luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Un singur salvamar s-a înscris pentru a lucra la Water Park

Concursul organizat de Primăria Craiova pentru ocuparea celor cinci posturi de salvamar rămase libere la Water Park-ul din Lunca Jiului a adus un singur dosar pe masa funcționarilor din primărie. Astfel, rămân de completat încă patru posturi de salvamar pentru a se ajunge la totalul de opt, necesare pentru buna funcționare a parcului acvatic. În același timp, municipalitatea a demarat procedura de achiziție a brățărilor pentru accesul în incinta complexului, ceea ce lasă de înțeles că Water Park-ul este aproape gata.

Salvamarii nu au venit să se înscrie în valuri la concursul organizat de Primăria Craiova, pentru ocuparea a cinci astfel de posturi. Un singur dosar a fost depus, selecția dosarelor desfășurându-se până luni inclusiv, urmând apoi proba scrisă și, ulterior, interviul, a cărui dată urmează să fie stabilită.

Ce se va întâmpla în continuare? Reprezentanții primăriei au explicat că mai este nevoie încă de patru salvamari pentru a se ajunge la necesarul de opt, trei dintre ei fiind deja admiși în urma unor concursuri anterioare. Pentru posturile rămase libere, va fi organizat un alt concurs, sau mai multe, dacă este nevoie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Brățările de acces, scoase la licitație

În ceea ce privește întreg proiectul, municipalitatea este încrezătoare în faptul că obiectivul va fi gata curând, astfel încât să poată fi dat în folosință la vară.

Încercăm finalizarea Water Park-ului până în data de 30 aprilie. Probabil că va fi depășită data de 30 aprilie de autorizațiile de funcționare (…) Promit că în vara asta ne vom bălăci în Water Park”, a spus Mihail Genoiu în cadrul unei conferințe de presă.

Un alt motiv pentru care craiovenii s-ar putea bălăci în Water Park în această vară este cel că municipalitatea a scos chiar luni la licitație achiziția de brățări de acces în acest obiectiv.

Având în vedere gradul de realizare actual al proiectului, titularul obiectivului, UAT (unitatea administrativ-teritorială – n.r.) Municipiul Craiova trebuie să achiziționeze brățări acces incintă Complex Water Park”, se arată în documentația de atribuire. Brățările ar urma să fie de cinci feluri. Bazându-se pe o capacitate de 400 de locuri în sezonul rece și una de 1.500 de locuri în cel cald, municipalitatea estimează că, pe an, va avea nevoie de circa 2.600 de brățări. Acestea ar urma să fie furnizate în 15 zile de la data primirii comenzii ferme din partea autorității contractante.

Water Park-ul are alocată, în bugetul de venituri și cheltuieli al Craiovei pe anul 2017, suma de 11.928.000 de lei. Mai mult, pentru Water Park „este necesară suma de 675.000 de lei pentru achitarea facturilor la utilități, achiziție brățări acces incintă Complex Water Park, achiziție substanțe pentru tratare apă bazine și alte cerințe necesare funcționării complexului de agrement”.

Politica