marți, decembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

CEO acordă tichete de masă cu cea mai mare valoare din Oltenia

Complexul Energetic Oltenia (CEO) acordă tichete de masă cu cea mai mare valoare din Oltenia. Declarația a fost făcută de către Ion Rușeț, șeful Departamentului Administrativ din cadrul CEO, care susține că nicio altă unitate economică din Oltenia nu acordă tichete de masă cu o valoare așa de mare: „Avem pace socială și am încheiat un act adițional la Contractul Colectiv de Muncă, care este valabil până la data de 31 martie 2018, cu modificările care au fost făcute și sunt favorabile salariaților. Este vorba de mărirea cotei pentru primele de sărbătorile de Paște, de Crăciun și ziua meseriei, mărirea valorii tichetului de masă de la 9,57 lei la 15 lei. Nicio altă unitate din zona Olteniei, din infiormațiile care sunt certe și sigure, nu acordă tichete de masă de o asemenea valoare. Am discutat și de introducerea cotei de combustibil de 500 de lei. Față de anul 2016, discutăm de o îmbunătățire a veniturilor salariaților”.

Grila de salarizare în cadrul CEO va fi refăcută

O comisie mixtă administrație – sindicate va fi înființată luna viitoare, după finalizarea procesului de disponibilizare și va începe să lucreze la introducerea unei noi grile. „S-a antamat posibilitatea ca, începând cu luna mai, o comisie mixtă sindicate-administrație să analizeze până la finalul anului reașezarea grilei de salarizare și a reșezării nivelelor de salarizare pe diferite categorii profesionale. Va fi o etapă a echilibrării salariilor din cadrul Complexului Oltenia și a eliminării discrepanțelor existente între anumite zone miniere cu privire la salariu egal, la muncă egală în condiții”, a mai precizat Rușeț.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Sursa: impactingorj.ro

Politica