luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Răzbunare de om prost, la Mehedinți: A intrat în curte și i-a distrus mașina

Un bărbat din Mehedinți s-a răzbunat pe alt bărbat într-un mod josnic: i-a distrus mașina din curte. Pentru asta, autorul s-a ales cu binemeritatul dosar penal. La data de 28.04.2017, ora 16:30, poliţiştii Postului de Poliție Șimian au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 39 ani, din Drobeta Turnu Severin, cu privire la faptul că la data de 28.04.2017, în jurul orei 16:00, persoane neidentificate i-au provocat distrugeri (aripi și portiere partea stângă) la autoturismul ce se afla parcat în curtea părinților săi din comuna Șimian, sat Valea Copcii, județul Mehedinți, cauzându-i un prejudiciu în valoare de aproximativ 1.800 lei. Având în vedere cele sesizate, la scurt timp, poliţiştii au identificat un bărbat, în vârstă de 63 ani, din aceeaşi localitate, bănuit de comiterea faptei. Pe numele acestuia s-a întocmit dosar penal.

Prinși beți la volan, prin Butoiești

La data de 28.04.2017, poliţiştii Oraşului Strehaia, au depistat un tânăr, în vârstă de 21 ani, din mun. Timișoara, jud. Timiș , în timp ce conducea pe DJ606C, în satul Buicești din comuna Butoiești, un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Fiind testat cu aparatul etilotest, acesta a indicat o concentrație de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Motru în vederea prelevării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal.
La data de 30.04.2017, ora 2:50, poliţiştii Posturilor de Poliție Butoiești și Breznița Motru, au depistat un tânăr, în vârstă de 28 ani, din comuna Breznița Motru, judeţul Mehedinți, în timp ce conducea pe DN6, în satul Butoiești, comuna Butoiești, un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Prins beat la volan, prin Severin

La data de 1.05.2017 ora 1:45, poliţiştii Biroului Rutier și Biroului Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Drobeta Turnu Severin au depistat un tânăr, în vârstă de 25 ani, din comuna Izvoru Bârzii, judeţul Mehedinţi, în timp ce conducea pe bulevardul Revoluției din municipiu, un autoturism, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
Procedând la testarea acestuia cu aparatul etilotest Drager a rezultat o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Serviciul Județean de Ambulanță Mehedinți, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Politica