vineri, noiembrie 15, 2024

Ultima ora

Sport

Fotbal (F)/ Realul, în reconstrucție

Gruparea feminină craioveană a scăpat de grijile retrogradării, obiectivul stabilit la începutul sezonului.

Utlimele două runde din Superliga feminină a adus tot atâtea eșecuri pentru craiovencele de la Real. 0-2 la ASA 2013 Târgu Mureș, iar ultima înfrângere 1-3 la Ișalnița, cu CSS Târgoviște au făcut ca echipa din Bănie să iese din zona play-off-ului. Golul echipei craiovene în meciul cu gruparea dâmbovițeană a fost marcat de Roxana Radu. La Real Craiova au jucat: Timovski – Caia, Ioniță, Simion, Stan – Streche, Vlădulescu, Cosma, Roșie – Obreja, Radu. Au mai intrat: M. Nicu, Dobre și Beia.

„Meciul cu CSS Târgoviște a fost dominat în proporție de 70 la sută de noi, dar am ratat 4 ocazii clare în situații de singur cu portarul, prin Obreja, de două ori, Radu și Roșie. Din păcate lipsa unui portar de experiență, în condițiile în care am renunțat la Bertea și Dincă, este una din cauzele rezultatelor noastre în ultima vreme. Momentan nu am găsit o soluție pentru acest post atât de important, însă nu le putem reproșa prea mult celor doi portari care vin de la handbal și până vor da un randament mai bun va ma trece ceva timp. Pentru noi contează faptul că suntem scăpați de grijile retrogradării, obiectiv stabilit la startul sezonului, mai ales că am declarat în multe rânduri că suntem o formație în reconstrucție. Media echipei este de 18 ani și 5 luni, suntem cea mai tânără echipă din Superligă, dar sper ca în sezonul viitor, dacă vom găsi un portar valoros, deși este o problemă la nivel național excepție făcând doar campioana Olimpia Cluj, poate vom avea la rezultate și obiective mai îndrăznețe. În această ediție de campionat ne-am bazat jucătoare tinere de1999, 2000, 2001 și 2002, cele mai în vârstă dacă se poate spune așa fiind Obreja și Mituța Simion care au 22 de ani”, a declarat antrenorul celor de la Real Craiova, Sorin Pătrașcu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Acesta a spus și care este obiectivul echipei secunde: „La Real II este o infuzie de fete foarte tinere de 14 și 15 ani. Scopul echipei a doua este ca într-un an competițional 2-3 jucătoare să facă pasul la echipa mare și pot spune că acest obiectiv este unul realizabil. La Bacău era greu să se obțină puncte în fața unei echipe cu multe jucătoare trecute de 30 de ani, mult mai experimentate decât fetele noastre”.
În ultima etapă de campionat, Real II Craiova a fost învinsă clar la Bacău, scor 0-6(0-5 ) de către echipa locală Măgura 2012. Antrenorul celor de la Real II, Dan Naicu le-a folosit pe: Roxana Rotaru – Georgiana Pozmac, Loredana Stanciu, Amalia Bobîrneci, Andreea Mărgulescu, Cristina Vîlceanu, Sonia Erceanu, Veronica Neagoe, Roxana Sorescu, Ana Maria Crăciun și Ancuța Stănescu. Au mai evoluat: Florentina Pîrvu, Camelia Dorobanțu, Ana Maria Călinoiu și Luiza Nucu. Etapa viitoare, Real II Craiova urrmează să joace pe 22 aprilie cu liderul Ligii 1, Universitatea Alexandria, grupare ca și promovată în Superligă
Superligă, etapa a 13-a

Navobi Iași – AFC „Fair-Play” București 9-0
CFR 1933 Timișoara – Independența Baia Mare 8-3
Olimpia Cluj – ASA 2013 Tg. Mureș 3-0
Real Craiova – CSS Târgovişte 1-3
13 mai, ora 11
Heniu Prundu Bârgăului – Vasas Femina Odorhei

Clasament
1. Olimpia Cluj 12 12 0 0 100-4 36
2. CFR Timișoara 11 8 1 2 46-24 25
3. ASA Tg. Mureș 11 7 1 3 45-15 22
4. Navobi Iași 11 6 2 3 34-18 20
5. Real Craiova 12 6 0 6 23-37 18
6. CSS Târgovişte 12 4 2 6 21-35 14
7. Vasas Femina 11 3 1 7 14-40 10
8. Heniu 12 3 0 9 22-44 9
9. AFC „Fair-Play” 12 3 0 9 25-67 9
10. Independența 12 2 1 9 11-57 7

Etapa viitoare:
22 aprilie, ora 10
CSS Târgovişte – Olimpia Cluj
Independența Baia Mare – Navobi Iași
23 aprilie, ora 11
ASA 2013 Tg. Mureș – CFR 1933 Timișoara
AFC „Fair-Play” București – Heniu Prundu Bârgăului
Partida Vasas Femina Odorhei – Real Craiova, scor 4-0, s-a jucat în devans pe 24 martie.
Liga 1, etapa a 10-a

CSM Pașcani – Armonia Dolhești 0-1
Măgura 2012 Bacău – Real II Craiova 6-0
FCM Viitorul Reghin – Universitatea Alexandria 0-1
21 mai, ora 11
Universitatea Galați – Selena SN Constanța
Clasament
1. Universitatea Alexandria 10 10 0 0 35-4 30
2. Selena SN Constanța 9 8 0 1 35-9 18
3. Armonia Dolhești 9 6 0 3 24-11 18
4. Viitorul Reghin 9 5 0 4 29-10 15
5. Universitatea Galați 9 3 1 5 34-28 10
6. Real II 10 3 0 7 11-44 9
7. Măgura Bacău 10 2 1 7 15-25 7
8. CSM Pașcani 10 0 0 10 2-54 0

Etapa viitoare:
22 aprilie ora 11
Real II Craiova – Universitatea Alexandria
Selena SN Constanța – Măgura 2012 Bacău
Armonia Dolhești – Universitatea Galați
CSM Pașcani – FCM Viitorul Reghin

Politica