luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Doar câțiva cățeluși, luați acasă de Ziua Internațională a Animalelor fără Stăpân

SC Salubritate Craiova SRL a organizat, marți, cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor fără Stăpân, un târg de adopții la adăpostul canin de la Breasta. Din păcate, destui de puțini câini au fost adoptați până la finalul orei târgului, cel mai probabil din cauza vremei neprielnice. Cu toate acestea, ușa adăpostului este deschisă oricând pentru cei care doresc să adopte un câine.

 

Vremea urâtă a ținut departe oamenii de câinii cazați în adăpostul de la Breasta, marți, cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor fără Stăpân, când SC Salubritate Craiova SRL a organizat, aici, între orele 10:30 și 15:00, un târg de adopții. Doar trei câini își găsiseră stăpân, marți, până în jurul orei 13:00, însă cel mai important este faptul că oamenii sunt poftiți în continuare la adăpost pentru a adopta un câine.

„Acest târg ne-a dat ocazia să promovăm adopțiile canine, dar și ideea că animalele de companie trebuie crescute într-un mod responsabil, pentru a preveni abandonul. Iubitorii de animale pot veni însă la Adăpostul canin Breasta în orice zi a săptămânii pentru a adopta un câine fără stăpân”, a declarat Mihai Butari, director general în cadrul SC Salubritate Craiova SRL.

Policlinica Buna Vestire Craiova

203 câini din adăpost își caută stăpân

Directorul Salubrității a explicat și care sunt procedurile de adopție pentru un câine din adăpostul de la Breasta. Acestea nu sunt deloc complicate, însă viitorul stăpân trebuie să își asume responsabilitatea că va avea grijă de animalul pe care alege să îl ia acasă.

„În prezent, în Adăpostul canin Breasta avem 203 câini fără stăpân. Iubitorii de animale care vor să vină să adopte un animal fără stăpân din stabilimentul nostru găsesc aici câini fără stăpân de toate taliile și vârstele. Tot ce trebuie să facă este să aleagă câinele pe care vor să îl ia acasă și să facă o cerere în care să identifice câinele ales. În cazul în care câinele a petrecut în adăpost mai mult de șapte zile lucrătoare și este sterilizat, poate fi adoptat în aceeași zi. Dacă această perioadă nu este scursă, doritorii trebuie să aștepte împlinirea acestui termen pentru a adopta. În ziua adopției, viitorul proprietar va completa o declarație angajament prin care se obligă să nu abandoneze câinele și să anunțe Serviciul de Gestionare a Câinilor fără Stăpân în situația în care câinele se pierde sau decedează. Întregul proces de adopție este gratuit”, a declarat Mihai Butari, director general în cadrul SC Salubritate Craiova SRL.

Adăpostul canin de la Breasta a fost dat în folosință în luna mai a anului 2013. Capacitatea acestui adăpost este de 512 locuri, dintre care 170 sunt disponibile pentru adopțiile la distanță. În cursul anului 2016, peste 2.700 de câini fără stăpân au fost adoptați din Adăpostul canin Breasta. Programul de vizite, adopții și revendicări de la Adăpostul Breasta este de la 10:00 la 14:30 în fiecare zi a săptămânii, de luni până vineri, și de la 11:00 la 13:00 sâmbăta, duminica și cu ocazia sărbătorilor legale.

Politica