Cei doi frați, Gabriel Teodorescu şi Luigi Teodorescu, de 23, respectiv 20 de ani, din Craiova, implicați în crima din cartierul craiovean Craiovița Nouă, și trimiși în judecată, la sfârșitul lunii trecute, pentru omor și tulburarea ordinii și liniștii publice, rămân în spatele gratiilor. Magistrații Tribunalului Dolj le-au prelungit, marți, 25 aprilie a.c., cu încă 30 de zile, arestarea preventivă. Cei doi au fost arestați pe 7 decembrie 2016, după ce anchetatorii au stabilit că amândoi au participat la uciderea lui Ionuţ Antoni Fieraru, de 20 de ani, mai exact unul l-a împiedicat să fugă și cel de-al doilea l-a lovit de mai multe ori cu cuțitul. Cei doi au abandonat victima în stradă și au fugit, fiind găsiți după aproape 24 de ore.
Judecătorii de la Tribunalul Dolj au menținut, marți, 25 aprilie a.c., măsura arestării preventive față de frații Gabriel și Luigi Teodorescu, acuzați de uciderea lui Ionuț Antoni Fieraru, în zona Poștei din Craiovița Nouă: „Menţine măsura arestului preventiv cu privire la inculpaţii Teodorescu Luigi şi Teodorescu Gabriel, măsură dispusă prin încheierea nr. 305 din data de 7.12.2016 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj. Cheltuielile judicare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în Camera de Consiliu, azi, 25.04.2017”, se arată în încheierea de ședință a instanței.
Reamintim că, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au finalizat cercetările și i-au trimis în judecată pe Gabriel Teodorescu şi Luigi Teodorescu, de 23, respectiv 20 de ani, din Craiova, implicați în crima din cartierul craiovean Craiovița Nouă. Odată cu înregistrarea dosarului, judecătorii de la Tribunalul Dolj au constatat legalitatea măsurii arestării preventive a celor doi: „Constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive dispusă faţă de inculpaţii Teodorescu Luigi şi Teodorescu Gabriel prin încheierea nr. 305 din data de 7.12.2016 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj. Menţine măsura arestului preventiv faţă de inculpaţii Teodorescu Luigi şi Teodorescu Gabriel. Cheltuielile judicare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în Camera de Consiliu, azi, 31.03.2017”, se arată în încheierea de ședință a instanței.
Oribila crimă s-a petrecut pe 6 decembrie 2016, dimineața, aproape de ora 2.00, în apropierea hipermarketului Kaufland din cartierul craiovean Craiovița Nouă, victimă fiind un tânăr de 20 de ani. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care au condus cercetările în acest caz, după ce s-a pus totul cap la cap s-a stabilit că discuțiile dintre victimă și fratele agresorului erau mai vechi și că cei doi se cunoșteau, ambi frați fiind implicați direct în comiterea crimei: „Marţi, 6 decembrie, în jurul orei 1.45, în timp ce se aflau pe bulevardul Tineretului din municipiul Craiova, în zona Poştei din Craioviţa Nouă, pe fondul unui conflict preexistent între Teodorescu Luigi (20 de ani) şi Fieraru Antoni-Ionuţ (20 de ani), Teodorescu Gabriel (23 de ani) l-a lovit pe acesta din urmă cu un cuţit în zona cervicală anterioară, cu consecinţa producerii unor leziuni traumatice care i-au produs decesul, fiind ajutat de fratele său care, prin agresiuni exercitate concomitent asupra victimei, a contribuit la menţinerea şi întărirea rezoluţiei infracţionale de suprimare a vieţii acesteia”. Conform procurorilor, crima a avut la bază o serie de neînţelegeri care existau deja între victimă, Ionuţ Antoni Fieraru, şi Luigi Teodorescu, din cauza relaţiilor lor cu o fată. În momentul când s-au întâlnit pe stradă, Luigi s-a apucat la ceartă cu Fieraru, l-a lovit, şi l-a împiedicat să fugă în momentul când Gabriel a scos cuţitul: „Inculpatul Teodorescu Luigi i-a redus acestuia posibilitatea de a se apăra şi de a-şi asigura scăparea, atunci când a încercat să se îndepărteze, întrucât a observat că inculpatul Teodorescu Gabriel era înarmat cu o armă albă (corp tăietor-înţepător)”, au mai precizat procurorii. Medicii legiști au stabilit că, numitul Fieraru Antoni-Ionuţ a fost lovit cu corp tăietor-înţepător, în zona cervicală anterioară, fiindu-i provocate leziuni traumatice incompatibile cu viaţa.
Imediat după comiterea faptei cei doi fraţi au dispărut, fiind depistaţi pe 6 decembrie, seara, de poliţiştii craioveni şi duşi la audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj. Au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar o zi mai târziu, pe 7 decembrie, au fost prezentaţi Tribunalului Dolj, care le-a emis mandate de arestare prentru 30 de zile, mandate prelungite de mai multe ori de instanță.
Dosarul este acum analizat de judecători în camera preliminară la Tribunalul Dolj.