luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Liga a 3-a, seria a 3-a/ Ultimul derbi doljean

ACSO Filiași – CS U II Craiova se va disputa azi la ora 17, „satelitul” având de luat o revanșă.

În decurs de nici două săptămâni, Liga a 3-a programează al treilea derbi doljean. Mai întâi a fost în intermediara de marțea trecută ACS Podari-CS U II Craiova, scor 2-0, apoi sâmbăta trecută remiza dintre podăreni și ACSO Filiași, iar în această după-amiază, pe Combinat, disputa dintre filieșeni și „satelitul” trupei lui Mulțescu. Ambele grupări vin cu moraluri diferite după ultimele runde, gazdele fiind pe un trend ascendent după victoria, singura de până acum, de pe teren propriu cu FCM Alexandria și remiza de la Podari, și vor să se impună din nou în fața grupării antrenate de Cornel Papură și Mugur Gușatu care are două eșecuri consecutive.
„Sunt convins că vom continua să obținem rezultate pozitive, pentru că formăm un grup unit. Am demonstrat asta până acum. Sper să facem un meci la fel de bun și cu CS U II, o echipă cu mulți tineri, dar care are calitate. Chiar dacă au pierdut ultimele două jocuri nu trebuie să ne luăm după acest aspect. Sunt convins ca va fi un meci tipic echipelor din același județ cu ambiții mari. Ne dorim o victorie pentru a avea Sărbatorile Pascale fericite”, a declarat fundașul stânga al echipei din Filiași, Nicușor Neacșu. Și în tabăra celor de la CS U domină optimismul: „Am avut ultimele două etape mult ghinion, atât la Podari, cât și la jocul cu Titu și de aceea sper ca în jocul cu Filiașiul să fim mai norocoși. Avem totuși un nucleu de tineri jucători a căror experiență la acest nivel nu este una foarte mare, dar treptat o vor căpăta. Este important pentru noi să obținem un rezultat bun pentru a ieși din zona minată a clasamentului”, a a declarat Mugur Gușatu. În turul campionatului, în meciul jucat pe stadionul „Extensiv”, ACSO Filiași, antrenată pe atunci de Gigi Ciurea, s-a impus cu 2-0 prin golurile marcate de Fotescu și Bogdanovici. Atunci la CSU II au jucat: L. Popescu – Marcu (57, Borța), Cioinac, Hreniuc, C. Ionescu – Petre, Manea, Enache – Surugiu, Al. Popescu, Burlacu (72 Constantin), în timp ce gruparea din Filiași s-a bazat: Mogoșanu – Calu, Bălașa, Istudor, Crușoveanu – Borhot, Bogdanovici (79 Pârvuică), Obeanu, Duriță (86 Căle) – Tănase (84 Papa), Fotescu. Față de acel joc mulți jucători din ambele tabere au plecat la alte echipe, Laurențiu Popescu este rezerva lui Stanca la Pandurii, deși ar merita mai multe șanse acest talentat portar, Cionac și Surugiu este tot la gorjeni, Marcu și-a reziliat în iarnă constractul, iar de la gazdele de azi Fotescu, a cărui lipsă în atac a fost evidentă în etapele scurse din retur, se află la liderul din C5 FC Hermannstadt, Bălașa a renunțat având unele probleme personale, iar Tănase și Istudor nu se mai regăsesc nici ei la echipă. Cealaltă echipă doljeană care va juca în această rundă este ACS Podari care va întâlni în deplasare pe Sporting Roșiori, echipă în fața căreia a pierdut în tur cu 1-3. Tot azi, de la ora 17 pe lângă cele două jocuri în care sunt angrenate echipele doljene se vor mai juca: Urban Titu – Concordia II Chiajna II, Atletic Bradu – SCM Piteşti, CS Mioveni II – FC Aninoasa, FC Voluntari II – FC FCSB II, Flacăra Moreni – FCM Alexandria, iar ACS Şirineasa va sta.
Clasament

1. SCM Pitești 21 16 5 0 54-11 53
2. FC Voluntari II 20 9 7 4 36-26 34
3. Atletic Bradu 21 9 5 7 39-36 32
4. FC Aninoasa 21 7 9 5 24-18 30
5. CS Mioveni II 21 8 5 8 30-32 29
6. Concordia II 21 8 5 8 28-31 29
7. Flacăra Moreni 20 7 7 6 27-19 28
8. Sporting Roșiori 20 8 4 8 27-28 28
9. ACSO Filiaşi 20 6 9 5 26-23 27
10. FCM Alexandria 21 7 6 7 22-24 27
11. FCSB II 20 7 5 8 29-35 26
12. CS U II Craiova 21 6 5 10 27-31 23
13. ACS Podari 20 5 6 9 22-33 21
14. Urban Titu 21 3 7 11 25-41 16
15. ACS Șirineasa 21 5 1 15 17-43 16

Policlinica Buna Vestire Craiova

Etapa viitoare:
21 aprilie, ora 17
SCM Pitești – Urban Titu
ACSO Filiaşi – Sporting Roșiori
22 aprilie, ora 17
Concordia II Chiajna – CS U II Craiova
FC Aninoasa – Atletic Bradu
FC FCSB II – ACS Șirineasa
FCM Alexandria – FC Voluntari II
ACS Podari – Flacăra Moreni
CS Mioveni II va sta.

Liga a 4-a Dolj, play-off
Etapa 1, 14 aprilie, ora 17
Viitorul Carcea – Recolta Ostroveni
Tractorul Cetate – Știința Danubius Bechet
Progresul Segarcea – Metropolitan Ișalnița.

Etapa viitoare:
22 aprilie, ora 11
Știința Danubius Bechet – Viitorul Cârcea
Metropolitan Ișalnița – Tractorul Cetate
Recolta Ostroveni – Progresul Segarcea
Clasament, play-off
1. Viitorul Cârcea 0 0 0 0 0-0 29
2. Tractorul Cetate 0 0 0 0-0 26
3. Progresul Segarcea 0 0 0 0-0 26
4. Metropolitan Ișalnița 0 0 0 0-0 25
5. Danubius Bechet 0 0 0 0-0 23
6. Recolta Ostroveni 0 0 0 0-0 15

Play-out, etapa 1
14 aprilie, ora 17
Unirea Leamna – Știința Malu Mare
Ajax Dobrotești – Arena Bulls Preajba
Dunărea Calafat va sta.

Clasament, play-out
1. Dunărea Calafat 0 0 0 0-0 12
2. Unirea Leamna 0 0 0 0-0 10
3. Ajax Dobrotești 0 0 0 0-0 10
4. Arena Bulls Preajba 0 0 0 0-0 7
5. Știința Malu Mare 0 0 0 0-0 6

Etapa viitoare:
22 aprilie, ora 11
Știința Malu Mare – Dunărea Calafat
Arena Bulls Preajba – Unirea Leamna
Ajax Dobrotești va sta.14

Politica