marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Mina, Tok, Tabad, Sala şi Tora sunt cei cinci câini jandarmi, parteneri de nădejde în misiunile IJJ Olt

Dincolo de misiunile specifice pentru care sunt antrenaţi, zilnic, cei cinci câini ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Olt au devenit parte a marii familii a jandarmilor, mulţi dintre conductorii lor alegând să-i ia acasă, după încheierea activităţii, perioadă ce nu poate depăşi zece ani.

dsc_0164Mina, Tok, Tabad, Sala, Tora nu sunt niște simple nume de cod, ci numele câinilor de serviciu pe care jandarmii olteni se bazează în misiunile executate.

Câinii provin din rasele ciobănesc german și belgian malinois și se află în grija jandarmilor din Grupa Conductori Câini Serviciu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Aceștia sunt antrenați zilnic pentru diverse activități, cum ar fi intervenția de prindere a suspecților sau urmărirea unei persoane după amprenta mirosului acesteia, totodată, câinii sunt folosiți în misiunile de ordine publică.

Câinii sunt pregătiți la Centrul Chinologic Sibiu, unde trec prin diverse stagii de pregătire și evaluare, pentru a vedea în ce domeniu au aptitudini. „Conductorul, în acest caz, un jandarm, este responsabil, pe o parte, de acomodarea câinelui la specificul misiunilor, iar pe de altă parte de sănătatea, hrănirea și continuarea antrenamentului. Câini sunt menținuți în serviciu până la vârsta de șase ani, dar în funcție de aptitudinile și de starea de sănătate, această perioadă se poate prelungi până la 10 ani, iar de cele mai multe ori, la trecerea în rezervă acest militar necuvântător este îngrijit până la sfârșitul vieții de către același jandarm”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Olt, sublocotenent Claudia Bucă.

Mina, în vârsta de 7 ani, este specializată pe intervenție și face cinste acestui domeniu de activitate prin temperamentul său puternic, echilibrat și combativ, adaptându-se ușor la situațiile neprevăzute. Conductorul său, plutonierul adjutant Adrian Pescaru, spune că este o plăcere lucrul în această formulă și dorește, ca după pensionarea Minei, să o ia acasă în semn de recunoștință pentru fidelitatea dovedită de-a lungul timpului.

Pe același domeniu sunt specializați și Sala (în vârsta de trei ani), Tok (în vârstă de un an și şase luni) și Tora (în vârsta de un an și şase luni).

Novice în executarea misiunilor este Tabad, un ciobănesc german, în vârstă de un an și şase luni, care este angrenat într-un program de predresaj, care se execută la sediul IJJ Olt în baza special amenajată. „Acest program de predresaj cuprinde exerciții destinate formării deprinderilor câinelui de a răspunde energic când își aude numele, deprinderilor cu zgarda și lesa, mersului alături de conductor, întoarcerile din mișcare, aducerea unui obiect, sărituri peste obstacole. Tabad a dat dovadă, de la primele lecții, de mobilitate, echilibru, inteligență, adaptabilitate și agilitate”, a mai explicat sublocotenentul Claudia Bucă.

Ea a adăugat că, odată cu trecerea timpului, s-a dovedit utilitatea și necesitatea folosirii acestor câini jandarmi în misiuni, întrucât în spatele unei priviri blânde și un spirit jucăuș, câinii sunt foarte bine pregătiți să ia parte la acțiuni de patrulare, urmărire și intervenție. Știu să „scotocească”, să caute și să descopere obiecte și oameni dispăruți.

Politica