miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Craioveanul acuzat de propagandă jihadistă a recunoscut comiterea faptelor

Craioveanul Luigi Constantin Boicea, tânărul ajuns după gratii pentru propagandă jihadistă, a cerut magistraților Curții de Apel Craiova să fie judecat în procedură simplificată. Asta înseamnă că recunoaște comiterea faptelor și cere să beneficieze de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă. Instanța a admis solicitarea și ar putea pronunța sentința la sfârșitul acestei luni. Tânărul, ridicat de procurorii DIICOT București pe 8 decembrie 2016, a fost arestat preventiv și de atunci se află după gratii. La sfârșitul lunii ianuarie a fost trimis la Craiova, în arest, dosarul său fiind înregistrat la Curtea de Apel Craiova, iar luna trecută cauza a ieșit din camera preliminară.

Reamintim că, pe 8 decembrie 2016, procurorii DIICOT București împreună cu jandarmi din București au descins la Craiova și l-au ridicat pe Constantin Luigi Boicea. Având în vedere că a împlinit 18 ani, procurorii au cerut și au obținut, la Curtea de Apel București, arestarea acestuia. Anchetatorii au comunicat atunci că, parcurgând în mod accelerat etapele succesive ale procesului evolutiv de radicalizare islamistă, prin insușirea credinței islamice (convertirea la islam), aderarea la ideologia radical-islamistă și la cauza jihadistă promovată de gruparea teroristă Daesh/Statul Islamic (îndoctrinare și auto-identificare cu cauza jihadistă), respectiv asumarea, ca datorie personală, implicării în executarea de acte/acțiuni teroriste, începând cu anul 2015 inculpatul Boicea Luigi Constantin a promovat în mod sistematic, în public, doctrina radical islamistă, prin postarea în mediul on-line, prin intermediul unor rețele de socializare, a unor opinii, scrieri, imagini, înregistrări audio/video reprezentând activități/acțiuni armate/violente și de propagandă ale grupării teroriste Daesh/Statul Islamic (decapitări individuale și/sau colective; incendieri de persoane; execuții prin împușcare; mesaje radical-jihadiste ale liderilor unor grupări teroriste; mesaje de propagandă a Daesh/Statul Islamic; promovarea ”SHARIA”), cu intenția de a le face cunoscute și a determina câștigarea de noi adepți capabili să recurgă la săvârșirea aceluiași gen de fapte ca cele a căror promovare prin propagandă a realizat-o.

Pe întreaga perioadă a controlului judiciar, instituit față de el în 2015, inculpatul a încălcat în mod sistematic obligația instituită în sarcina sa, inclusiv după data de 24.09.2016 când a devenit major, continuând să acceseze site-uri de propagandă și instruire a viitorilor combatanți, aparținând organizației teroriste Daesh/Stat Islamic, și încercând să intre în contact cu lideri ori reprezentanți ai respectivei organizații teroriste în satisfacerea dorinței manifeste de a obține sprijin logistic și financiar pentru săvârșirea unui act de terorism. În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2015 și până în prezent, inculpatul Boicea Luigi Constantin a participat la activitățile de instruire și pregătire desfășurate on-line de organizația teroristă Daesh/Stat Islamic pe site-uri de profil ce cuprind atât elemente ale procesului de însușire de către individ a cunoștințelor privitoare la materialele necesare, modul de asamblare și funcționare, efectele și măsurile de siguranță necesare a fi avute în vedere cu ocazia manipulării și utilizării diferitelor categorii de mijloace distructive, arme de foc, materii și dispozitive explozive standardizate sau improvizate, muniții, etc, cât și componente ale procesului de pervertire a afectivității individului prin asimilare vizuală, conștientizare și asumare personală a consecințelor pe care utilizarea în public a unor astfel de mijloace le poate produce în mod efectiv asupra persoanelor, ca parte a procesului de pregătire psihologică a viitorilor combatanți pentru săvârșirea unor acte de terorism. Prin ordonanța din data de 06.12.2016, în conformitate cu dispozițiile art.305 și art.311 din Codul de procedură penală, procurorii DIICOT – Structura Centrală au dispus extinderea cercetărilor, începerea și continuarea urmăririi penale față de inculpatul BOICEA LUIGI CONSTANTIN sub aspectul săvârșirii infracțiunii de participare la instruirea sau pregătirea în vederea folosirii mijloacelor distructive, armelor de foc, dispozitivelor explozive de orice fel, munițiilor, explozivilor, în scopul comiterii unui act de terorism.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Inculpatul a fost anchetat în Capitală, iar când au încheiat cercetările, procurorii DIICOT au trimis dosarul la Curtea de Apel Craiova. Tot la Craiova a ajuns și tânărul, menținut în arest preventiv. Dosarul a fost analizat în camera preliminară a instanței, iar judecătorii au decis, luni, 20 martie a.c, că poate începe procesul tânărului: „Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- DIICOT – Secţia de combatere a infracţiunilor de terorism şi a criminalităţii informatice nr. 129D/P/2015 din 27.01.2017 privind pe inculpatul Boicea Luigi Constantin, trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de promovarea unui mesaj prin propagandă, prev. de art. 33 ind. 2 alin. 4 din Legea nr. 535/2004 – privind prevenirea şi combaterea terorismului, de participare la instruire sau pregătirea în vederea folosirii mijloacelor distructive, armelor de foc, dispozitivelor explozive de orice fel, muniţiilor, explozivilor, în scopul comiterii unii act de terorism, prev. de art. 33 alin. 2 lit. e din Legea nr. 535/2004 – privind prevenirea şi combaterea terorismului, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii”.

Conform prevederilor legale, la primul termen de judecată inculpatul a cerut să fie judecat în procedura simplificată, care îi asigură reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă în cazul recunoașterii faptelor. Curtea de Apel Craiova a admis cererea și urmează să se pronunțe pe 27 aprilie a.c.:„Admite cererea formulată de inculpatul Boicea Luigi Constantin, de judecare a cauzei conform procedurii abreviate, prev. de art. 374 alin. 4 Cpp. Acordă termen la data de 27 aprilie 2017, pentru a fi depuse la dosarul cauzei înscrisuri”.

Politica