsură, în cadrul căreia toți cei prezenți, în special elevi și copii, au fost conștientizați asupra importanței și necesității de a proteja specia sălbatică de bujor din județul nostru. Gestul copiiilor de a realiza afișe și postere interesante și de a le lipi pe arborii din pădurea localității reprezintă un mesaj cât se poate de clar cu privire la abordare și atitudinea pe care cei mici le manifestă față de natură. Mai mult decât o arie de interes național protejată, Poiana Bujorului din comuna Plenița este locul în care frumusețea bujorilor de mai se împletește cu acțiunile civice responsabile și europene. Felicitări tuturor colegilor care au făcut posibilă o asemenea acțiune, accentuând interesul pe care Biblioteca Aman îl arată în raport cu natura”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”.

Evenimentul se înscrie în seria de acțiuni educative și de implicare civică inițiate de Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” în 2010, în cadrul proiectului “Împreună pentru un mediu mai curat”.

Politica